Territorial jurisdiction for labor disputes against a court institution under Article 127 of the New Code of Civil Procedure

Deliberând, asupra conflictului de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, la data de 05.02.2019, sub nr. x/2019, reclamantele A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Tribunalul Galaţi, pentru ca prin sentinţa pronunţată să se dispună obligarea acestuia la plata diferenţelor salariate rezultate ca urmare a stabilirii indemnizaţiei de încadrare brute lunare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,154 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, actualizarea sumelor cu rata inflaţiei, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe Legea nr. 71/2015, art. 1 alin. (51), art. 5 alin. (1),(11), (12) din O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015 modificată prin O.U.G. nr. 20/2016, art. 166 alin. (4) Codul muncii, art. 906 noul C. proc. civ., art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei în data de 04.03.2019, pârâtul Tribunalul Galaţi a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 05.02.2016 conform prevederilor art. 268 (l) lit. c) raportat la art. 171 din Legea nr. 53/2003 şi coroborate cu dispoziţiile art. 2500, 2501, 2503 şi art. 2517 din C. civ.. Pe fond a învederat că nu poate plăti salariile reclamanţilor prin raportare la alte valori de referinţă sectorială decât cele stabilite de angajator - Ministerul Justiţiei - prin ordinele de salarizare emise.

La termenul din 14.05.2019, s-a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa, iar prin sentinţa civilă nr. 816 din aceeaşi dată s-a admis excepţia şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, instanţa reţinând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. în considerarea faptului că reclamantele nu au calitatea impusă de textul legal. A mai reţinut că nu sunt aplicabile în cauză nici considerentele deciziei ÎCCJ nr. 7/2016. În consecinţă, în temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2010, având în vedere că reclamantele au domiciliul în circumscripţia Tribunalului Galaţi, instanţa a apreciat că această instanţă are competenţa de soluţionare a cauzei.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Galaţi la data de 05.02.2019.

La termenul din 05.12.2019, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, iar prin sentinţa nr. 1370/2019 din 5.12.2019 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, a constatat conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul ÎCCJ în vederea soluţionării acestuia.

Tribunalul Galaţi a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu interpretarea dată acestui articol prin decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale faţă de împrejurarea că, chiar instanţa este parte în proces, în calitate de pârât.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe -Tribunalul Dâmboviţa şi Tribunalul Galaţi-s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict negativ de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Reclamantele au calitatea de judecători pensionari începând cu 1.02.2019, din cadrul Tribunalului Galaţi.

Pentru stabilirea instanţei competente teritorial în soluţionarea acţiunii de faţă nu este relevant acest aspect ci faptul că pârâtul chemat în judecată este şi instanţă, respectiv Tribunalul Galaţi, precum şi legea procedurală aplicabilă.

În speţă, litigiul fiind înregistrat pe rolul instanţelor la data de 5.02.2019 devin aplicabile dispoziţiile C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Conform art. 127 alin. (2) C. proc. civ., în cazul unei cereri introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea, sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Art. 127 alin. (2)1 C. proc. civ. prevede că dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de pârâtă, ca atare, în speţă, competenţa teritorială se determină în raport de pârâţii chemaţi în judecată.

Litigiul de faţă este un conflict de muncă, de competenţa materială a tribunalului în primă instanţă, iar Tribunalul Galaţi este chemat în judecată în calitate de pârât şi potrivit art. 127 alin. (2)1 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. reclamantele au introdus acţiunea la Tribunalul Dâmboviţa, care se află în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu Curtea de Apel Galaţi, în a cărei circumscripţie se află Tribunalul Galaţi.

Potrivit art. 127 alin. (2)1 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. reclamantele pot sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, în cauză reclamantele exprimând această opţiune, au sesizat Tribunalul Dâmboviţa.

Acţiunea dedusă judecăţii a fost înregistrată la Tribunalul Dâmboviţa la data de 05.02.2019, ca atare sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 127 alin. (2)1 coroborat cu alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte alegerea instanţei competente de către reclamante, cât timp Tribunalul Galaţi are calitatea de pârât în cauză.

Raportat la cadrul procesual stabilit de reclamante, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 referitoare la stabilirea competenţei teritoriale de drept comun în materia conflictelor de muncă, prevederi invocate de Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa de declinare a competenţei.

Cum dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. conţin o derogare de la normele de competenţă, reglementând o situaţie excepţională, şi cum, în cauză, este îndeplinită condiţia premisă, respectiv calitatea de pârâtă a instanţei, Înalta Curte constată ca în cauză operează prorogarea de competenţă în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, instanţă judecătorească de acelaşi grad, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Galaţi, la care este arondat pârâtul, Tribunalul Galaţi.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.