Competence allocation in abusive credit clauses: voidness of contractual forum selection under consumer protection and material jurisdiction threshold

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 8 iunie 2016 pe rolul Judecatoriei Piteşti, sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa,

- să constate caracterul abuziv al clauzelor stipulate la art. 1.2, art. 5.1, art. 1.3 lit. a) şi art. 6.2 din contractul de credit nr. x/22.04.2008 încheiat între părţi,

- să oblige pârâta la a le restitui sumele achitate în plus, cu titlu de dobândă şi comision de acordare credit, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume,

- să dispună calculul în viitor al dobânzii creditului în funcţie de indicele LIBOR şi de marja fixă stabilită prin contractul de credit sau actele adiţionale la acesta,

- să dispună îngheţarea cursului de schimb CHF/RON pentru efectuarea plăţilor la valoarea de la data acordării creditului,

- să oblige pârâta la a le restitui sumele achitate în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar de la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil la data semnării contractului, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor sume, calculată de la data încasării fiecărei sume nedatorate şi până la achitarea integrală a acestora.

La 1 august 2016, pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat, printre altele, excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Piteşti în soluţionarea cauzei, faţă de locul situării sediului său principal raportată la clauza prevăzută la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit, şi a solicitat declinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

La termenul de judecată din 14 decembrie 2016, pârâta a invocat oral şi excepţia necompetenţei materiale a instanţei iniţial sesizate raportat la valoarea creditului.

Prin sentinta civilă nr. 8171/2016 din 22 decembrie 2016, Judecătoria Piteşti, secţia Civilă a admis exceptia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

Urmare a declinării, la 20 ianuarie 2017, litigiul a fost înregistrat pe rolul instanţei ierarhic superioare sub nr. x/2016.

La 5 aprilie 2017, reclamanţii şi-au precizat cererea introductivă sub aspectul cuantumului pretenţiilor deduse judecăţii, indicând următoarele sume: 50.000 RON, dobândă excedentară, 5.000 RON, dobândă legală aferentă dobânzii excedentare, 22.500 RON, comision de acordare credit, 1.500 RON, dobândă legală aferentă comisionului de acordare, 100.000 RON, reprezentând suma achitată în plus în temeiul contractului de credit rezultată din diferenţele şi 10.000 RON, reprezentând dobânda legală aferentă sumei achitate în plus rezultată din diferenţa de curs valutar valabil la momentul efectuării fiecărei plăţi şi cursul valutar valabil de la data semnării contractului. Astfel, totalul pretenţiilor deduse judecăţii a fost indicat ca fiind în sumă totală de 189.000 RON.

Prin sentinta civila nr. 139/2017 din 11 aprilie 2017, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a admis excepţiile necompetenţei sale materiale şi teritoriale în soluţionarea cauzei şi a dispus declinarea competenţei materiale şi teritoriale în soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotârî astfel asupra competenţei materiale în soluţionarea cauzei, tribunalul a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 101 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., raportat la obiectul pricinii - cerere în executare contractuală - şi la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii situată sub pragul de 200.000 RON inclusiv, instituit de legiuitor pentru a atrage competenţa materială a judecătoriei.

Referitor la competenţa teritorială, constatând că în actul juridic dedus judecăţii, respectiv în contractul de credit nr. x/22.04.2008 părţile au inserat la art. 8 pct. 2 o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor de la sediul pârâtei, respectiv a instanţelor din Bucureşti, văzând şi prevederile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., care instituie regula generală în materia competenţei teritoriale potrivit căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie îşi are sediul pârâtul, Tribunalul Argeş şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În urma declinării, la 25 aprilie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2017.

Aceată din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 6360/2017 din 21 august 2017, a admis excepţiile propriei necompetenţe materiale şi teritoriale, invocate din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţăeii regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti, cu titlu prealabil, pentru verificarea propriei competenţe, a solicitat reclamanţilor să depună la un grafic de rambursare a creditului care să ateste suma totală de restituit la finalul perioadei de creditare.

