Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1712/2017 AI generated

Inadmissibility of cassation appeal against final Court of Appeal decision in insolvency opposition proceedings

Case Number Decizia nr. 1712/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal on the merits as inadmissible, thereby leaving the lower court's decision that upheld the opening of insolvency proceedings in force. The case involved a creditor's opposition to the insolvency procedure initiated against a debtor company, where the creditor had previously failed in the court of first instance and on appeal. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeal routes, interpreting the Insolvency Law (Law No. 85/2006) and the Civil Procedure Code to establish that decisions of the Court of Appeal regarding insolvency matters are final and not subject to a cassation appeal, as the law permits only an appeal against the insolvency judge's rulings, and the Court of Appeal's decision thus became final upon pronouncement.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 245 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 494 alin. (4) C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006; Inadmissibility of cassation appeal against final Court of Appeal decision in insolvency opposition proceedings: Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive. Alin. 2 din acelaşi text de lege reglementează faptul că citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Keywords

AI generated
insolvency opposition proceedings article of civil procedure principle of legality interpretation of the law appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă- faliment creditorul A.. a formulat opoziţie la deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L., dispuse prin încheierea nr. 53/11.02.2015, pronunţată în cauza 451/99/2015, solicitând revocarea încheierii prin care s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei.

Prin sentinţa civilă nr. 1731/2015 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-faliment s-a respins cererea de intervenţie accesorie formulata de intervenienta S.C. C. S.A. în interesul debitoarei S.C. B. S.R.L. şi s-a respins opoziţia formulata de creditorul A.. la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu debitoarea şi administratorul judiciar D..

Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă prin decizia nr. 563/2016 din 21 septembrie 2016 a respins apelul declarat de apelanta A.. împotriva sentinţei civile nr. 1731/2015 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă-Faliment, pe care a păstrat-o şi a respins cererea formulată de intimata-debitoare S.C. B. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva deciziei civile nr. 563/2016 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă creditorul A.. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare oricărei alte instanţe de acelaşi grad.

Intimata D.. prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 245 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 483 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 30 iunie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., comunicarea acestuia părţilor.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05 iulie 2017.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins apelul declarat de apelanta A.. împotriva sentinţei civile nr. 1731/2015 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment prin care s-a respins opoziţia formulată de creditorul A.. la deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. B. S.R.L..

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive. Alin. 2 din acelaşi text de lege reglementează faptul că citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Totodată, potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Legea nr. 76/2012, "Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Modificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic a fost dispusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A.. împotriva deciziei nr. 563/2016 din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.