Exclusive consumer jurisdiction overrides general domicile rules in negative competence conflicts

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 august 2016 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Neagu Claudia-Valentina şi B., obligarea acestora la plata sumei de 1.544 RON, reprezentând debit restant conform facturilor emise şi la plata penalităţilor de întârziere în procent de 0, 1% pe zi de întârziere conform contractului încheiat între părţi, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, autoarea a arătat că la 16 octombrie 2015, a încheiat cu pârâţii contractul nr. xx, având ca obiect calificarea şi prelucrarea sângelui din cordonul ombilical şi stocarea în condiţii de criogenie a celulelor stem; că, a prestat serviciile medicale solicitate în cel mai scurt timp şi în conformitate cu standardele de calitate în materie; că, a emis facturi fiscale necontestate de pârâţi şi că aceştia nu şi-au îndeplinit obligaţiile de plată decât parţial.

În drept, au fost invocate art. 1025-1032 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 2165 din 27 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa iniţial sesizată, constatând că pârâţii domiciliază în municipiul Craiova, a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Judecătoriei Craiova, secţia Civilă, care la termenul de judecată din 26 iunie 2017, a invocat din oficiu excepţia necompetenţei sale teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 8067/2017 din 26 iunie 2017, instanţa de declinare a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî în acest sens, Judecătoria Craiova, secţia Civilă a notat că prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. instituie regula generală în materia competenţei teritoriale, fiind o normă de ordine privată, care nu poate fi invocată decât de cel în interesul căruia a fost instituită regula, respectiv de pârât prin întâmpinare sau, în litigiile în care întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată la care este legal citat, sub sancţiunea decăderii.

Faţă de aceste considerente, a conchis că Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă nu putea invoca în mod legal excepţia necompetenţei sale teritoriale, rămânând legal învestită cu cererea, câtă vreme pârâţii nu au invocat excepţia pe calea pusă la îndemâna lor de legiuitor.

În considerarea acestor argumente, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei iniţial învestite.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, reclamanta-creditoare S.C. A. S.R.L., cu sediul în Bucureşti, a învestit Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă cu o cerere în pretenţii, formulată pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă reglementată de dispoziţiile art. 1025-1032 C. proc. civ., îndreptată împotriva pârâţilor-debitori Neagu Claudia-Valentina şi B., domiciliaţi în Craiova, judeţul Dolj, solicitând obligarea acestora la plata sumei de sumele de 745,48 RON, reprezentând contravaloarea parţială a serviciilor prestate şi a penalităţilor de 1% pe zi de întârziere, conform contractului nr. xx, încheiat între părţi.

La primul termen de judecată din 21 aprilie 2016, judecătoria iniţial sesizată, verificându-şi competenţa potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia propriei necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza spre competentă soluţionare către Judecătoria Cornetu.

Potrivit art. 1028 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererile de valoare redusă se introduc la judecătorie, iar competenţa teritorială de soluţionare a acestora se stabileşte potrivit dreptului comun.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este enunţată de art. 107 C. proc. civ., în sensul că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Faţă de cele anterior expuse, instanţa supremă reţine că norma menţionată este de ordine privată, având în vedere că art. 129 alin. (2) C. proc. civ. prevede cazurile de competenţă de ordine publică, între care nu se regăseşte competenţa teritorială relativă, aşa cum este cazul celei reglementate de art. 107 din acelaşi Cod.

În această situaţie, Înalta Curte impune concluzia că într-adevăr verificarea de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a propriei competenţe teritoriale în baza art. 131 alin. (1) raportat la art. 107 C. proc. civ., nu justifică declinarea competenţei sale în favoarea Judecătoriei Craiova, în condiţiile în care prevederile art. 130 alin. (3) din acelaşi Cod statuează expres invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale relative exclusiv de către pârât şi limitativ, doar prin întâmpinare sau, în cazul în care aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Din interpretarea normei legale menţionate, rezultă explicit că, abilitând exclusiv pârâtul în formularea acestei excepţii, legiuitorul a urmărit să protejeze interesul acestei părţi, singura care ar putea fi prejudiciată prin învestirea altei instanţe şi în acelaşi timp, să asigure celeritatea desfăşurării proceselor civile, prin înlăturarea tergiversării soluţionării litigiilor generată de declinarea competenţei teritoriale între diferite instanţe.

În acest context, Înalta Curte reţine că verificarea propriei competenţe de către instanţa învestită cu soluţionarea unei pricini trebuie făcută cu respectarea regimului juridic specific competenţei generale, materiale şi teritoriale şi a limitelor în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă în raport de natura sa şi de persoanele care o pot invoca.

Cu toate acestea, instanţa supremă constată că în speţă este atrasă competenţa teritorială absolută a Judecătoriei Craiova în baza dispoziţiilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora "cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului".

Or, având în vedere calitatea părţilor în proces şi raportul juridic litigios dedus judecăţii, născut dintr-un contract de prestări de servicii medicale, încheiat între reclamanta societate comercială, deci un profesionist, şi pârâţii persoane fizice, în calitate de consumatori, precum şi promovarea cererii introductive de către profesionist, instanţa supremă impune concluzia că raporturile de drept material dintre cele două părţi se înscriu în sfera raporturilor juridice dintre consumatori şi profesionişti.

Pe cale de consecinţă, textul legal precitat, care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă şi reprezintă o normă de ordine publică, este aplicabil în speţă pentru argumentele anterior expuse.

Faţă de considerentele reţinute, având în vedere că în speţă este vorba de o necompetenţă de ordine publică, văzând şi dispoziţiile dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.