Territorial competence for labor claims filed by court clerks against their employing tribunal under Art. 127 CCP

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. şi FF. i-au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Ialomiţa şi Curtea de Apel Bucureşti, solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să li se recunoască discriminarea şi să fie obligaţi pârâţii să le plătească drepturile reprezentând creşterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 de 5%, 2% şi 11% începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei menţionate, să fie actualizate sumele datorate cu titlu de sporuri cu indicele de inflaţie începând cu data scadenţei şi până la data plăţii efective, să le fie efectuate menţiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum şi să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor să vireze către pârâţi fondurile necesare achitării drepturilor băneşti menţionate.

În motivare, autorii au arătat că se încadrează în categoria personal auxiliar de specialitate (grefieri) în cadrul Judecătoriei Slobozia, judeţul Ialomiţa, (unitate bugetară finanţată de la bugetul de stat), iar raporturile lor juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispoziţiilor art. 1 şi art. 295 alin. (2) din acest Cod.

În drept, au invocat dispoziţiile O.G. nr. 10/2007, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) şi f), art. 154 alin. (3), art. 165 şi art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 7 şi art. 23 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenţia Europeană privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenţie (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999).

Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, având în vedere că această instituţie nu mai există, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiţiei, la 2 februarie 2017, a depus în întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, raportat la împrejurarea că deţine calitatea de angajator al reclamanţilor, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 575 din 2 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomiţa.

Pentru a hotărî astfel, instanţa iniţial sesizată, a avut în vedere împrejurarea că reclamanţii au domiciliile şi locurile de muncă în judeţul Ialomiţa şi dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii şi art. 210 Legea nr. 62/2011, raportat la care a apreciat că instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza este Tribunalul Ialomiţa.

În fundamentarea acestei concluzii, a notat că potrivit normelor legale anterior evocate, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau locul de muncă.

La aceeaşi concluzie a ajuns instanţa învestită iniţial şi prin raportare la prevederile art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată textului legal prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, având ca obiect recurs în interesul legii, respectiv aceea că sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" se referă la situaţia în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar şi grefierul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Or, cum din actele dosarului a rezultat că reclamanţii nu funcţionează în calitate de grefieri la Tribunalul Ialomiţa, a apreciat că norma legală nu este aplicabilă în speţă şi a conchis că în speţă, competenţa teritorială de soluţionare în primă instanţă, revine acestui tribunal.

Urmare a declinării, la 16 iunie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa, secţia Civilă sub acelaşi număr de dosar.

La termenul din 20 septembrie 2017, din dosarul iniţial a fost disjunsă cererea privindu-i pe reclamanţii D., J., BB., CC. şi DD., formându-se dosarul nr. x/2017.

În argumentarea acestei măsuri s-a reţinut împrejurarea că la momentul pronunţării aceste părţi funcţionau în cadrul Tribunalului Ialomiţa în calitate de grefieri.

În acest din urmă dosar, instanţa de declinare a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţe teritoriale, pe care a admis-o prin sentinţa civilă nr. 1235/F din 20 septembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă. Totodată, această instanţă a declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii D., J., BB., CC. şi DD. în favoarea Tribunalului Vâlcea. A constată ivit conflict negativ de competenţă între cele două instanţe; a suspendat judecata cauzei şi a înaintată dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Ialomiţa, constatând că reclamanţii au calitatea de grefieri şi îşi desfăşoară activitatea în cadrul acestei instanţe, a reţinut incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată sintagmei "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2016, respectiv în sensul că textul legal vizează exclusiv cererile formulate de judecătorul, procurorul, asistentul judiciar şi grefierul care îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanţă.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Ialomiţa a reţinut că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea reclamanţilor grefieri în cadrul instanţei şi, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, iniţial învestit.

La 6 octombrie 2017, conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Ialomiţa, secţia Civilă şi Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Competenţa teritorială în cauză se determină având în vedere calitatea specială a părţilor, toţi reclamanţii D., J., BB., CC. şi DD., având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Ialomiţa.

Potrivit art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, asistent judiciar, ori grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, acesta va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut, ca şi condiţie-premisă de aplicare a normei evocate, desfăşurarea efectivă a activităţii de către categoriile anterior enumerate în cadrul instanţei competente să soluţioneze cauza în primă instanţă. Condiţia nu este îndeplinită şi deci, textul legal nu devine incident în cererile adresate de persoanele indicate unei alte instanţe decât cea competentă, de acelaşi grad, chiar situată fiind în raza aceleiaşi curţi de apel.

A mai reţinut Înalta Curte, că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanţe, nu şi exercitarea căilor de atac, iar interpretarea extensivă a acestor dispoziţii contravine redactării restrictive a textului de lege, care circumstanţiază atât persoanele care intră sub incidenţa normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât şi instanţa vizată (care nu poate fi decât prima instanţă).

În concluzie, s-a apreciat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de strictă şi limitată aplicare.

Conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în reciursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În speţă, prin disjungerea cererilor formulate de reclamanţii D., J., BB., CC. şi DD. şi formarea pe rolul Tribunalului Ialomiţa a dosarului nr. x/2017, ca urmare a constatării că aceştia îşi desfăşoară efectiv activitatea în calitate de grefieri în cadrul instanţei menţionate, se atrage incidenţa art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., care instituie pentru soluţionarea acestei cereri competenţa teritorială a unei instanţe judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

Or, o astfel de instanţă este Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripţia Curţii de Apel Piteşti, situată în vecinătatea Curţii de Apel Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află Tribunalul Ialomiţa, la care reclamanţii funcţionează ca grefieri.

Totodată, se reţine că în cauză reclamanţii au introdus acţiunea la Tribunalul Vâlcea, cu respectarea art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., iar nu la Tribunalul Ialomiţa, unde funcţionează ca grefieri şi îşi desfăşoară activitatea.

Pentru aceste argumente, instanţa supremă impune concluzia că, în speţă, competenţa teritorială aparţine Tribunalului Vâlcea.

Faţă de considerentele reţinute, văzând şi dispoziţiile dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.