Territorial jurisdiction for labor disputes: residence of the claiming party versus headquarters of parent company

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Timiş sub nr. x/2016, la data de 23.11.2016, reclamanta SNTFC CFR Calatori SA- Sucursala Regionala de Transport Feroviar Calatori Timişoara a chemat in judecată pârâtul A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 591 RON reprezentând contravaloarea a 7 zile de concediu de odihna necuvenite pe anul 2015.

Instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale pe care a admis-o pentru următoarele considerente:

Cererea formulată se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa teritorială privind soluţionarea unor astfel de cereri fiind exclusivă şi revine instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamanta îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, precum şi locul de munca, conform art. 269 alin. (2) din Codul muncii coroborate art. 210 din Legea nr. 62/2011, această competenţă determinând capacitatea unei instanţe judecătoreşti de a soluţiona în exclusivitate conflictele de muncă.

Art. 132 alin. (1) C. proc. civ. prevede că atunci când în faţa instanţei de judecata se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, în speţă necompetenţa fiind de ordine publică, aşa cum este arătat de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., reclamanta SNTFC "CFR Calatori" S.A., care este angajatorul pârâtului întrucât sucursala are doar drept de reprezentare, având sediul în raza de competenţă a Tribunalului Bucureşti.

Pentru aceste considerente de fapt şi de drept a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială în temeiul art. 248 alin. (1) şi 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011 şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei necompetenţei teritoriale, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, motiv pentru care va analiza cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare.

Prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, obligarea acestuia la plata sumei de 591 RON reprezentând contravaloarea a 7 zile de concediu de odihnă necuvenit pe anul 2015.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, tribunalul a reţinut că devin incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantului se regăseşte în circumscripţia Tribunalului Timiş, rezultă că acesta este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Având în vedere că nu a fost modificat cadrul procesual de către părţi iar instanţa nu este în măsură să îl modifice, rezultă că, în lipsa unei astfel de manifestări a părţii îndrituite a face acest demers, instanţa nu avea posibilitatea să dispună declinarea cauzei în raport de sediul unei societăţi ce nu era parte în cauză, respectiv cea având sediul în raza Tribunalului Bucureşti. Instanţa avea posibilitatea să sancţioneze lipsa de diligenţă a părţii prin invocarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantei.

Întrucât aceste dispoziţii legale stabilesc imperativ care este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauze având ca obiect litigiile de muncă, Tribunalul, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 din C. proc. civ., art. 130 alin. (3) C. proc. civ. şi art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată prin întâmpinare şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Timiş în raport de criteriul sediului reclamantului, aflat în circumscripţia acestei din urmă instanţe, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, motiv pentru care a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind, în favoarea Tribunalului Timiş., competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Cauza are ca obiect pretenţii derivând din raporturi de muncă reglementate de Codul muncii.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 269 alin. (2) potrivit cărora, cererile referitoare la judecarea conflictelor de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.

Raportat la împrejurarea că sediul reclamantului se regăseşte în circumscripţia Tribunalului Timiş, astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată rezultă că această instanţă este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii, în favoarea Tribunalului Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 noiembrie 2017.