Negative conflict of jurisdiction: ex officio invocation of relative territorial incompetence and application of tort-based venue rule

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat obligarea pârâţilor B. S.A. şi Şerban Dumitru la plata sumei de 2429,73 RON reprezentând despăgubiri achitate conform OP nr. x/07.12.2015, precum şi la plata sumei de 247,83 RON cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,1%/zi, calculate de la data de 05 aprilie 2016 până la data de 05 august 2016 şi, în continuare, până la achitarea efectivă a debitului.

Prin sentinţa civilă nr. 503 din 5 aprilie 2017 pronunţată de Judecătoria Mangalia, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în raport cu dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. coroborate cu prevederile art. 1028 acelaşi cod, competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la sediul pârâtei, respectiv cea de la sediul debitoarei principale B. S.A., care se află în Mangalia.

Prin sentinţa civilă nr. 6430/2017 din 13 septembrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia. Prin aceeaşi sentinţă, a fost suspendată judecarea cauzei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, în raport cu obiectul litigiului şi dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., norma privind competenţa de soluţionare a cauzei este de ordine privată şi nu putea fi invocată din oficiu de către Judecătoria Mangalia, ci trebuia pusă în discuţie numai dacă pârâta înţelegea să se prevaleze de dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.

În plus, instanţa a apreciat că sunt aplicabile şi dispoziţiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că, în cauză, atât presupusa faptă ilicită cât şi prejudiciul s-au produs în raza Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 octombrie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului îl reprezintă acţiunea reclamantei de obligare a pârâţilor la plata sumei de 2429,73 RON reprezentând despăgubiri achitate conform OP nr. x/07.12.2015, precum şi la plata sumei de 247,83 RON cu titlu de penalităţi de întârziere de 0,1%/zi.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Astfel, una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce priveşte persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situaţia în care reclamantul învesteşte cu soluţionarea unei cereri o instanţă necompetentă teritorial, iar în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

Cum, în speţă, reclamanta a înţeles să introducă cererea de chemare în judecată la Judecătoria Mangalia, iar pârâţii nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Înalta Curte constată că această instanţă a fost legal învestită cu soluţionarea cauzei.

În plus, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 113 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că atât presupusa faptă ilicită cât şi prejudiciul s-au produs în raza Judecătoriei Mangalia, astfel cum rezultă din constatarea amiabilă de accident, motiv pentru care această instanţă este competentă să soluţioneze litigiul.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.