Recurs for annulment of judicial transaction over credit debt declared inadmissible for lack of stamp duty

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Turnu-Măgurele sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze tranzacţia judiciară din 17 octombrie 2014, intervenită între părţi şi consfinţită prin sentinţa civilă nr. 640 din 17 octombrie 2014, pronunţată de Judecătoria Turnu-Măgurele în dosarul nr. x/2014.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin această tranzacţie, s-a obligat, în calitate de debitoare, să achite eşalonat creditoarei B. S.A. suma de 788.905 RON, creanţă decurgând din contractele de credit revolving nr. 4184/13.03.2013 şi nr. 4185/13.03.2013, penalităţi de întârziere şi cheltuieli de executare, în cuantum-urile şi la următoarele termene de plată:

- să fie eliberată creditoarei de îndată, suma de 218,894 RON, poprită din conturile sale şi aflată la dispoziţia executorilor judecătoreşti în dosarele de executare nr. 808/22.08.2013 şi 809/22.08.2013, ale B.E.J C. şi în dosarul nr. x/2014 al B.E.J.A. D.,

- până la 31 octombrie 2014, suma de 200.000 RON,

- până la 31 noiembrie 2014, suma de 250.000 RON şi

- până la 15 decembrie 2014, suma de 120,011 RON.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1207 şi 2273 C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 563 din 9 septembrie 2015, Judecătoria Turnu-Măgurele a respins ca neîntemeiată excepţia netimbrării cererii formulate de pârâtă, a admis excepţiile propriei necompetenţei materiale şi teritoriale, invocate de aceeaşi parte şi a declinat competenţa soluţionării acţiunii introductive în favoarea Tribunalului Ilfov.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, care prin sentinţa civilă nr. 313/2016 din 10 februarie 2016, a respins cererea ce neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel, solicitând admiterea căii ordinare de atac, anularea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1667 din 21 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat admiterea căii extraordinare de atac exercitate, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, după expunerea parcursului litigios al relaţiilor dintre părţi şi prezentarea situaţiei de fapt, autoarea a subliniat că şi-a fondat solicitarea privind constatarea nulităţii relative a tranzacţiei, încheiate cu pârâta la 17 octombrie 2014, pe dispoziţiile art. 2273 C. civ., în considerarea concluziilor raportului de expertiză din care rezultă că singura plată pe care a efectuat-o în sistem revolving a fost în sumă de numai 82.369,86 RON, aceasta fiind şi suma achitată, după încheierea celor două contracte de credit. Astfel, a susţinut că la semnarea tranzacţiei, debitul său era stins, iar consimţământul i-a fost viciat prin eroare.

A mai precizat autoarea că a avut o reprezentare falsă asupra realităţii, respectiv asupra situaţiei de fapt de la momentul încheierii tranzacţiei cu privire la suma achitată efectiv de pârâtă în numele său şi pentru sine în temeiul celor două contracte de credit şi, pe cale de consecinţă, asupra obiectului principal al tranzacţiei.

În continuare, a susţinut că eroarea a fost potenţată de conduita pârâtei caracterizată prin rea-credinţă care, pentru a o forţa să încheie o asemenea convenţie, a demarat împotriva sa executarea silită în trei dosare execuţionale şi a soliciat deschiderea procedurii insolvenţei împotriva sa.

Totodată, recurenta a subliniat că a descoperit eroarea abia la momentul la care a luat cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză efectuat în dosarul nr. x/2014 al Judecătoriei Turnu-Măgurele, în care au fost amplu detaliate ingineriile financiar-contabile realizate de pârâtă.

A mai arătat că în speţă sunt îndeplinite condiţiile erorii ca viciu de consimţământ întrucât eroarea poartă asupra unui element hotărâtor la încheierea contractului, respectiv însăşi existenţa creanţei cu privire la care au tranzacţionat părţile. A mai subliniat că rezultă din însăşi materialitatea faptei, că partea adversă cunoştea că elementul asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului, fiind vorba despre însuşi obiectul tranzacţiei.

Recurenta a criticat respingerea de către prima instanţă a cererii sale de probatorii, constând în martori şi expertiză contabilă, fără să motiveze această măsură şi fără să fi făcut vreo referire la caracterul concludent şi/sau util al probelor, precum şi pentru fundamentarea în aceste condiţii a soluţiei tribunalului exclusiv pe prezumţii simple, astfel cum relevă considerentele sentinţei.

Din această perspectivă, a susţinut că lipsa motivării hotărârii primei instanţe nu putea fi suplinită în niciun mod de instanţa de apel, care, în motivarea respingerii căii ordinare de atac, s-a substituit tribunalului căutând să argumenteze respingerea probelor solicitate de către acesta.

Astfel, autoarea prezentului demers judiciar a conchis că a fost prejudiciată nu numai prin prisma necercetării fondului, dar şi prin încălcarea dreptului la apărare.

