Competence conflict resolution: judicial prohibition on ex officio declination of relative territorial jurisdiction based on contractual forum selection clause
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice ruled definitively in favor of the tenant (plaintiff) by resolving a negative conflict of jurisdiction and assigning the case to the Pitești Court, invalidating the previous declination by that court. The dispute concerned a motion for a presidential order to annul a notice of termination of a commercial lease agreement and suspend obligations, where the Pitești Court initially declared itself territorially incompetent *ex officio* based on an exclusive jurisdiction clause in the contract favoring the landlord’s location (Bucharest), while the Bucharest Court subsequently declined jurisdiction on the grounds that territorial jurisdiction was relative and the defendant had not formally raised the exception. The Court held that under Article 130(3) of the Code of Civil Procedure, exceptions of relative territorial incompetence can only be raised by the defendant and not invoked *ex officio* by the judge; because the defendant, though represented, failed to raise the exception at the first hearing, the Pitești Court retained jurisdiction despite the contractual clause, as the statutory exclusive jurisdiction did not override the procedural requirement for the defendant to assert the right to a specific forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 997 C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 998 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ; Competence conflict resolution: judicial prohibition on ex officio declination of relative territorial jurisdiction based on contractual forum selection clause: Pentru a hotărî în acest sens, instanţa iniţial sesizată, verificându-şi din oficiu propria competenţă, în baza art. 131 C. proc. civ., şi constatând că la art. 9.9 din contractul de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat la 15 decembrie 2014 între pârâtă, în calitate de proprietar, şi reclamantă, în calitate de chiriaş, părţile în litigiu au stipulat o clauză atributivă de competenţă exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul proprietarului, a dat eficienţă regulii generale în materia competenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul pârâtei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 iulie 2017 pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia Civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pe calea ordonanţei preşedinţiale, să constate nulitatea notificării de reziliere nr. x/18.07.2017, încetarea efectelor imediate ale notificării menţionate şi suspendarea executării obligaţiei de plată a sumei de 49.122,50 RON şi de predare a spaţiului ce face obiectul contractului de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat între părţi la 15 decembrie 2014.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 997 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 7004/2017 din 2 august 2017, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a hotărî în acest sens, instanţa iniţial sesizată, verificându-şi din oficiu propria competenţă, în baza art. 131 C. proc. civ., şi constatând că la art. 9.9 din contractul de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat la 15 decembrie 2014 între pârâtă, în calitate de proprietar, şi reclamantă, în calitate de chiriaş, părţile în litigiu au stipulat o clauză atributivă de competenţă exclusivă în favoarea instanţelor de la sediul proprietarului, a dat eficienţă regulii generale în materia competenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei circumscripţie se află sediul pârâtei.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la 28 august 2017 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, secţia Civilă, sub nr. x/2017.
Prin sentinţa civilă nr. 6540/2017 din 18 septembrie 2017, instanţa de declinare a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, invocată din oficiu, şi pe cale de consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii introductive în favoarea Judecătoriei Piteşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, a reţinut că în speţă competenţa teritorială este relativă fiind guvernată de norme de ordine privată, astfel că instanţa iniţial sesizată nu putea din oficiu să invoce necompetenţa sa teritorială, în condiţiile în care pârâta nu a înţeles să se prevaleze de beneficiul instituit de legiuitor în favoarea sa la art. 999 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ.
Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în baza dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ. a suspendat judecarea cauzei şi, potrivit art. 135 alin. (1) din acelaşi Cod, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La 23 octombrie 2017, conflictul negativ de competenţă ivit între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă şi Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia Civilă competenţa de soluţionare a cauzei, pentru considerentele ce succed:
Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.
În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
În speţă, reclamanta A. S.R.L., având sediul în Piteşti, judeţul Argeş, a învestit Judecătoria Piteşti cu o cerere formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale împotriva pârâtei B. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, solicitând instanţei să constate nulitatea notificării de reziliere nr. x/18.07.2017 a contractului de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat la 15 decembrie 2014, notificare emisă de pârâtă, în calitate de proprietar. De asemenea, reclamanta s solicitat instanţei să dispună încetarea imediată a efectelor notificării menţionate şi suspendarea executării obligaţiilor de plată a sumei de 49.122,50 RON şi de predare a spaţiului ce face obiectul contractului de închiriere pentru spaţii de desfacere încheiat între părţi la 15 decembrie 2014.
La primul termen de judecată din 2 august 2017, judecătoria iniţial sesizată, verificându-şi competenţa potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Dispoziţiile art. 998 C. proc. civ. prevăd că "cererea de ordonanţă preşedinţială se va introduce la instanţa comepetentă să se pronunţe în primă instanţă asupra fondului dreptului".
Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este enunţată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".
Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.
Totodată, este de remarcat că părţile au stipulat la art. 9.9 din contractul de închiriere o clauză atributivă de competenţă exclusivă, potrivit căreia "orice dispute juridice decurgând din sau în legătură cu prevederile prezentului contract şi care nu pot fi soluţionate de către părţi în 30 de zile de la ivirea lor, prin negocieri purtate cu bună credinţă, vor fi soluţionate în mod definitiv de instanţele judecătoreşti române competente de la sediul proprietarului", respectiv în favoarea instanţelor de la sediul pârâtei, din Bucureşti.