Ulterior, referitor la excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu la termenul de judecată din 7 august 2017, a reţinut că valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, respectiv valoarea patrimonială pe care reclamanţii ar obţine-o în cazul admiterii cererii de chemare în judecată, este de 1.083.927,18 RON.

În fundamentarea acestei concluzii, a notat că din graficul de rambursare depus la dosar rezultă că suma finală de restituit (dobândă de plată + principal de plată) la expirarea contractului de credit este de 574.144,38 CHF, iar faţă de obiectul capătului de cerere privind înghetarea cursului de schimb CHF/RON pentru efectuarea plăţilor la valoarea de la data acordării creditului, instanta retine că, practic, folosul patrimonial obtinut de reclamanţi este dat de diferenţa dintre valoarea totală a contractului la cursul RON/CHF de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 8 iunie 2016, respectiv 574.144,38 CHF x 4,1055 RON = 2.357.149,75 RON şi valoarea totală a contractului la un curs RON/CHF de la data încheierii contractului de credit, 22 aprilie 2008, respectiv 574.144,38 CHF x 2,2176 RON =1.273.222,57 RON, adică 2.357.149,75 RON - 1.273.222,57 RON = 1.083.927,18 RON.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare a creditului în cuantum de 4.918 CHF, instanţa a reţinut că valoarea acestuia se situează este sub prgul de 200.000 RON.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, având mai multe petite, şi la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, Judecatoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o acţiune unică, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa instanţei de grad mai înalt.

Astfel, a conchis că în cauză competenţa materială de soluţionare revine tribunalului, având în vedere că cererea este evaluabilă în bani şi că valoarea unui capat de cerere depăşeşte pragul de 200.000 RON, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

Referitor la competenţa teritorială în soluţionarea cauzei, instanta a reţinut, în esenţă, incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din acelaşi Cod, în raport cu care a apreciat că nu se poate da eficienţă clauzei atributive de competenţă înserată de părţi la art. 8 pct. 8.2, din contractul de credit, câtă vreme aceasta nu a fost convenită după naşterea dreptului la despăgubire, cum impune în mod imperativ textul legal menţionat.

În considerarea celor anterior expuse, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat că, în speţă, competenţa teritorială a soluţionării cauzei aparţine Tribunalului Argeş şi a declinat competenţa în favoarea acestuia.

Faţă de dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând ivit conflictul negativ de competenţă, în temeiul art. 134 coroborat cu art. 135 alin. (1) din acelaşi Cod a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa soluţionării acestei cereri în favoarea Tribunalului Argeş, argumentele ce succed:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competeţa materială sau pe verticală se realizează funcţie de obiectul cererii deduse, iar în cazul pretenţiilor patrimoniale funcţie de valoarea acestora.

În speţă, Înalta Curte constată că reclamanţii au învestit Judecătoria Piteşti cu o cerere, întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 193/2002, prin care au solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze înserate în contractul de credit încheiat cu pârâta C. S.A., restituirea sumelor achitate în baza acestora, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume, îngheţarea cursului de schimb valutar CHF/RON pentru plata creditului la valoarea de la data încheierii contractului, restituirea sumelor achitate în plus, rezultate din diferenţa de curs valutar, precum şi obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente acestor sume.

Astfel, rezultă că, în speţă, reclamanţii au învestit instanţa de judecată cu o acţiune având mai multe capete de cerere principale.

Raportat la graficul de rambursare a creditului, se constată că suma finală de restituit (dobândă de plată + principal de plată) la expirarea contractului de credit este de 574.144,38 CHF.

