Negative jurisdictional conflict resolved: consumer chose court of defendant's seat over exclusive contractual clause, competence assigned to chosen court

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 26 octombrie 2016, sub număr de dosar x/2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii C. S.A. şi D., ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se constate caracterul abuziv al clauzei contractuale de la art. V pct. 1 din Contractul de credit pentru uz personal nr. 58 din 07 august 2007, a art. III teza a patra din acelaşi contract, îngheţarea cursului de schimb CHF/RON, să oblige pârâţii la plata dobânzii legale pentru sumele ce urmează a fi restituite, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1164 C. civ., Legea nr. 193/2000, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, O.U.G. nr. 21/1992, art. 194,196 C. proc. civ., O.U.G. nr. 50/2008, Directiva nr. 93/13/CEE.

Prin sentinţa civilă nr. 492/2017 din 17 februarie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de instanţă din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Medgidia.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut în esenţă că, la art. XV lit. s) din contractul de credit nr. 58 din data de 07 august 2007 a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu în legătură cu acest contract care nu s-a putut soluţiona amiabil între părţi va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti de la sediul teritorial al băncii. Prin urmare, a fost stabilită astfel o competenţă exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul băncii care în speţă are calitatea de pârâtă.

În soluţionarea excepţiei, instanţa a avut în vedere jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind interpretarea noţiunii de clauză abuzivă în contractele încheiate cu consumatorii astfel cum aceasta este prevăzută de Directiva nr. 93/13/CEE - în ceea ce priveşte clauzele atributive de competenţă, respectiv cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt. împotriva Erzsebet Sustikne Gyorfi şi cauza C-137/08 VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider.

În acest context, instanţa a avut în vedere în stabilirea caracterului abuziv al acestei clauze distanţa mare dintre localitatea de domiciliu a reclamanţilor, respectiv de 200 km şi instanţa aleasă ca fiind competentă teritorial prin contractul de credit. În consecinţă, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorului pentru a se prezenta în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi l-ar putea determina pe acesta să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.

În plus, instanţa a reţinut că, în speţă, sunt incidente şi dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată nescrisă.

Prin sentinţa civilă nr. 1357 din 11 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Medgidia, invocată de pârâta C. S.A. prin notele scrise şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Medgidia şi Judecătoria Sectorului Bucureşti şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu art. 116 acelaşi cod, care instituie o competenţă alternativă, în sensul că reclamanţii au alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Sub acest aspect, Judecătoria Medgidia a reţinut că reclamanţii A. şi B. au înţeles să uzeze de această prerogativă conferită de legiuitor şi să introducă acţiunea la instanţa de la sediul băncii pârâte.

În plus, s-a mai apreciat că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze litigiul şi din perspectiva dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20 octombrie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului este reprezentat de acţiunea reclamanţilor în constatarea clauzelor abuzive.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Înalta Curte reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

În cauză, reclamanţii au înţeles să introducă acţiunea la instanţa de la sediul băncii pârâte, care se află în Bucureşti.

În plus, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este competentă să soluţioneze litigiul şi din perspectiva dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că în cauză este vorba despre o necompetenţe de ordine privată faţă de caracterul alternativ al competenţei teritoriale, astfel încât această excepţie poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, dar în cauză, excepţia fiind invocată de către instanţă din oficiu.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2017.