Negative jurisdictional conflict over appellate competence for salary reclassification against state defendants: Art. 135 C. proc. civ. bars relitigating territorial jurisdiction on appeal when first-instance court was competent.

Deliberând, asupra conflictului de competenţă de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, sub nr. x/2018, la data de 24.04.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., S., V., W., X., Y., Z., AA., BB. şi CC. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Bacău, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Afacerilor Externe, să se dispună obligarea pârâţilor la reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv în cuantum de 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, precum şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat în sensul plăţii diferenţelor drepturilor salariale dintre veniturile cuvenite reclamanţilor şi veniturile efectiv încasate, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective la care se va adăuga valoarea dobânzii legale calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa nr. 1622/09.10.2018 s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 31.10.2018, sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din data de 14.12.2018, după punerea în discuţia părţilor, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale.

Prin sentinţa civilă nr. 9636/20.12.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale raportate la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015; a respins capătul cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat reîncadrarea şi recalcularea drepturilor salariale raportate la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015, ca rămas fără obiect; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii în raport cu reclamanţii care nu au desfăşurat activitate în cadrul instituţiei; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii de către reclamanţii care nu au desfăşurat activitate în cadrul instituţiei, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., S., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Afacerilor Externe; a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele rezultate în urma recalculării acestora prin raportate la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu perioadele în care fiecare reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiilor pârâte, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii; a obligat pârâţii la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele rezultate în urma recalculării acestora prin raportate la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 421,36 RON, începând cu data de 09.04.2015, respectiv 463,5 RON, începând cu data de 01.12.2015, în raport cu perioadele în care fiecare reclamant şi-a desfăşurat activitatea în cadrul instituţiilor pârâte, dobânda legală urmând a fi calculată de la data scadenţei lunare a drepturilor salariale, până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au formulat cereri de apel motivate apelanţii-pârâţi Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bucureşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Afacerilor Externe.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin decizia nr. 2163 din data de 15.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de apelantul Ministerul Justiţiei şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, reţinându-se că permiterea cumulului competenţei jurisdicţionale cu calitatea de parte în proces reprezintă un element obiectiv care conduce în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea instanţei, contrar art. 21 alin. (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie.

În raport de noţiunea extinsă pe care Curtea Constituţională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 din C. proc. civ., incluzând şi instanţa de judecată, în scopul asigurării imparţialităţii obiective, competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea unei curţi de apel învecinate, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, la data de 15.11.2019.

Prin decizia civilă nr. 3129 din 11.12.2019, Curtea a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

S-a avut în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale poate fi invocată de judecător numai în faţa primei instanţe, nu şi în apel, că, în situaţia în care în cauză are calitatea de parte şi Curtea de Apel Bucureşti, instanţă competentă material şi teritorial să soluţioneze apelurile, aceasta avea posibilitatea de a formula cerere de strămutare în baza art. 142 alin. (1) din C. proc. civ., că, în cauza pendinte, au fost declarate apeluri împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bucureşti şi că, potrivit art. 96 pct. 2 din C. proc. civ. cu art. 35 din Legea nr. 304/2004, curţile de apel judecă ca instanţe de apel apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de tribunalele din circumscripţia lor teritorială astfel cum a fost stabilită prin Legea nr. 304/2004 şi că apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de Tribunalul Bucureşti, cum este cazul de faţă, este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că în speţă, în raport de obiectul litigiului şi dispoziţiile legale incidente, competenţa soluţionării cauzei aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII -a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din cele expuse anterior, cauza a fost soluţionată, pe fond, de completul specializat pentru cauzele de minori din cadrul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, care, prin încheierea de şedinţă din data de 14 decembrie 2018, a reţinut că este competent să soluţioneze acest litigiu.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Efectul acestor dispoziţii constă în faptul că excepţia necompetenţei, în acest caz teritorială, nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, de instanţa învestită cu soluţionarea acesteia.

În aceste condiţii, se apreciază că, referitor la instanţa de control judiciar competentă să soluţioneze calea de atac a apelului, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în C. proc. civ., potrivit cărora calea de atac se soluţionează de instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea, în materia respectivă, în speţă secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, soluţionând conflictul negativ de competenţă în acest sens.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.