Request to clarify judgment on thermal energy late payment penalties rejected as impermissible modification of substantive ruling

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta Electrocentrale Constanţa S.A., în condiţiile art. 281 indice 1 C. proc. civ. de la 1865 în contradictoriu cu pârâta RADET Constanţa a formulat la data de 16.04.2016 cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 189/27.01.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosar nr. x/2011 şi a încheierii interlocutorii pronunţate în acelaşi dosar la data de 09.11.2011.

În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2011 se relevă că Electrocentrale Bucureşti S.A, precursoarea reclamantei, reprezentata prin Sucursala Electrocentrale Constanţa, a solicitat instanţei obligarea pârâtei Radet Constanta la plata sumei de 52.428.753,06 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat faptul că între societatea Electrocentrale Bucureşti S.A., în calitate de vânzător şi R.A.D.E.T. Constanţa, în calitate de cumpărător, a fost încheiat Contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată nr. 47/2005, contract ce a fost prelungit prin Actul adiţional nr. x/2006, Actul adiţional nr. x/2006. Actul adiţional nr. x/2007, Actul adiţional nr. x/2008 şi Actul adiţional nr. x/2009. În baza acestui contract, aşa cum a fost modificat prin actele adiţionale subsecvente, precursoarea reclamantei avea obligaţia să furnizeze energie termică pârâtei, iar acesteia din urma îi revenea obligaţia să achite contravaloarea energiei termice furnizate conform clauzelor contractuale.

În continuare s-a arătat faptul că în baza dispoziţiilor contractului menţionat, în perioada august 2007 - noiembrie 2009, Electrocentrale Constanţa S.A. a furnizat paratei energie termică pentru care au fost emise un număr de 34 facturi fiscale. A mai arătat reclamanta că, cum pârâta nu a achitat la termenul scadent, prevăzut de art. 12 alin. (1) din contract, contravaloarea acestor facturi, în conformitate cu prevederile art. 20 din acelaşi act juridic au fost calculate penalităţi de întârziere (până la data de 31.12.2009), în cuantum de 52.428.753,06 RON.

Pe parcursul judecării în fond a cauzei a fost invocată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada august 2007-16.05.2008 şi a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiza tehnică contabilă.

La termenul de judecată din data de 09.11.2011, prin încheiere interlocutorie, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune şi, în consecinţă, a respins acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, considerând că introducerea unei acţiuni judecătoreşti nu constitute o modalitate de întrerupere a cursului prescripţiei în sensul dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958".

Prin sentinţa civilă nr. 189/27.01.2016 Tribunalul Constanta a dispus admiterea în parte a acţiunii formulate de Societatea Electrocentrale Constanta S.A., obligând pârâta Radet Constanta la plata sumei de 38.928.937,12 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009, precum şi la plata sumei de 267.199 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

S-a apreciat că în cauză subzistă neclarităţi cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei civile şi a încheierii interlocutorii indicate, găsindu-şi aplicarea dispoziţiilor art. 281 indice 1 C. proc. civ. de la 1865.

În concret, analizând modalitatea în care a fost formulat petitul cererii de chemare în judecată, solicitându-se obligarea pârâtei la plata sumei de 52.428.753,06 RON cu titlu de "penalităţi de întârziere calculate pentru neachitarea la termen a facturilor de energie termică emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009", coroborat cu faptul că din înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată (cu accent pe "Situaţie privind penalităţile conform notificărilor") rezultă fără dubiu perioada pentru care erau solicitate penalităţile de întârziere în cuantum de 52.428.753,06 RON, respectiv 01.01.2009 - 31.12.2009. Astfel, concluzia ce se desprinde este în sensul că obiectul cererii de chemare în judecata îl reprezintă obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2009 prin raportare la valoarea facturilor emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009, iar nu obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere calculate pentru perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Prin prisma considerentelor mai sus expuse, cele doua hotărâri vizate - sentinţa şi încheierea interlocutorie - sunt criticabile din perspectiva lipsei de claritate a dispozitivului lor în ceea ce priveşte perioada pentru care sunt determinate penalităţile de întârziere asupra cărora s-a pronunţat instanţa de fond.

Astfel, în cuprinsul încheierii din 09.11.2011 instanţa dispune:

"respinge acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008". Similar, prin sentinţa nr. 189/2016 se dispune obligarea pârâtei către reclamanta la plata sumei de 38.928.937,12 RON "cu titlu de penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009".

