Suspension of civil proceedings pending CJEU judgment declared moot due to lapse of interest

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A. (actualmente C. S.A.), să se constate nulitatea absolută a clauzelor cuprinse în secţiunea nr. 6 alin. (1) teza I din condiţiile speciale şi în secţiunea 4 pct. 4.1 şi 4.3 din condiţiile generale ale contractul de credit nr. x/14.01.2008 încheiat de părţi şi să fie obligată pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării creditului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 766/10.02.2016 Tribunalul Bucureşti a respins această cerere ca neîntemeiată şi a luat act că pârâta şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva sentinţei civile nr. 766/10.02.2016 a formulat apel reclamantul A., acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub numărul x/2015, solicitând admiterea apelului şi modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În faza procesuală a apelului, apelantul-reclamant A. a depus la dosar o cerere prin care a solicitat instanţei, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 şi art. 520 alin. (4) Noul C. proc. civ., să dispună suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea cauzei C-186/16 aflată pe rolul CJUE, dosar constituit în urma sesizării făcute de către Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2014, precum şi până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul ÎCCJ, instanţă sesizată de Tribunalul Dolj cu dezlegarea unor probleme de drept.

Prin încheierea din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata apelului formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A. până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C-186/16.

Împotriva acestei încheieri, pârâtă C. a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate, cu consecinţa continuării judecării apelului.

În dezvoltarea recursului, se arată că esenţial de reţinut este faptul că motivele invocate - formularea unor întrebări preliminare în alte cauze - ar putea determina doar o suspendare facultativă a cauzei, nu una obligatorie, subliniindu-se că, fie art. 413 C. proc. civ., fie art. 520 alin. (3) din acelaşi cod, pe care s-au întemeiat cererile de suspendare din cauzele în care au fost formulate întrebările preliminare, reglementează suspendarea facultativă a unei cauze.

Recurenta-pârâtă susţine că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 413 C. proc. civ., încheierea recurată fiind nelegală. Astfel, nu există la dosarul cauzei vreo dovadă că aceasta ar depinde în mod direct şi nemijlocit de existenţa ori inexistenţa vreunui drept ce face obiectul judecăţii în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea. În acea cauză este vorba de alte părţi, iar obiectul poate fi de asemenea diferit, în lipsa vreunei probe care să ateste identitatea sau similaritatea cu prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă susţine că nu s-a făcut dovada că în cauza aflată pe rolul Curţii de Apel Oradea ar fi vorba despre un contract de credit emis tot de aceasta, pentru ca măcar dispoziţiile contractuale analizate de cele două instanţe să fie "similare", în lipsa vreunei dovezi că în acea "altă" cauză ar fi vorba despre drepturi sau obligaţii ale părţilor din prezenta cauză ori strâns legate de acestea şi de prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă mai susţine că, instanţa de apel, deşi recunoaşte că nu sunt întrunite condiţiile suspendării prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., dispune totuşi suspendarea cauzei, întrucât "aşa a apreciat" Curtea de Apel Oradea.

După o prezentare a situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă concluzionează că nu sunt întrunite în drept, dar nici în fapt, condiţiile aplicării suspendării solicitate.

În continuare, recurenta-pârâtă prezintă o analiză a întrebărilor adresate CJUE de Curtea de Apel Oradea, susţinându-se, în esenţă următoarele:

Referitor la prima întrebare, recurenta-pârâtă arată că aceasta a fost anterior lămurită de CJUE în diverse speţe, în care a statuat limpede că noţiunea de dezechilibru semnificativ se referă la diferenţa de poziţie juridică, la punerea consumatorului într-o situaţie juridică disproporţionată sau care induce premisele unei diferenţe de poziţie în viitor. Cursul de schimb este un element variabil prin esenţa lui, astfel că partea care depinde extra-contractual de un curs de schimb ştie de la bun început că se supune unei posibile diferenţe de poziţie.

Recurenta-pârâtă, mai arată că CJUE, dar şi Legea 193/2000, în art. 4 alin. (6) şi Directiva 93/13, în art. 4 alin. (2), au statuat că dezechilibrul nu trebuie să privească obiectul principal al convenţiei ori cerinţe de preţ şi plată şi că, prin urmare, cererea-întrebare adresată este inadmisibilă întrucât, în orice contract de împrumut de consumaţie, clauzele care stipulează ce se dă cu împrumut, respectiv ce se restituie, fac parte din obiectul principal al contractului.

Prin urmare, susţine recurenta-pârâtă, CJUE şi orice altă instanţă care interpretează şi aplică legea în mod corect, obiectiv şi imparţial nu se va putea pronunţa cu privire la astfel de clauze, subliniind, că în mod concret, clauza 4.1. din contractul de credit supus judecăţii în prezenta cauză, nu poate fi analizată sub aspectul caracterului abuziv.

Pe de altă parte, recurenta-pârâtă arată că premisa întrebării este total eronată deoarece obligaţia contractuală a consumatorului-împrumutat (corelativă dreptului creditorului), de a restitui exact ceea ce a primit cu împrumut, nu s-a modificat (majorat) pe parcursul executării contractului. Graficul de rambursare nu se modifică în funcţie de vreun curs de schimb, iar diferenţa de curs valutar între CHF si altă monedă, nu profită în nici un fel Băncii.

