Appeal against suspension order inadmissible as prior ruling final; suspension stands.

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., anularea deciziei de concediere începând cu data de 1 ianuarie 2013, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Prin încheierea din 20 ianuarie 2016, Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a suspendat judecarea cauzei, pentru lipsa părţilor, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva acestei încheieri, reclamantul a formulat recurs, care a fost soluţionat prin decizia nr. 391/2016 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, în sensul respingerii ca nefondat.

În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că, în mod corect, prin încheierea din 20 ianuarie 2016, a fost suspendată judecarea cauzei potrivit art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât din procesul-verbal aflat la dosar reiese că recurentul a fost citat la adresa indicată de acesta, motiv pentru care s-a apreciat că nu este fondată această critică a părţii.

La data de 26 decembrie 2016, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior.

În cuprinsul recursului, reclamantul a susţinut că recursul este admisibil întrucât apreciază că nu poate fi lipsit de un grad de jurisdicţie prin prisma faptului că, în speţă, Curtea de Apel Craiova a recalificat calea de atac din apel în recurs, fără a motiva acest lucru. În plus, recurentul a arătat că trebuie să beneficieze de triplul grad de jurisdicţie.

Pe fondul cauzei, s-a susţinut că instanţa prin hotărârea atacată cu recursul pendinte nu a motivat de ce a apreciat că reclamantul C. a fost legal citat pentru termenul la care s-a judecat litigiul. Sub acest aspect, s-a solicitat casarea hotărârii recurate cu trimitere spre rejudecare.

Totodată, recurentul a învederat că la dosar nu există nicio dovadă de înmânare a citaţie pentru termenul la care s-a judecat dosarul.

Intimata-pârâtă nu a depus la dosar întâmpinare.

Prin încheierea din 20 iunie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Deşi li s-a pus în vedere că au posibilitatea să depună în scris puncte de vedere asupra raportului în termen de 10 zile de la data comunicării, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., părţile nu au înţeles să îşi exercite acest drept.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 20 ianuarie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speţă, reclamantul A. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunţare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, caz în care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În speţă, decizia nr. 391/2016 din 10 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., însă în speţă decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

În plus, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 391/2016 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 391/2016 din 10 noiembrie 2016 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2017.