Forced execution jurisdiction assigned to Constanța Court on creditor's seat after debtor's foreign domicile; challenge to garnishment proceeds there.

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 27.02.2017, sub nr. x/2017, contestatorul A. a chemat în judecată intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea adresei de înfiinţare a popririi asupra sumei de 17.059 RON, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa în cadrul dosarului de executare nr. x/15.02.2017.

La data de 05.04.2017, intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

La data de 20.04.2017, contestatorul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a învederat faptul că nu are domiciliul în România. Totodată, a arătat faptul că a locuit în Constanţa, str. 6 martie nr. 8 bis, jud. Constanţa până la data de 22.06.1990 şi ulterior, părăsind România, nu mai are adresă de domiciliu în România. De asemenea, a depus înscrisuri în sensul că a renunţat la cetăţenia română.

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocată din oficiu, a constatat următoarele:

În baza art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, contestaţia la executare se introduce la instanţa judecătorească competentă.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în lipsa unor norme speciale în Codul de procedură fiscală, instanţa a reţinut incidenţa normelor procesuale de drept comun, prevăzute de C. proc. civ.

Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare. De asemenea, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prin urmare, competenţa instanţei de executare este dată, în principal, de domiciliul debitorului, iar în subsidiar de sediul creditorului. În speţă, intimata a susţinut că domiciliul debitorului se află în Constanţa, în timp ce debitorul contestator a susţinut că nu îşi are domiciliul în România. Instanţa a reţinut că în oricare dintre situaţii, fie că debitorul îşi are domiciliul în Constanţa, fie că îşi are domiciliul în străinătate, competenţa de soluţionare a cauzei revine, în temeiul textelor de lege menţionate, Judecătoriei Constanţa, deoarece debitorul nu are şi nu a avut domiciliul în sectorul 5 din Bucureşti, ci se poate susţine doar că are sau a avut domiciliul în Constanţa ori că domiciliază în străinătate, iar sediul intimatei este tot în Constanţa.

În ceea ce priveşte locul în care contestatorul este încarcerat, acesta nu poate fi avut în vedere în stabilirea competenţei instanţei de executare, locul de executare a pedepsei privative de libertate neavând natura juridică a domiciliului.

În aceste condiţii, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Judecătoria Constanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale şi a admis-o pentru următoarele considerente:

Instanţa a reţinut că debitorul nu are domiciliul în Constanţa şi nu este cetăţean român. Potrivit art. 86 C. civ.., (1) Cetăţenii români au dreptul să îşi stabilească ori să îşi schimbe, în mod liber, domiciliul sau reşedinţa, în ţară sau în străinătate, cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege., iar potrivit Art. 87 C. civ.., domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

În speţă, contestatorul nu şi-a declarat un domiciliu în România, iar în prezent se află încarcerat, nu are şi nu a avut domiciliul În Sectorul 5 din Bucureşti, însă competenţa în cauză nu se raportează la sediul intimatei, ci la sediul creditorului, care este, în cauză Statul Român. Potrivit art. 155 alin. (1) C. proc. civ., Statul Român se citează prin Ministerul Finanţelor Publice, al cărui sediu este în sectorul 5 Bucureşti (str. x). De altfel, sediul intimatei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, care este organ de executare şi nu creditor, nu se află în Constanţa, ci în Galaţi (str. x), astfel cum s-a indicat şi prin întâmpinare.

În aceste condiţii, instanţa a reţinut că nu este competentă teritorial să judece pricina şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 - Bucureşti. În baza art. 133 pct. 2 C. proc. civ., instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti iar în baza art. 134, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Judecătoriei Constanţa, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect contestaţie la executare silită, executarea fiind pornită în temeiul art. 149 alin. (5) din O.U.G. nr. 92/2003. Conform art. 260 alin. (4) Codul de procedură fiscală, contestaţia la executare se introduce la instanţa judecătorească competentă.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în lipsa unor norme speciale în Codul de procedură fiscală, devin incidente normele procesuale de drept comun, prevăzute de C. proc. civ.

Conform art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Prin urmare, competenţa instanţei de executare este dată, în principal, de domiciliul debitorului, iar în subsidiar de sediul creditorului.

Întrucât debitorul contestator nu îşi are domiciliul în România competenţa de soluţionare a cauzei revine, în temeiul textelor de lege menţionate, Judecătoriei Constanţa, deoarece creditorul, respectiv Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, are sediul în Constanţa.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Judecătoriei Constanţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2017.