Territorial jurisdiction for union-initiated labor claims: application of active procedural standing to determine competent tribunal by union headquarters

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secţia I civilă, la data de 04 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E.- reprezentaţi legal de F. au chemat în judecată pârâta Unitatea Administrativ- Teritorială Rîşca- prin Primar, solicitând instanţei obligarea pârâtei să le acorde o despăgubire echivalentă cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanţă neacordate, cuvenite, începând cu anul 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, în cuantumul prevăzut de lege pentru fiecare an.

În şedinţa publică din data de 26 iunie 2017, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei sale teritoriale de soluţionare a cauzei.

Prin sentinţa nr. 772, pronunţată la data de 26 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Suceava, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Suceava, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., C., E., D., B., reprezentaţi legal de F., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-teritorială Rîşca, în favoarea Tribunalului Galaţi.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Litigiul cu care a fost sesizată instanţa de judecată este de competenţa jurisdicţiei muncii, astfel cum este definită la art. 266 din Codul muncii.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii cererile din materia jurisdicţiei muncii se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul.

Textul care reglementează competenţa teritorială are caracter imperativ, o astfel de interpretare fiind reţinută în mod constant de către instanţele judecătoreşti. Prin urmare, s-a reţinut, competenţa teritorială în materia jurisdicţiei muncii este una exclusivă, în continuare, fiind reţinute de către instanţă prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011.

Aplicând coroborat dispoziţiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 cu dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii, Tribunalul Suceava a reţinut că în materia jurisdicţiei muncii, prin derogare de la dreptul comun, atunci când acţiunea în justiţie este introdusă de o organizaţie sindicală în numele unor membri ai săi, competenţa teritorială aparţine instanţei în raza căreia îşi are sediul organizaţia sindicală.

Raportat la dispoziţiile legale menţionate, având în vedere că sediul organizaţiei sindicale ce a introdus prezenta acţiune se află în Galaţi, instanţa a constatat că Tribunalul Galaţi, în raza căruia îşi are sediul reclamantul, este competent teritorial să soluţioneze această cauză.

De altfel, s-a mai reţinut, soluţia asupra problemei competenţei teritoriale în cazul acţiunilor introduse de organizaţiile sindicale a fost tranşată cu caracter obligatoriu pentru instanţe şi prin Decizia nr. 1/2013 a ÎCCJ, pronunţată în urma promovării unui recurs în interesul legii.

Deopotrivă, a mai reţinut instanţa, în Legea nr. 62/2011, aplicabilă în prezenta cauză, se reia dezlegarea dată de curtea supremă cu privire la calitatea procesuală activă a organizaţiei sindicale care a formulat acţiunea în justiţie în numele membrului său, dar nu există prevederi cu privire la competenţa de soluţionare a unor astfel de litigii, astfel cum stabilise curtea supremă prin decizia menţionată. Cu toate acestea, instanţa a apreciat că în cauză sunt valabile aceleaşi considerente reţinute şi de curtea supremă, în sensul că, "atât timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în determinarea competenţei teritoriale, potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, urmează să se ţină seama de sediul reclamantului".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă (cauze privind conflictele de muncă şi asigurări sociale) la data de 01 august 2017, sub nr. x/2017.

Tribunalul Galaţi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 877, pronunţată la data de 12 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Galaţi, secţia I civilă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A., C., G., D., B., toţi prin reprezentant legal F., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ-Teritorială Rîşca - prin Primar, în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă; a constatat ivit conflict negativ de competenţă între Tribunalul Galaţi, secţia I civilă şi Tribunalul Prahova, secţia I civilă, şi, în temeiul dispoziţiilor art. 134 şi următ. din C. proc. civ., a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că, reclamanţii în prezenta cauză sunt salariaţii pârâtei reprezentaţi de către sindicat, iar acţiunea nu a fost formulată de către sindicat în nume propriu, în speţă fiind aplicabile prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Faţă de aceste considerente, instanţa, în temeiul art. 130 alin. (2) şi art. 132 alin. (1) din C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secţia I civilă, complet specializat conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Suceava şi Tribunalul Galaţi- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Galaţi, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Înalta Curte constată că, în speţă, cererea ce a învestit instanţa de judecată a fost formulată de către reclamanţi, reprezentaţi legal de către F., de altfel, chiar purtând antetul Sindicatului, în valorificarea unor drepturi aparţinând membrilor de sindicat referitoare la plata, cu titlu de despăgubire, a contravalorii tichetelor/voucherelor de vacanţă neacordate, cuvenite, începând cu anul 2014, în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată, în cuantumul prevăzut de lege pentru fiecare an.

Declinarea reciprocă de competenţă a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv, dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul/domiciliul acestora, să se stabilească şi competenţa teritorială, conform art. 284 alin. (2) Codul Muncii.

Or, potrivit art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, atribuţii în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acţiune în justiţie în numele membrilor lor.

De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că, în exercitarea acestor atribuţii, organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă.

Aşadar, în determinarea competenţei teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaşte calitatea, nu doar de a acţiona (de reprezentant), ci şi legitimare procesuală activă, care se verifică în persoana reclamantului, se va ţine seama, în sensul art. 284 alin. (2) Codul Muncii, de sediul sindicatului- reclamant.

Cum, în speţă, sediul sindicatului- reclamant F. se află în circumscripţia Tribunalului Galaţi, acestei instanţe, pe calea regulatorului, se apreciază că îi revine competenţa de soluţionare a cauzei.

Aşa fiind, faţă de textele de lege mai sus- evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Galaţi a reţinut, în mod greşit, că, în speţă, instanţa competentă să soluţioneze litigiul este instanţa de la domiciliul sau locul de muncă al reclamantului- persoană fizică, membru de sindicat.

Invocarea excepţiei de necompetenţă de ordine privată din oficiu de către instanţă, este nelegală şi în considerarea noilor dispoziţii reglementate de art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

În cazul încălcării normelor de competenţă teritorială, în afară de cea exclusivă, excepţia de necompetenţă teritorială de ordine privată (relativă) poate fi invocată numai de către pârât şi numai prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată, la care părţile sune legal citate în faţa primei instanţe.

Altfel spus, verificarea din oficiu de către instanţă, vizează doar competenţa reglementată prin norme de ordine publică, respectiv, competenţa generală materială şi teritorială exclusivă, chiar dacă norma se referă generic la competenţa teritorială; or, în cazul concret, Tribunalul Galaţi în mod nelegal a declinat cererea formulată de Sindicat- în numele şi pentru membrii săi, către Tribunalul Suceava.

Mai mult, este de reţinut că, prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul competent să judece Recursul în Interesul Legii, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din Noul C. proc. civ., s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent, abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat, iar, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

În această situaţie, în cauză, potrivit dispoziţiilor art. 269 din Codul Muncii, competenţa teritorială în soluţionarea pricinii revine Tribunalului Galaţi.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- valorificarea unor drepturi aparţinând membrilor de sindicat în temeiul Legii nr. 94/2014, derivând dintr-un raport de muncă-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia reclamantul- sindicat are sediul este Tribunalul Galaţi, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestui tribunal şi, în considerarea prevederilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.