Astfel, clauza precitată concordă cu prevederile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă", având în vedere că obiectul litigiului vizează executarea unui contract de închiriere imobil.
Raportat la obiectul cererii de chemare ăn judecată mai sus arătat, în speţă se atrage şi incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., care statuează competenţa teritorială alternativă în favoarea instanţei instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract şi în favoarea instanţei locului situării imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune de imobil.
Astfel, se reţine incidenţa în cauză şi a dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., care statuează că "reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".
În speţă, se constată că reclamanta A. S.R.L. având sediul în Piteşti, a optat pentru promovarea cererii sale introductive pe rolul Judecătoriei Piteşti, contrar convenţiei părţilor de stabilire a competenţei de soluţionare a eventualelor litigii izvorâte din modul de executare a obligaţiilor contractuale, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa de la locul situării sediului proprietarului imobilului închiriat, repectiv de la sediul pârâtei.
Din analiza textelor legale evocate, rezultă că, procedând în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot stabili ca litigiul dintre ele să fie judecat de o altă instanţă decât cea competentă teritorial potrivit legii, doar în cazul competenţei teritoriale relative, nu şi în cazul competenţei exclusive, absolute.
Pentru a se determina dacă normele de competenţă teritorială de la care părţile contractului de închiriere din 15 decembrie 2014 au dorit să deroge, prin clauza atributivă de competenţă exclusivă, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., sunt de ordine privată sau dimpotrivă, de ordine publică, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora "necompetenţa este de ordine publică: în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".
Din coroborarea art. 129 alin. (2) pct. 3 cu art. 126 alin. (1) C. proc. civ. se reţine că are caracter absolut competenţa teritorială exclusivă şi caracter relativ competenţa teritorială generală şi alternativă în pricinile privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care părţile pot să dispună.
În consecinţă, competenta teritorială de drept comun reglementată de art. 107 alin. (1) C. proc. civ. şi competenţa teritorială alternativă, instituită de dispoziţiile art. 107-113 C. proc. civ., au caracter relativ.
Având în vedere că litigiul dintre părţi vizează drepturi şi obligaţii ce izvorăsc dintr-un contract de închiriere a unui imobil, contract cu executare succesivă, reclamantului i se recunoaşte posibilitatea legală de a introduce cererea sa de chemare în judecată fie la instanţa competentă potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de la (sediul pârâtului), ori la instanţa competentă în baza art. 113 alin. (1) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., fie la instanţa stabilită conform convenţiei, raportat la art. 126 alin. (1) din acelaşi Cod.
Faţă de cele anterior expuse, instanţa supremă reţine că normele menţionate sunt de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. statuează cazurile de competenţă de ordine publică, între care nu se regăseşte competenţa teritorială relativă, aşa cum este cazul celei incidente în cauză.
În această situaţie, Înalta Curte impune concluzia că verificarea de către Judecătoria Piteşti a propriei competenţe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) C. proc. civ., nu justifică declinarea competenţei sale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în condiţiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod statuează expres invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale relative exclusiv de către pârât şi limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Din interpretarea normei legale menţionate, rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepţii, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părţi, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanţe şi în acelaşi timp, să asigure celeritatea desfăşurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluţionării litigiilor generată de declinarea competenţei teritoriale între diferite instanţe.
În acest context, Înalta Curte reţine că verificarea propriei competenţe de către instanţa învestită cu soluţionarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenţei generale, materiale şi teritoriale şi a limitelor în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă în raport de natura sa şi de persoanele care o pot invoca.
Cum în speţă, potrivit dispoziţiilor art. 999 alin. (1) teza ultimă, întâmpinarea nu era obligatorie, pârâta B. S.R.L. putea invoca excepţia de necompetenţă teritorială la primul termen la care a fost legal citată, respectiv la 2 august 2017.
Din verificarea practicalei şi a considerentelor sentinţei nr. 7004/2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti, rezultă că pârâta a fost reprezentată convenţional, iar apărătorul acesteia nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti. Mai mult decât atât, din considerentele hotărârii de declinare, pagina 1 verso, paragraf 8, teza finală, se constată că excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată din oficiu, de către judecătorul fondului, contrar dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
Aşa fiind, având în vedere că în speţă este vorba de o necompetenţă relativă, iar nu de una de ordine publică, care ar fi îndreptăţit Judecătoria Piteşti să invoce din oficiu necompetenţa sa teritorială, precum şi în considerarea opţiunii reclamantei pentru această instanţă şi a pasivităţii pârâtei, care deşi reprezentată de avocat la primul termen de judecată nu a înţeles invoce necompetenţa teritorială a instanţei iniţial sesizate, Înalta Curte impune concluzia că Judecătoriei Piteşti îi revine competenţa soluţionării cauzei, competenţa teritorială a acesteia rămânând câştigată cauzei în condiţiile anterior expuse.
Faţă de considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.