Partner’s Dissolution Appeal Inadmissible; Expulsion and Buyout Payment Stand

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă din 24.11.2014, sub nr. x/2014 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L., a solicitat dizolvarea acestei societăţi pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate.

Prin sentinţa civilă nr. 28 din 24 mai 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. şi S.C. C. S.R.L.

A respins cererea principală conexă (dosar nr. x/2014) şi cererea reconvenţională, astfel cum acestea au fost modificate, formulate de pârâta-reclamantă B. în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. şi pârâta S.C. C. S.R.L., ca nefondate.

În temeiul art. 227 din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea S.C. C. S.R.L., cu sediul social în judeţ Giurgiu.

A dispus înscrierea menţiunii de dizolvare a societăţii în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial - partea a IV-a în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum şi comunicarea unei copii a hotărârii către ORCT Giurgiu.

A respins cererile reclamantului A. şi a pârâtei-reclamante B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel apelanta-pârâtă B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B., împotriva sentinţei civile nr. 28 din 24 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea principală.

A admis cererea reconvenţională şi cererea conexă şi a dispus excluderea din S.C. C. S.R.L. a asociatului A. urmând ca societatea să aibă ca asociat unic pe pârâta-reclamantă B. cu o cotă de participare la capitalul social de 100%.

A obligat S.C. C. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.302.260 RON contravaloarea cotei părţi ce îi revine din patrimoniul social.

A obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 24.613,8 RON, cheltuieli de judecată fond şi apel şi, a dispus comunicarea prezentei decizii către Registrul Comerţului.

Împotriva deciziei civile nr. 2159A din 16 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei şi menţinerea sentinţei de fond ca legală şi temeinică, iar în subsidiar casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei oricărei alte instanţe de acelaşi grad spre o nouă judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia potrivit căreia, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că în hotărârea pronunţată de instanţa de apel s-a consemnat că "în apel nu au fost administrate probe noi", iar în aceste împrejurări consideră că decizia recurată este netemeinică şi nelegală, faţă de faptul că dispozitivul acesteia este complet opus considerentelor reţinute în hotărârea instanţei de fond, sens în care apreciază că recursul formulat este justificat, atâta vreme cât fără administrarea de probe noi s-a ajuns la o soluţie contrara celei de la fondul cauzei.

În analizarea incidenţei dispoziţiilor art. 222 şi 227 din Legea nr. 31/1990, susţine că faptul de a fi dat prelevanţă prevederilor art. 227 din actul normativ citat care reglementează dizolvarea societăţii în detrimentul prevederilor art. 222 privind excluderea asociatului nu dovedeşte încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ.

Dacă acest aspect a fost reţinut cu fermitate în considerentele hotărârii, recurentul arată că nu poate fi explicată atitudinea instanţei de admitere a apelului formulat de B. cu consecinţa excluderii recurentului din societate, aspect ce se subscrie prevederilor art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ., ce determină casarea hotărârii recurate.

În acest sens, apreciază că în mod corect prima instanţă a decis astfel, câtă vreme activitatea didactică a asociatei B., care nu a avut nici un moment experienţa necesară desfăşurării unei activităţi legate de agricultură.

Tot astfel şi în ce priveşte aspectul legat de conexare, instanţa de apel a reţinut că în motivele apelului nu se arată care este vătămarea suferită ca urmare a conexării. Cu toate acestea în dispozitivul hotărârii apelate soluţia a fost de admitere a apelului, aspect ce îl îndreptăţeşte pe recurent să solicite şi pentru acest motiv casarea hotărârii recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ.

Mai susţine recurentul ca motiv de nelegalitate şi faptul că acesta a desfăşurat o activitate susţinută pentru ca societatea să fie rentabilă, să obţină profit, aspect care conduce la casarea deciziei atacate raportat la dispozitivul său, ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Aceste argumente, susţine recurentul, demonstrează că sunt aplicabile motivelor de nelegalitate ce determină casarea hotărârii recurate pe aspectele menţionate, care se circumscriu prevederilor art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. vizează situaţia, potrivit căreia, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

În susţinerea motivelor pentru admiterea recursului, recurentul susţine că a invocat si pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în cauză.

În acest sens, reiterează aspectul prin care arată că instanţa de apel nu a ţinut seama de faptul că prin sentinţa civilă nr. 177 din 24 iunie 2014 au fost conexate două dosare civile aflate pe rolul Tribunalului Giurgiu în care fiecare dintre asociaţi au cerut reciproc, excluderea celuilalt, solicitările acestora fiind respinse cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, raportat la soluţia arătată instanţa de apel nu avea dreptul sa dispună excluderea recurentului din societate atâta vreme cât anterior a fost respinsă această solicitare.

Prin întâmpinarea transmisă prin poştă la data de 18 aprilie 2017, intimaţii S.C. C. S.R.L. şi B. au solicitat instanţei, în principal respingerea recursului ca inadmisibil, în considerarea dispoziţiilor art. 223 alin. (3)1 din Legea nr. 31/1990, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaţilor depus la 4 mai 2017, recurentul A. a solicitat înlăturarea concluziilor formulate de intimaţii S.C. C. S.R.L. şi B. cu privire la inadmisibilitatea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatele B. şi S.C. C. S.R.L. Giurgiu au depus un punct de vedere, achiesând la concluziile raportului întocmit şi solicitând obligarea recurentei la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, anexând în acest sens chitanţa de plată a onorariului avocaţial .

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 28 din 24 mai 2016 a Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea principală având ca obiect dizolvarea pentru imposibilitatea de realizare a obiectului de activitate al societăţii, a admis cererea reconvenţională şi cererea conexă şi a dispus excluderea din S.C. C. S.R.L. a asociatului A. urmând ca societatea să aibă ca asociat unic pe pârâta-reclamantă B. cu o cotă de participare la capitalul social de 100%, totodată a obligat S.C. C. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.302.260 RON contravaloarea cotei părţi ce îi revine din patrimoniul social şi a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 24.613,8 RON, cheltuieli de judecată fond şi apel, dispunând comunicarea prezentei decizii către Registrul Comerţului.

Recursul este o cale extraordinară de atac şi poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Articolul 237 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. 24 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar la alin. (5) se prevede:

"(5) Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicităţii potrivit prevederilor alin. (3) şi (4). Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerţului în care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunţată."

Totodată, conform art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".

Potrivit art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui asociat", iar potrivit alin. (3)1 din acelaşi act normativ "hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

În plus, art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea societăţilor comerciale prevede că asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.

În raport cu dispoziţiile legale evocate, văzând şi prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 prin care legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, cererea fiind formulată la data de 24 noiembrie 2014, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut de calea extraordinară a recursului.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 223 alin. (1) pct. 31 şi art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

Constatând culpa procesuală a reclamantului în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata- pârâtă B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurentul - reclamant A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 noiembrie 2017.