Territorial jurisdiction for construction law obligations: defendant's domicile governs when no special rule applies

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 24.03.2017 sub nr. x/2017, reclamanta Poliţia Locală Sector 1 Bucureşti a chemat în judecată pe pârâtul A., pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire iar în subsidiar împuternicirea reclamantului la demolarea construcţiei edificate fără autorizare de construire.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 03.10.2016, pârâtul a fost sancţionat contravenţional prin procesul-verbal de constatare sancţionare a contravenţiilor nr. x pentru că s-au executat lucrări de construire nelegale constând în modificări interioare în cadrul apartamentului din şos. x, Bucureşti.

A mai arătat reclamanta că lucrările au fost executate fără autorizaţie de construcţie, fapt pentru care a fost amendat pârâtul cu 1000 RON şi ca măsură complementară s-a dispus intrarea în legalitate prin obţinerea autorizaţiei de construire, în caz contrar desfiinţarea lucrărilor până la data de 05.01.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 3343/2017 din 07 iunie 2017, Judecătoria Buzău, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reţinându-se în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 32 şi 35 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 republicată şi art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 7211/2017 din 29 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia I civilă a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut că Legea nr. 50/1991 nu conţine norme speciale referitoare la competenţa instanţei de judecată, aşadar, competenţa instanţei pentru soluţionarea cererilor întemeiate pe dispoziţiile legii evocate se stabileşte potrivit dreptului comun.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, s-a reţinut că aceasta revine potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel şi cum în cauză, domiciliul pârâtului la data introducerii acţiunii (28.03.2017) se afla în mun. Buzău, judeţul Buzău, instanţa competentă este instanţa de la domiciliul acestuia, respectiv Judecătoria Buzău.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Buzău cu o acţiune având ca obiect obligaţia de a face izvorâtă dintr-o faptă ilicită constatată prin procesul-verbal încheiat şi necontestat de pârât.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în afara instanţei prevăzute la art. 107 C. proc. civ., pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită, cum este cazul în speţă, legiuitorul a prevăzut o competenţă teritorială alternativă, în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Totodată, instanţa supremă reţine că prin înregistrarea acţiunii pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta şi-a exprimat opţiunea, conform art. 116 C. proc. civ., potrivit căruia reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, instanţa nemaiputându-şi declina competenţa, având în vedere că odată introdusă cererea la una din instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanţă rămâne legal învestită, devenind competentă absolut să soluţioneze cauza.

De asemenea, este de subliniat că nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 32 din O.G. nr. 2/2001, textul reglementând controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare, în timp ce în cauza de faţă a fost dedusă judecăţii o cerere având ca obiect o obligaţie de "a face", întemeiată pe dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 50/1991 republicată, fără a exista o normă specială referitoare la competenţa teritorială a instanţei.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 noiembrie 2017.