Misclassification of appeal type and improper severance of dependent claims in lease termination and mandatory housing exchange disputes
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the nullity appeal filed by the General Prosecutor, quashing the Bucharest Court of Appeal’s decision and remanding the case for retrial. The dispute concerned a landlord’s action to evict tenants for lack of title, alternatively requesting a mandatory housing exchange, against which the tenants filed a counterclaim for a new lease; the appellate court had erroneously severed the main action from the counterclaim and heard the main action via a second-instance appeal (recurs) rather than an ordinary appeal (apel), depriving the parties of a required jurisdictional level. Relying on Articles 17, 120, and 282 of the Civil Procedure Code, the Court held that accessory and counter-claims must be judged with the main claim to prevent contradictory decisions and that judgments by first-instance courts are subject to ordinary appeal, not cassation-style appeals, except in specific statutory cases not applicable here as the mandatory exchange was merely subsidiary.
Legislator headnote
AI generatedart.23 din OUG nr.40/1999, art.17 din C.proc.civ, art.120 C.proc.civ, art.282 C.proc.civ, art.25 din OUG nr.40/1999, art.17 C.proc.civ; Misclassification of appeal type and improper severance of dependent claims in lease termination and mandatory housing exchange disputes: The dispute concerned a landlord’s action to evict tenants for lack of title, alternatively requesting a mandatory housing exchange, against which the tenants filed a counterclaim for a new lease; the appellate court had erroneously severed the main action from the counterclaim and heard the main action via a second-instance appeal (recurs) rather than an ordinary appeal (apel), depriving the parties of a required jurisdictional level. Relying on Articles 17, 120, and 282 of the Civil Procedure Code, the Court held that accessory and counter-claims must be judged with the main claim to prevent contradictory decisions and that judgments by first-instance courts are subject to ordinary appeal, not cassation-style appeals, except in specific statutory cases not applicable here as the mandatory exchange was merely subsidiary.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the basis for the legal extension of jurisdiction to accessory claims, justifying the court's order to quash the decision that improperly severed the claims.
Cited to establish the procedural rule that counter-claims are generally judged together with the main claim, supporting the finding that the tribunal's disjunctive ruling was erroneous.
Cited as the decisive procedural ground for quashing the decision because it incorrectly allowed a 'recurs' appeal instead of an 'apel' appeal, violating the principle of double jurisdiction for first-instance decisions.
Full text
D E C I Z I A Nr.438 Dosar nr.3042/2002
La data de 24 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr.1078/R din 29 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 24 ianuarie 2003 iar pronunțarea s-a amânat la 5 februarie 2003.
C U R T E A ,
Asupra recursului în anulare de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
F.C.a chemat în judecată pe R.B.și R.C., solicitând, în principal, evacuarea lor din imobilul situat în București, Bdul Aviatorilor nr.68, et.1, ap.5, sectorul 1 și, în subsidiar, mutarea pârâților din acest imobil în apartamentul nr.40 din București, str.Covasna nr.15, bl.A.3, sc.1, et.9, sectorul 4, prin schimb obligatoriu.
Pârâții au solicitat prin cerere reconvențională obligarea reclamantei de a încheia un nou contract de închiriere pentru apartamentul în litigiu.
Prin sentința civilă nr.16.857 din 3 octombrie 2000 a Judecătoriei Sectorului 1, București a fost respinsă acțiunea principală, fiind admisă cererea reconvențională în sensul solicitat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta, proprietară a apartamentului în litigiu, conform sentinței civile nr.1825 din 23.02.1995 a Judecătoriei sectorului 1, nu i-a notificat pe pârâți în vederea încheierii unui nou contract de închiriere și, în legătură cu cel de al doilea capăt de cerere, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prev. de art.23 din OUG nr.40/1999 pentru schimbul obligatoriu de locuință. În legătură cu cererea reconvențională s-a reținut că vechiul contract de închiriere s-a prelungit de drept, în conformitate cu prevederile art.32 alin.1 și 2 din același act normativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta. Învestit astfel, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin încheierea din 23.04.2001 a disjuns apelul declarat de reclamantă împotriva soluției dată în cererea reconvențională, de recursul declarat împotriva soluționării cererii principale.