Totodată, faţă de obiectul capătului de cerere privind înghetarea cursului de schimb CHF/RON pentru efectuarea plăţilor la valoarea de la data acordării creditului, instanta supremă retine că folosul patrimonial urmărit de reclamanţi prin promovarea acţiunii rezidă în diferenţa dintre valoarea totală a contractului la cursul RON/CHF de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 8 iunie 2016, respectiv 574.144,38 CHF x 4,1055 RON = 2.357.149,75 RON şi valoarea totală a contractului la un curs RON/CHF de la data încheierii contractului de credit, 22 aprilie 2008, respectiv 574.144,38 CHF x 2,2176 RON =1.273.222,57 RON, adică 2.357.149,75 RON - 1.273.222,57 RON = 1.083.927,18 RON.

Din cele mai sus expuse rezultă că măcar unul dintre capetele de cerere deduse judecăţii are o valoare ce se situează peste valoarea prag de 200,000 RON, instituită de legiuitor prin art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., pentru atragerea competenţei materiale a judecătoriei.

Totodată, instanţa supremă impune concluzia că faţă de pluralitatea de petite principale formulate pe calea aceleiaşi acţiuni cu care reclamanţii au învestit instanţa iniţial sesizată, în speţă sunt incidente prevederile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o acţiune unică, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa instanţei de grad mai înalt.

Prin urmare, în considerarea celor arătate, competenţa materială în cauză revine tribunalului, în contextul în care judecătoriile judecă în primă instanţă doar litigii evaluabile în bani a căror valoare nu depăşeşte suma de 200.000 RON, iar în speţă, cel puţin unul dintre capetele de cerere formulate de reclamanţi are o valoare situată peste pragul menţionat.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, urmează a se avea în vedere următoarele:

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

De asemenea, potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru cererile privind constatarea nulităţii absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, legiuitorul a prevăzut o competenţă alternativă în favoarea instanţelor de la domiciliul consumatorului.

În speţă, la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit nr. x din 22 aprilie 2008, dedus judecăţii, părţile au stipulat ca litigiile şi neînţelegerile de orice fel dintre ele să fie soluţionate amiabil, iar în măsura în care nu se va ajunge la un acord în această variantă, competenţa să aparţină instanţelor judecătoreşti de la sediul social al băncii.

Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei iniţial învestite, pârâta a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, invocând clauza atributivă de competenţă exclusivă stipulată la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit nr. x din 22 aprilie 2008.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor - aşa cum este cazul în speţă - precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Din interpretarea normei legale menţionate, rezultă că legiuitorul a urmărit să protejeze interesul consumatorului, înlăturând posibilitatea profesionistului de a uza de poziţia sa privilegiată pentru a-şi impune opţiunea pentru una dintre instanţele cu competenţă alternativă teritorial în soluţionarea litigiului, prin statuarea posibilităţii de alegere de competenţă doar ulterior naşterii dreptului la despăgubire, deci la momentul echilibrării poziţiilor acestora.

Prin norma precitată, legiuitorul a urmărit facilitarea accesului consumatorilor la instanţa judecătorească cea mai apropiată (cea în a cărei rază de competenţă domiciliază), constituind o garanţie suplimentară a respectării dreptului la apărare al acestora, iar prin declinarea competenţei teritoriale în favoarea instanţei de la sediul băncii, prevederea legală ar fi golită de conţinut.

Cum, în speţă, dreptul la despăgubire se naşte de la constatarea caracterului abuziv al clauzelor contestate, iar clauza stipulată de părţi la art. 8 pct. 8.2 din contractul de credit a fost înserată chiar de la încheierea contractului, rezultă că aceasta este lovită de nulitate absolută, neputând produce efecte în cauză.

Astfel, conchizând că, în speţă operează competenţa teritorială alternativă, instituită de prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanţii având alegerea între două sau mai multe instanţe simultan competente, conform art. 116 din acelaşi Cod, faţă de opţiunea iniţial făcută pentru Judecătoria Piteşti, Înalta Curte reţine că, o dată introdusă cererea la una dintre instanţele prevăzute de lege ca deopotrivă competente, respectiva instanţă este legal învestită, neputându-şi declina competenţa.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 octombrie 2017.