Prin urmare, susţine recurenta-pârâtă aşa-zisa modificare (majorare) disproporţionată a prestaţiei consumatorului nu este o modificare a prestaţiei asumate faţă de creditor şi nu profită în nici un fel creditorului, ci o modificare a propriilor posibilităţi economice, fără legătură cu clauzele contractuale.

Astfel, recurenta-pârâtă susţine că nu există temei pentru suspendarea cauzei pentru a se primi răspuns la întrebări inadmisibile.

Referitor la ce-a de a doua întrebare, recurenta-pârâtă arată că întrebarea adresată este mai mult o sugestie de răspuns, decât o întrebare şi aceasta nu vizează clar o "chestiune de drept" interpretabilă, ci mai degrabă o filosofie despre filosofia clauzei de risc valutar, clauză care, susţine recurenta-pârâtă, în contractele băncii nu există, fiind, totodată, şi vădit absurdă.

Referitor la cea de-a treia întrebare, recurenta-pârâtă susţine că este un non sens veritabil şi că nu se înţelege foarte clar dacă răspunsul se doreşte a fi dat la faptul că restituirea în aceeaşi monedă nu a fost negociată sau la apartenenţa acestei clauze la obiectul principal al contractului.

Se susţine că întrebarea este un non-sens deoarece fără a stabili ce se restituie, într-un contract de împrumut de consumaţie, nu poate exista însuşi contractul, iar dacă fără acea clauză nu poate exista un contract, atunci indubitabil ea face parte din obiectul principal al acelui contract. De asemenea, cât timp este vorba de un contract de împrumut de bani (împrumut de consumaţie), logica elementară dar şi caracterele juridice ale acestui contract impun restituirea aceluiaşi tip de bani şi aceeaşi sumă, iar dacă împrumutul nu este cu titlu gratuit, va trebui să se plătească şi (cel puţin) un preţ al folosinţei capitalului. Se mai susţine că nu se poate "negocia" esenţa unui contract, decât în cazul în care se doreşte transformarea acestuia în alt tip de contract.

În concluzie, recurenta-pârâtă susţine că pentru a dispune o suspendare facultativă pe temeiul invocat de partea adversă, instanţa ar fi trebuit să facă şi o minimă apreciere a întrebărilor puse, mai ales că era evidentă neîndeplinirea condiţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în speţă nefiind invocat vreun drept dedus judecăţii în cauza de la Curtea de Apel Oradea, de care să depindă soluţionarea prezentei cauze.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la 10 ianuarie 2017, intimatul-reclamant A. a susţinut că îşi exprimă dezacordul privind încadrarea criticilor în motivul 8 de casare al art. 488 C. proc. civ.. Criticile privind încălcarea unei norme de procedură, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor de suspendare facultativă stipulate de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pot fi invocate pe calea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, a susţinut intimatul-reclamant.

Pe fondul cererii, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând, în esenţă, că motivele de legalitate ale încheierii de suspendare se referă la aplicarea prioritară a dreptului Uniunii Europene (art. 4 C. proc. civ.) şi evitarea soluţionării definitive a cauzei în contradicţie cu dreptul uniunii, subliniind, totodată, îndeplinirea condiţiilor de suspendare facultativă prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 martie 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 12 aprilie 2017, s-a înregistrat la dosar punctul de vedere la raport depus de recurenta-pârâtă, prin care aceasta a arătat, în esenţă, că este de acord cu raportul întocmit în cauză.

Intimatul-reclamant nu a depus punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 13 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 14 noiembrie 2017, cu citarea părţilor.

La 13 noiembrie 2017, intimatul-reclamant a depus la dosar note scrise, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recursului declarat, dată fiind încetarea motivului de suspendare a cauzei, arătând că la 20 septembrie 2017 Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat cu privire la cauza C-186/16.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată de intimatul-reclamant, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, reţine următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în justiţie. Acesta reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca el să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, astfel cum impun dispoziţiile art. 33 teza I din C. proc. civ.

Condiţia interesului trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acţiunii, întrucât prin hotărârea sa instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept, iar nu pe aspecte teoretice şi academice.

Cum pe parcursul litigiului cererea de recurs promovată de pârâtă a rămas fără interes, demersul procesual, iniţial justificat, a rămas fără o finalitate practică din punct de vedere juridic, iar soluţia consacrată de altfel jurisprudenţial în atare situaţii este aceea a respingerii acţiunii ca rămasă fără interes.

În speţă, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de reclamantul A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.A. până la soluţionarea de către CJUE a cauzei C-186/16.

Înalta Curte constată că, la 20 septembrie 2017, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat cu privire la cauza C-186/16, în raport de care a fost suspendată judecata apelului, astfel că la acest moment motivul suspendării nu mai subzistă, cauza putând fi repusă pe rol.

Prin urmare, efectele încheierii atacate s-au produs până la data de 20 septembrie 2017, când Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat cu privire la cauza C-186/16, de la acest moment cauza de suspendare a încetat existând posibilitatea ca judecata apelului să poată continua.

Având în vedere că încheierea recurată nu-şi mai produce efectele, în cauză pronunţându-se o hotărâre cu privire la cauza C-186/16, instanţa supremă apreciază că în prezent analiza legalităţii motivelor de recurs nu mai aduce niciun folos practic recurentei, motiv pentru care va respinge recursul, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca lipsit de interes, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva încheierii din 25 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 noiembrie 2017.