Jurisdiction clause void; consumer's domicile court prevails in abusive-terms action

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2015, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a formulat cerere de chemare în judecată, precizată ulterior, solicitând să se constate caracterul abuziv al clauzei referitoare la majorarea şi modificarea dobânzii şi a termenului de plată reglementate de art. 3-Costuri 3.2, 3.5, 3.6, 3.7, art. 4 -Rambursarea 4.6 şi art. 8 -Scadenţa anticipată 8.1. din contractul de credit nr. x din 23.07.2008 încheiat cu pârâta.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 2 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.

La data de 28.05.2016, pârâta B. S.A. a formulat întâmpinare a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa,în judecarea cererii introductive cu privire la constatarea nulităţii clauzelor abuzive şi declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 15298/30.12.2015, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, reţinând că potrivit art. 13.5 din Convenţia de credit, precum şi art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părţile au prevăzut o clauză atributivă de competenţă prin care au stabilit că orice litigiu în legătură cu convenţia este de competenţa instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că nu se putea da eficacitate unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 interpretat în sensul hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie Uniunii Europene în procedura hotărârii preliminare, în cauza C-137/08, privind VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva Ferenc Schneider, este abuzivă făcând parte din categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la punctul 1 litera (q) din anexa la directivă, sancţiunea considerării ca abuzivă fiind asimilată unei nulităţi absolute şi parţiale care trebuie invocată de instanţă din oficiu, cu atât mai mult cu cât consumatorul a învederat caracterul abuziv al clauzei.

Astfel, clauza atributivă de competenţă este considerată abuzivă şi nu produce niciun efect, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti neputându-şi astfel întemeia competenţa pe această clauză desfiinţată, atâta timp cât voinţa reclamanţilor a fost să sesizeze instanţa de la domiciliul lor, cu atât mai mult cu cât aceasta din urmă era competentă în temeiul art. 109 C. proc. civ. deoarece pârâta are sucursale sau filiale în localitatea Constanţa.

În speţă, opţiunea reclamanţilor-consumatori a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul lor, respectiv de Judecătoria Constanţa, la care au introdus iniţial cererea de chemare în judecată, de vreme ce şi această instanţă este competentă, opţiune susţinută de prevederile art. 116 din Noul C. proc. civ.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 14735/2016 din 13 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanţa competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acţiunea în constatarea caracterului abuziv al clauzelor dintr-un contract de credit, formulată de reclamantul A., cu domiciliul în Constanţa, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A..

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.:

"În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Prin urmare, în speţă nu se poate reţine aplicabilitatea clauzei atributive de competenţă prevăzută la art. 13.5 din Contractul de credit nr. x încheiat de părţi la data de 23.07.2008, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, respectiv 23.07.2008, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.

Este de reţinut că, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs. Roció Murciano Quintero), instanţa a reţinut că s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului, care i-a încălcat drepturile, la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În speţă, opţiunea reclamantului-consumator A. a fost în sensul soluţionării cauzei de instanţa de la domiciliul lui, respectiv de Judecătoria Constanţa, opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial (în speţă Judecătoria Constanţa), opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantului A., în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2017.