Mai mult, a susţinut că motivarea în apel a hotărârii primei instanţe nu poate acoperi lipsa motivării acesteia, în condiţiile în care procedând în această manieră a privat-o de un grad de jurisdicţie.

A mai opinat că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de respingere a acţiunii pe neconfirmarea ipotezei erorii de probele de la dosar, în contextul în care anterior, respinsese în mod nejustificat chiar cererea de probatorii.

Pe fond, cu privire la caracterul scuzabil al erorii, recurenta a arătat că s-a datorat circumstanţelor complicate ale raporturilor contractuale pe care le-a avut cu pârâta întrucât între părţi s-au derulat mai multe contracte, plăţi făcute în mai multe tranşe cu compensări multiple, iar cuantumul creanţei - obiectul erorii - a fost determinat printr-o expertiză contabilă complexă.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constatat că cererea de recurs formulată de reclamanta A. S.R.L. nu avea anexate înscrisurile noi de care urma să se folosească în susţinere şi nici dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.847 RON, stabilită conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentei la 10 februarie 2017, i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, obligaţie căreia aceasta nu s-a conformat.

Cererea de recurs a fost comunicată la 27 februarie 2017 intimatei-pârâte B. S.A., care la 6 martie 2017 a depus la dosar un script intitulat "răspuns", prin care a solicitat instanţei supreme să ia act de contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x din 13 februarie 2017, prin care a cesionat către E. S.R.L. toate şi oricare drepturi, garanţii şi creanţe rezultând din contractele de credit de tip revolving nr. 4184 şi 4185 din 13 martie 2013. În continuare, a susţinut că nu mai are calitatea de pârâtă pentru a putea depune întâmpinare.

Totodată, pârâta-cedent B. S.A. a anexat notificarea cesiunii de creanţă din 13 februarie 2017, prin care a solicitat, în esenţă, în temeiul art. 38-39 C. proc. civ., introducerea în cauză a cesionarei E. S.R.L., în calitate de intervenient şi scoaterea sa din cauză.

Prin rezoluţia din 6 martie 2017, s-a dispus emiterea unei adrese către intimata B. S.A., prin care i s-a pus în vedere să depună dovezile vizând cele învederate în răspunsul evocat anterior.

La 28 martie 2017, intimata a depus la dosar contractul de cesiune de creanţă autentificat sub nr. x din 13 februarie 2017, în copie conform cu originalul, şi Avizul specific iniţial AEGRM nr. x, în copie.

Instanţa supremă a luat act că în cuprinsul contractului de cesiune de creanţă sus-indicat, la lit. o), este menţionat litigiul pendinte, respectiv dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dând eficienţă dispoziţiilor art. 39 C. proc. civ., în sensul că judecata a continuat între părţile iniţiale, în condiţiile în care succesorul cu titlu particular nu a dat curs obligaţiei de a interveni în cauză, deşi a avut cunoştinţă de existenţa procesului.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal, de anulare a recursului în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă extrinseci, neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5.847 RON, stabilită în sarcina sa potrivit art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În subsidiar, raportat la faptul că decizia atacată în recursul de faţă este o hotărâre nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, sub aspectul art. 483 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 457 din acelaşi cod, soluţia preconizată a fost de respingere a recursului ca inadmisibil printr-o hotărâre pronunţată potrivit art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 13 iunie 2017, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului. Prin aceeaşi încheiere, s-a dispus emiterea unei adrese către recurenta-reclamantă, cu solicitarea de a-şi exprima poziţia referitor la rămânerea sau nu în proces a cedentei B. S.A., raportat la dispoziţiile art. 39 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs, raportul a fost comunicat recurentei şi intimatei la 22 iunie 2017.

Deşi li s-a pus în vedere că pot depune puncte de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, niciuna dintre părţi nu a uzat de acest drept.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 6 februarie 2017 s-a constatat că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., neavând anexată dovada achitării taxei judiciare de timbru, sens în care s-a stabilit în sarcina autoarei căii extraordinare de atac, în baza art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţia de a depune dovada plăţii sumei de 5.847 RON, cu acest titlu.

În aceste condiţii, prin adresa comunicată recurentei la 10 februarie 2017, conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013, i s-a pus în vedere să complinească lipsurile mai sus arătate, obligaţie căreia aceasta nu s-a conformat.

Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce succed:

Articolul 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru statuează principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice şi se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Dispoziţiile art. 32 ale anterior evocatului act normativ prevăd că taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii, sub sancţiunea nulităţii.

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013, dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., respectiv sub sancţiunea anulării cererii, obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

În speţă, se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenta nu s-a conformat obligaţiei ce-i revenea, deşi i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, aşa cum rezultă din adresa de comunicare şi dovada de înmânare aflate la dosarul de recurs.

De asemenea, se constată că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau în considerarea obiectului - de la obligaţia timbrării.

Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, instanţa este obligată să examineze cererile cu care este sesizată prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare instituite de legea procesuală.

Or, în cauză aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât Înalta Curte urmează să facă aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1667 din 21 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.