Recourse against dismissal of action to annul arbitral award barred by lack of statutory admissibility

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x din 8 februarie 2016 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a solicitat obligarea pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Ianca la plata sumei de 54.458,31 RON, cu titlu de contravaloare a lucrărilor executate şi la plata sumei 5.805,08 RON penalităţi de întârziere, calculate până la data de 1 februarie 2016 şi în continuare până la plata debitului.

Prin sentinţa arbitrală nr. 14 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul de arbitraj nr. 23/2016, Tribunalul Arbitral a admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, împotriva pârâtei UAT Ianca şi a obligat pârâta la plata sumei de 54.458,31 RON cu titlu de contravaloare lucrări executate şi neachitate şi la 5.805,08 RON penalităţi de întârziere.

Împotriva acestei sentinţei arbitrale, Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca a formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., acţiune în anulare prin care a solicitat anularea sentinţei arbitrale şi rejudecarea fondului cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca.

La data de 12 decembrie 2016, recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac astfel cum a fost formulată şi casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă că, instanţa de apel a preluat întreaga argumentaţie a intimatei fără a observa probatoriul administrat în cauză.

În plus, s-a arătat că, în speţă, a fost aplicată o normă de drept comun la o situaţie pentru care există o reglementare specială în materie de achiziţie publică, respectiv art. 80 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 925/2006. Totodată, s-a învederat că, în cauză, Curtea de Apel Bucureşti nu a luat în considerare dispoziţiile legale imperative în materie de achiziţii publice, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

Recurenta a mai susţinut că există discrepanţe între preţul unitar şi preţul total, fiind vorba de o achiziţie de echipamente, care influenţează preţul întregii lucrări, supraestimat de către intimată în oferta financiară iniţială, cu 54.481,31 RON, iar această discrepanţă, în opinia reclamantei, a condus în final la modificarea ofertei.

La data de 13 februarie 2017, intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ., din care rezultă că hotărârea prin care acţiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost respinsă nu este susceptibilă să fie atacată cu recurs.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Instanţa, prin rezoluţia de primire a recursului, a stabilit în sarcina recurentei o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1155,13 RON, însă recurenta a depus la dosar o taxă judiciară de timbru în sumă de 30.131,70 RON .

Ulterior, la data de 13 ianuarie 2017, recurenta a formulat cerere de restituire a diferenţei taxei judiciare de timbru achitată în plus, respectiv 28.976,70 RON.

Prin încheierea din 4 aprilie 2017, Înalta Curte a admis cererea formulată de petenta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca şi, în consecinţă, a dispus restituirea sumei de 30.131,70 RON achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru în dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, prin ordinul de plată nr. x din 13 decembrie 2016.

În motivarea acestei încheieri, instanţa a reţinut că cererea de recurs nu are caracter timbrabil, în raport cu dispoziţiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, motiv pentru care a revenit asupra dispoziţiei de stabilire a taxei de timbru, luată potrivit rezoluţiei de primire a recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 20 iunie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Deşi li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 613 C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse acestui text prin Legea nr. 17/2017. Aceasta întrucât, potrivit art. 24 C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010, dispoziţiile legii noi se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar, în procesul analizat, cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 8 februarie 2016, deci anterior legii de modificare, Legea nr. 17/2017. În consecinţă, dispoziţiile art. 613 C. proc. civ. vor fi analizate în litigiul pendinte din perspectiva conţinutului pe care îl aveau la momentul demarării procesului.

În speţă, recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca are ca obiect o sentinţă cu caracter definitiv, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare formulată de această parte împotriva sentinţei arbitrale nr. 44 din 12 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional, în dosarul nr. x/2016.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate la art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, dobândind caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabileau că "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârea prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu este susceptibilă a fi atacate cu recurs, potrivit dispoziţiilor legale evocate, în forma în vigoare la momentul formulării acţiunii introductive.

În raport cu prevederile legale evocate, se constată că sentinţa civilă nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Oraş Ianca împotriva sentinţei civile nr. 259/2016 din 3 octombrie 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2017.