Acesta din urmă a fost admis prin decizia nr.1078/29.07.2001, prin care a fost modificată sentința și, pe fond, a fost admisă cererea dispunându-se mutarea pârâților în apartamentul oferit.
Împotriva acestei ultime hotărâri Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, considerând că a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Criticile făcute deciziei menționate vizează două aspecte de ordin procedural. În primul rând, se susține că, în mod greșit tribunalul a dispus disjungerea cererii principale de cea reconvențională, încălcând astfel principiul soluționării unitare a procesului civil și, apoi că, prin judecarea recursului, ca prima cale de atac, părțile au fost lipsite de un grad de jurisdicție, anume apelul.
În final, se solicită casarea deciziei și respingerea recursului declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Recursul în anulare fiind întemeiat, va fi admis în sensul celor ce urmează :
Din actele dosarului rezultă că acțiunea principală cuprinde două capete de cerere – unul vizează evacuarea pârâților din apartament pentru lipsă de titlu și cel de al doilea, accesoriu, subsidiar, se referă la schimbul obligatoriu de locuință.
Această a doua cerere se află în raport de dependență de cererea principală, soluționarea ei depinzând de modul de rezolvare a cererii de evacuare.
Potrivit art.17 din C.proc.civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Aceasta înseamnă că pentru cererile accesorii și incidentale operează prorogarea legală de competență, în sensul că pentru soluționarea cererii accesorii este competent judecătorul cererii principale.
Aceeași prorogare legală de competență operează și cu privire la cererea reconvențională, care, de regulă, se judecă odată cu cererea principală, astfel cum se prevede expres în art.120 C.proc.civ.
Alin.2 al aceluiași text prevede că, în situația în care numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanța o poate judeca deosebit.
Din redactarea textului rezultă că disjungerea, judecarea deosebită, separată este o situație de excepție, ce poate fi luată motivat, astfel încât să nu se aducă atingere operei de administrare a justiției prin dispoziții ce ar putea duce la adoptarea unor soluții contradictorii.
Se constată că soluția de disjungere a soluționării cererii reconvenționale de cea principală este greșită, întrucât între cele două cereri există o strînsă legătură, interdependentă chiar, pentru că, în situația încheierii sau prelungirii contractului de închiriere, astfel cum se solicită prin cererea reconvențională, primul capăt de cerere al acțiunii principale, de evacuare pentru lipsă de titlu, nu poate fi admis.
Soluția „irevocabilă” adoptată de tribunal este greșită și în raport de încălcarea prevederilor art.282 C.proc.civ..
Potrivit acestui text, hotărârile date în primă instanță de judecătorie sunt supuse apelului la tribunal, consacrându-se astfel principiul dublului grad de jurisdicție. Excepțiile de la această regulă sunt de strictă interpretare și nu pot rezulta decât dintr-o dispoziție expresă a legii.
Așa fiind, cum cererea principală a avut ca obiect evacuarea pârâților pentru lipsă de titlu, rezultă că hotărârea adoptată era susceptibilă de apel, în raport cu textul procedural redat, și nu de recurs, cum în mod eronat a hotărât tribunalul.
Este adevărat că, potrivit art.25 din OUG nr.40/1999, hotărârea pronunțată de judecătorie în litigiile dintre proprietari și chiriași legate de schimbul obligatoriu de locuință poate fi atacată cu recurs, însă, așa cum s-a arătat, o astfel de cerere a fost formulată în subsidiar, are caracter accesoriu și, ca atare, este supusă căilor de atac corespunzătoare cererii principale.
Prin urmare, hotărârea instanței de fond este susceptibilă de apel și nu de recurs cum a hotărât în mod eronat tribunalul.
De aceea, recursul în anulare de față va fi admis în sensul casării deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la tribunal pentru rejudecare în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Casează decizia civilă nr.1078 din 29 iunie 2001 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2003.