Or, în lumina celor mai sus arătate referitoare la obiectul cererii de chemare în judecată, modalitatea în care instanţa s-a pronunţat în cauză apare ca fiind neclară, în condiţiile în care interpretarea gramaticală a dispoziţiilor din cele două hotărâri conduce la concluzia că judecătorul fondului s-a pronunţat cu privire la penalităţi calculate pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, respectiv 16.05.2008 - noiembrie 2009, iar nu, aşa cum era corect, la penalităţi calculate prin raportare la facturile emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Chiar dacă s-ar face abstracţie de cele arătate în cadrul paragrafului anterior privind interpretarea gramaticală, în ceea ce priveşte sentinţa civilă vizată, neclaritatea dispozitivului acesteia derivă şi din aceea că nu se precizează perioada pentru care au fost calculate penalităţile de întârziere, cu alte cuvinte perioada pe parcursul căreia au curs penalităţile asupra cărora s-a pronunţat instanţa de judecata.

În acest context s-a apreciat că sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului celor două hotărâri judecătoreşti vizate, în sensul de a se menţiona în mod corect în cuprinsul acestora faptul că perioada pentru care au fost solicitate penalităţile în discuţie era 01.01.2009 - 31.12.2009, iar aceste penalităţii sunt aferente valorii facturilor emise in perioada august 2007 - noiembrie 2009.

În subsidiar, în măsura în care instanţa ar aprecia că nu sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 189/27.01.2016 şi a încheierii interlocutorii pronunţate la data de 09.11.2011 şi că, implicit, nu sunt incidente dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. de la 1865, a solicitat ca petiţia să fie calificată ca o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul celor două hotărâri, cerere formulată în condiţiile art. 281 din acelaşi act normativ.

În opinia reclamantei poate fi calificată ca o eroare materială în accepţiunea dispoziţiilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 menţionarea în mod greşit a faptului că penalităţile solicitate de reclamantă sunt calculate pentru perioada august 2007- 16.05.2008 (în cazul încheierii interlocutorii din 09.11.2011) şi 16.05.2008 - noiembrie 2009 (în cazul sentinţei), pe când în realitate perioada pentru care au fost solicitate penalităţile în discuţie era 01.01.2009 - 31.12.2009, aceste penalităţi fiind aferente valorii facturilor emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009.

Prin sentinţa civilă nr. 1351/15.06.2016, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al reclamantei şi excepţia decăderii din dreptul de a formula cererea de lămurire dispozitiv şi a respins ca nefondată cererea de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 189 din data de 27.01.2016 formulată de reclamanta Societatea Electrocentrale Constanţa S.A., în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal al reclamantei este neîntemeiată ca urmare a depunerii la dosarul cauzei a delegaţiei prin care reprezentantul reclamantei a împuternicit pe semnatarul cererii respective - pe consilierul juridic să redacteze,i să semneze şi să depună respectiva cerere.

Excepţia decăderii din dreptul de a formula cerere de lămurire dispozitiv nu subzistă întrucât dispoziţiile art. 2811 din vechiul C. proc. civ. nu prevăd un termen în care să se ceară lămurirea, astfel că această măsură poate fi dispusă oricând, câtă vreme nu s-a cerut punerea în executare.

Pe fond se arată că prin încheierea interlocutorie din 09.11.2011 a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei august 2007 - 16.05.2008.

Ca urmare a acestei încheieri s-a încuviinţat proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv calcularea penalităţilor de întârziere, respectiv 01.01.2009 - 31.12.2009, asupra căreia nu s-a menţionat nici o obiecţie.

Prin sentinţa civilă nr. 189/2016 Tribunalul Constanţa a admis în parte acţiunea, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 38.929.937,12 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009 în acord cu încheierea interlocutorie din 09.11.2011 şi în raport de obiectivul stabilit de instanţă prin expertiză contabilă.

Prin prezenta cerere de lămurire, respectiv îndreptare eroare materială reclamanta tinde să modifice perioada pentru care s-a solicitat penalităţi de întârziere, 01.01.2009 - 31.12.2009, aspect care nu poate forma obiectul cererii de lămuriri sau îndreptare, ci poate constitui o greşeală de judecată ce urmează a fi remediată în cadrul căii de atac.

Deci, dispoziţiile încheierii din 09.11.2011 sunt clare şi nu necesită lămuriri din perspectiva dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel Societatea Electrocentrale Constanţa S.A. susţinând că instanţa de fond s-a pronunţat cu privire la penalităţile de întârziere pentru perioada august 2007 - 16.05.2008, respectiv 16.05.2008 - noiembrie 2009, iar nu aşa cum ar fi fost corect, pentru perioada 01.01.2009 - 31.12.2009, aferente facturilor de energie termică emise în perioada 2007 - noiembrie 2009. Penalităţile de întârziere s-au solicitat în continuarea celor din dosarul precedent.

