Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1706/2017 AI generated

Completion of judgment for omitted allocation of litigation costs to the losing party

Case Number Decizia nr. 1706/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice granted the motion to complete the operative part of its previous decision, ordering the losing party (an archdiocese) to pay 3,570 RON in appellate litigation costs to the opposing party (a limited liability company), thereby supplementing the original judgment that had dismissed the appellant's appeal as inadmissible. The dispute concerned a procedural omission where the original decision failed to address the respondent’s request for reimbursement of legal fees, despite the appellant’s appeal being rejected because it was filed without proper stamping fees. Relying on Article 444 of the Code of Civil Procedure regarding the completion of judgments for omitted claims and Article 453(1) concerning the obligation of the losing party to pay litigation costs, the court ruled that the omission of cost allocation necessitated a separate decision to enforce the payment, ensuring the winning party’s right to recover documented judicial expenses.

Legislator headnote

AI generated

art. 444 alin. (1) C. proc. civ, Art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Completion of judgment for omitted allocation of litigation costs to the losing party: Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Keywords

AI generated
legal fees civil litigation procedure allocation of costs operative part of judgment order to pay reimbursement obligation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petenta S.C. A. S.R.L. a solicitat completarea deciziei nr. 1275 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă cu obligarea recurentei-reclamante Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei la plata cheltuielilor de judecată, respectiv a sumei de 3.570 RON.

În motivarea cererii, petenta a susţinut, în esenţă, că, prin întâmpinarea depusă la dosar a formulat apărări prin care a solicitat, într-o primă teză, anularea/respingerea recursului ca inadmisibil, în teza subsidiară, respingerea recursului ca nefondat, dar şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, cerere asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a omis să se pronunţe.

Examinând cererea formulată, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin decizia nr. 1275 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ce formează obiectul cererii de completare a dispozitivului, a fost respinsă excepţia de netimbrare şi s-a anulat recursul declarat de recurenta - reclamantă Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei împotriva deciziei nr. 1050/2016 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Potrivit art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă, prin hotărârea dată, instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii, în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond, după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Din interpretarea acestui text legal, rezultă că încuviinţarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătoreşti este admisibilă exclusiv, atunci când instanţa a omis a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind expresia consacrării dreptului de acces la un tribunal independent şi imparţial, cu plenitudine de jurisdicţie, care trebuie să se pronunţe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost învestit, prin efectul introducerii cererii principale.

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată se circumscrie cazurilor reglementate de textul legal anterior citat, sens în care aceasta se poate pronunţa, prin hotărâre separată, asupra cererii de completare.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula potrivit căreia "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Dreptul la acordarea cheltuielilor de judecată este un drept legal, ce derivă dintr-un raport juridic procesual şi are ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părţii câştigătoare a procesului.

Acest drept este recunoscut părţii şi atunci când ea a solicitat cheltuieli de judecată, dar instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON, reprezentând onorariu de avocat, solicitare susţinută cu înscrisuri doveditoare şi a cărei soluţionare nu se regăseşte în dispozitivul deciziei, obiect al prezentei cereri.

Or, asupra cheltuielilor de judecată, instanţa trebuie să se pronunţe în chiar dispozitivul hotărârii, întrucât acestea nu pot fi valorificate decât prin intermediul executării silite.

Faţă de soluţia adoptată asupra recursului declarat de recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei şi de solicitarea formulată de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată, în cauză devin incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., privind obligarea părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată, solicitate şi dovedite de partea adversă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea petentei S.C. A. S.R.L. şi va dispune completarea dispozitivului deciziei menţionate, în sensul obligării recurentei-reclamante Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei, ca parte căzută în pretenţii, la plata sumei de 3570 RON, cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L., conform înscrisurilor justificative de la dosar recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea formulată de petenta S.C. A. S.R.L.

Completează dispozitivul deciziei nr. 1275 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în sensul că:

Obligă recurenta - reclamantă Arhiepiscopia Craiovei - Mitropolia Olteniei la plata sumei de 3570 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Prezenta face parte integrantă din decizia nr. 1275 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 noiembrie 2017.