Determining the competent enforcement court for an objection to execution based on the debtor's domicile under Article 651(1) of the Civil Procedure Code

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, la data de 16 decembrie 2016, sub nr. x/2016, contestatorul Ministerul Justiţiei Bucureşti a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi comunicate Ministerului Justiţiei la data de 5.12.2016 de către B.E.J.A. "B.", în dosarul de executare nr. 2553/2016.

Cauza a fost declinată spre competentă soluţionare Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2490 din 23 februarie 2017, prin considerente fiind reţinute, în esenţă, dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd ca instanţa de executare care soluţionează contestaţia la executare şi celelalte incidente privind executarea silită este judecătoria în a cărei circumscripţiei se află domiciliul debitorului, şi, în temeiul art. 129 C. proc. civ., faptul că sediul debitorului Ministerul Justiţiei se află în Bucureşti, str. x la data formulării cererii de executare silită.

Prin sentinţa civilă nr. 2637/2017, pronunţată la data de 07 aprilie 2017, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti invocată de instanţă din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei, privind pe contestator Ministerul Justiţiei Bucureşti şi pe intimatul A., în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că dosarul de executare nr. 2553/2016 al B.E.J.A. B. a luat fiinţă în urma cererii de executare silită formulată de creditorul intimat A. împotriva debitorilor Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Justiţiei şi Tribunalului Iaşi. Cererea a fost adresată unui executor din Iaşi iar prin încheierea din data de 09.09.2016 pronunţată în dosarul x/2016 Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită împotriva celor 3 debitori, deci inclusiv împotriva debitorului contestator Ministerul Justiţiei.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., a reţinut instanţa, instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, reţinându-se, totodată, că cei 3 debitori sunt din Curţi de Apel diferite, respectiv Iaşi şi Bucureşti.

Din acest motiv, coroborând art. 651 cu art. 112 C. proc. civ., s-a apreciat că instanţa de executare în cauză este Judecătoria Iaşi. Instanţa de executare este unică din momentul încuviinţării executării silite în cazul mai multor debitori cu sedii pe raza unor Curţi de Apel diferite.

În concluzie, deoarece încuviinţarea executării a fost făcută de Judecătoria Iaşi, în calitate de instanţă de executare, instanţa a apreciat că aceasta este unica instanţă competentă să judece orice contestaţie la executare făcută de oricare din debitorii împotriva cărora a încuviinţat executarea.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă la data de 15 mai 2017, sub nr. x/2016.

Judecătoria Iaşi, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 12148, pronunţată la data de 06 octombrie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare, formulată de contestatorul Ministerul Justiţiei Bucureşti, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Instanţa a constatat că debitorul din dosarul de executare nr. 2553/2016 este Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x.

Conform art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare. Art. 719 alin. (1) C. proc. civ. prevede că până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părţii interesate şi numai pentru motive temeinice, instanţa competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestaţia la executare sau prin cerere separată.

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dispoziţiile ante-citate sunt cele în vigoare la data sesizării organului de executare, respectiv 29.07.2016, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 1/2016, intrată în vigoare la data de 04.02.2016.

Având în vedere că debitorul din dosarul de executare, contestatorul din dosar, are domiciliul în Bucureşti, instanţa a constatat că nu este competentă să soluţioneze prezenta cauză, considerând, astfel, că nu prezintă relevanţă faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanţa ce încuviinţează executarea silită.

Instanţa a reţinut că textul legal prevede în mod clar şi nu lasă loc de interpretări în sensul că domiciliul debitorului atrage competenţa instanţei de executare iar în aplicarea acestuia nu se poate adăuga la lege. Astfel, dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc unicul criteriu de determinare a instanţei de executare, iar cele ale alin. (3) prevăd doar o serie de atribuţii ale instanţei de executare, astfel încât, nu se poate infera în sens invers. Mai mult decât atât, printre motivele invocate de contestator se numără chiar şi aspectul necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi în pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea contestaţiei la executare, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei contestaţii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială, privită sub aspectul ei funcţional, stabileşte ierarhia pe linie verticală a diferitelor categorii de instanţe - judecătorii, tribunale, curţi de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - care desfăşoară activitate de fond, respectiv de control judiciar ordinar sau extraordinar.

Sub aspect procesual, competenţa materială determină, în funcţie de obiectul, natura şi valoarea litigiului, cauzele ce pot fi soluţionate numai de anumite categorii de instanţe.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, respectiv delimitarea competenţei între instanţe de acelaşi grad, C. proc. civ. cuprinde norme cu caracter dispozitiv şi norme cu caracter imperativ.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Contestaţia ce face obiectul învestirii instanţei este o contestaţie împotriva executării silite, formulată de Ministerul Justiţiei, debitor în dosarul de executare nr. 2553/2016 al B.E.J.A. "B.".

Potrivit art. 651 alin. (1) prima teză Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se afla, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea nu dispune altfel".

Din interpretarea literală a dispoziţiilor legale redate, reiese că legiuitorul a stabilit competenţa teritorială de soluţionare, inclusiv, a contestaţiei formulate împotriva executării silite înseşi, în favoarea instanţei în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin urmare, în stabilirea competenţei teritoriale a instanţelor în soluţionarea contestaţiilor la executarea silită, trebuie avut în vedere domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului, la data sesizării instanţei.

În cauza de faţă, se constată că debitorul Ministerul Justiţiei Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, str. x, s-a adresat instanţei cu o contestaţie împotriva executării silite pornite asupra sa, aşa încât, faţă de dispoziţiile art. 651 alin. (1) prima teză Noul C. proc. civ., singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la sediul debitorului la data sesizării instanţei.

Faţă de conţinutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei şi în aplicarea dispoziţiilor legale mai sus- redate, rezultă că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti este competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare formulată.

Se observă că, în ceea ce priveşte competenţa materială, instanţele care realizează judecata procesului pe fond se determină în funcţie de obiectul cererii şi în funcţie de valoarea acestui obiect, în timp ce instanţa de executare este aceeaşi, respectiv "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel", indiferent de obiectul sau valoarea pricinii.

De asemenea, se observă că legiuitorul a conferit instanţei de executare o competenţă generală, ce acoperă toată faza executării silite, urmând a soluţiona "contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- contestaţie împotriva executării silite-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia debitorul- contestator are sediul este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2017.