Prin decizia civilă nr. 512 din 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins apelul declarat de reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1351/15.06.2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimata pârâtă REGIA AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE CONSTANŢA, ca nefondat.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta susţine că în mod greşit instanţa de fond i-a respins cererea de lămurire, respectiv de îndreptare eroare materială, reţinându-se că prin cererea formulată petenta tinde să modifice perioada pentru care s-au acordat penalităţile de întârziere, 01.01.2009 - 31.12.2009, situaţie care nu se încadrează în prevederile legale sus menţionate.

S-a apreciat că soluţia instanţei de fond este corectă astfel:

Prin încheierea din 09.11.2011, instanţa de fond a admis excepţia prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea ca prescrisă pentru perioada august 2007 - 16.05.2008. Încheierea sus menţionată nu conţine neclarităţi cu privire la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului.

În baza încheierii sus arătate s-a efectuat expertiza contabilă în cauză, care a stabilit penalităţile de întârziere conform cererii de chemare în judecată, însă cu excluderea penalităţilor pentru perioada prescrisă.

Sentinţa 189/27.01.2016 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 38.928.937 RON cu titlu de penalităţi de întârziere pentru perioada 16.05.2008 - noiembrie 2009.

Dispozitivul sentinţei civile nr. 189/27.01.2016 este cât se poate de clar, acesta nevând nevoie de lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispoziţiilor hotărârii, ori acesta nu cuprinde dispoziţii potrivnice.

În ceea ce priveşte perioada pentru care s-au acordat penalităţi de întârziere, din considerente rezultă clar că perioada pentru care s-a dispus plata penalităţilor de întârziere este în acord cu dispoziţiile sentinţei. Cu alte cuvinte în dispozitiv nu s-a strecurat o greşeală materială.

Cu privire la perioada avută în vedere, respectiv s-ar fi menţionat eronat o altă perioadă se reţin următoarele:

Prin apelul formulat, de fapt, apelanta tinde să schimbe perioada pentru care s-au acordat penalităţi de întârziere, situaţie care nu este permisă de dispoziţiile art. 2811 din vechiul C. proc. civ. atunci când se contestă greşeli de judecată.

Or, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, schimbarea perioadei pentru care s-au acordat penalităţi de întârziere poate fi valorificată pe calea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 189/2016.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa rejudecării apelului şi a admiterii acestuia în sensul schimbării în parte a sentinţei civile nr. 1351/2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, urmând ca, rejudecând pe fond cererea formulată de reclamantă, instanţa de control judiciar să dispună admiterea acesteia, indiferent de calificarea pe care i-o dă (cerere de lămurire dispozitiv sau cerere de îndreptare eroare).

După prezentarea detaliată a situaţiei de fapt şi a soluţiilor pronunţate în cauză, precum şi a argumentelor reţinute de instanţe şi criticile aduse acestora, recurenta - reclamantă combate, în finalul cererii de recurs, considerentele reţinute de instanţa de apel prin decizia recurată.

Susţine că argumentarea instanţei de apel vizând presupusa încercare a reclamantei de a schimba perioada pentru care au fost solicitate penalităţile de întârziere apare ca fiind nefondată în condiţiile în care, în chiar cuprinsul deciziei civile nr. 526/17.10.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2011, hotărâre prin care a fost soluţionat în mod definitiv fondul cauzei, se reţine faptul că prin precizările formulate la data de 02.11.2011 reclamanta a arătat că solicită penalităţi de întârziere calculate doar pentru perioada ianuarie - decembrie 2009. Aceeaşi perioadă pentru acordarea penalităţilor de întârziere se mai reţine şi în cadrul unui paragraf ulterior al aceleiaşi decizii (pagina 9 penultimul paragraf).

Ori, este evident faptul că nu poate fi vorba de încercarea de a schimba perioada pentru care s-au solicitat penalităţile în condiţiile în care prin cererea de lămurire dispozitiv şi, ulterior, prin apelul formulat reclamanta nu tindea la altceva decât la consemnarea în mod corect, neechivoc, în cuprinsul sentinţei civile nr. 189/2016 a faptului că penalităţile sunt calculate pentru perioada ianuarie - decembrie 2009 prin raportare la facturile emise în perioada august 2007 - noiembrie 2009. Această clarificare era necesară în condiţiile în care exprimarea din sentinţă era cel puţin echivocă.

Astfel, consideră că argumentarea instanţei de apel privind încercarea de schimbare a perioadei pentru care au fost solicitate penalităţile de întârziere, precum şi caracterul clar al dispozitivului sentinţei a cărei lămurire se cerea este absolut nefondată, decizia recurată fiind nelegală.

Cu privire la motivul de recurs reglementat de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ. de la 1865, susţine că argumentul instanţei de apel (regăsit şi în argumentarea instanţei de fond) vizând faptul că reclamanta ar tinde la schimbarea perioadei pentru care au fost solicitate penalităţile de întârziere este absolut străin de natura cauzei.

Totodată, motivul de recurs reglementat de pct. 9 al art. 304 din C. proc. civ. de la 1865 este incident raportat la faptul că în cauza instanţa a încălcat/a făcut o aplicare greşită a dispoziţiilor art. 281 indice 1 (respectiv art. 281, în situaţia calificării cererii ca o cerere de îndreptare eroare) C. proc. civ. de la 1865, apreciind că acest text de lege nu este apt a înlătura neclarităţile invocate de reclamantă a subzista asupra dispozitivului celor două hotărâri vizate. În plus, acelaşi motiv de recurs este incident prin prisma faptului că decizia civilă recurată este lipsită de temei legal.

Intimata-pârâtă R.A.D.E.T. CONSTANŢA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând criticile de nelegalitate formulate de recurentă, precum şi susţinerile din întâmpinare, urmează să respingă recursul, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Învestită cu solicitarea reclamantei Societatea Electrocentrale Constanţa S.A. de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 189/2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, instanţa de apel a confirmat raţionamentul instanţei de fond, apreciind în mod corect că cererea cu acest obiect este neîntemeiată, deoarece reclamanta, solicitând schimbarea perioadei pentru care au fost determinate penalităţile de întârziere tinde, în fapt, la modificarea deciziei, iar această finalitate este incompatibilă cu procedura prevăzută de art. 2811 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, curtea de apel şi-a motivat soluţia, sens în care a reţinut, în considerentele deciziei atacate, că cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile art. 2811 C. proc. civ., deoarece dispoziţiile legale evocate impun un cadru procesual restrâns, care nu permite sub nicio formă schimbarea sensului unei hotărâri judecătoreşti sau aducerea vreunui amendament cu privire la întinderea drepturilor şi obligaţiilor consfinţite în hotărârea judecătorească.

Motivarea curţii de apel respectă exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei la darea soluţiei, ceea ce face inaplicabil, în speţă, cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.. Astfel, instanţa de apel a arătat cu claritate faptul că dispozitivul sentinţei civile nr. 189/2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa este lipsit de echivoc şi nu se impune lămurirea acestuia, întrucât, prin încheierea din data de 9.11.2011, tribunalul a fixat limitele perioadei pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie, iar perioada pentru care s-a dispus plata penalităţilor de întârziere este în acord cu dispoziţiile sentinţei.

Prin urmare, critica privind motivarea contradictorie a deciziei recurate este nefondată.

Nici criticile referitoare la soluţia dată cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei nu sunt fondate, respectiva cerere fiind respinsă cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ.

Explicarea înţelesului, întinderii sau aplicării dispozitivului poate viza numai măsurile luate de instanţă şi cuprinse în dispozitivul hotărârii, nefiind posibil ca pe calea cererii de lămurire a dispozitivului să se ajungă la modificarea hotărârii în conţinutul ei.

Totodată, potrivit dispoziţiilor evocate, lămurirea dispozitivului hotărârii este posibilă atunci când acesta nu cuprinde date care să permită executarea hotărârii, ceea ce nu este cazul sentinţei a cărei lămurire s-a solicitat în cauză, care individualizează în dispozitiv perioada pentru care s-a dispus plata penalităţilor de întârziere.

În mod corect a reţinut instanţa de apel, că schimbarea perioadei pentru care s-au acordat penalităţi de întârziere solicitată de reclamantă vizează, în fapt, o eventuală greşeală de judecată, care repune în discuţie fondul pricinii, a cărei valorificare era posibilă doar prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva hotărârii, iar nu în procedura reglementată de art. 2811 C. proc. civ., nefiind o chestiune ce priveşte lămurirea dispozitivului.

În măsura în care recurenta reclamantă a formulat astfel de critici şi în cadrul recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 526/2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, acestea vor fi analizate de instanţa de recurs în cadrul dosarului înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru aceste considerente, decizia recurată este temeinic motivată şi apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 2811 C. proc. civ., astfel că nu sunt întrunite cerinţele cazurilor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CONSTANŢA S.A. împotriva deciziei civile nr. 512 din 10 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2017.