Bank's bid to overturn 2014 ruling via later 2016 costs decision fails as inadmissible.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Second Civil Section) dismissed as inadmissible the revision request filed against its own 2014 decision, which had rejected the bank's appeal, thereby leaving that 2014 decision in force. The revision arose from a long-running commercial dispute over payment of RON 149,940 plus interest, stemming from a bank's role as a third-party garnishee; after multiple procedural cycles, the bank sought to overturn the 2014 ruling based on a later 2016 decision that disposed of related costs in the same underlying case, invoking the doctrine that an ancillary ruling follows the principal one. The Court applied the old Civil Procedure Code (1865), specifically Article 322(5), second thesis, which permits revision where the decision underpinning the challenged ruling has been annulled or modified; however, the requirements were unmet because the 2016 decision did not annul or modify the 2014 ruling, the alleged predicate decision was chronologically impossible (2016 cannot underpin a 2014 ruling), and the 2014 decision had already ceased to exist as a result of the full cassation of the 2013 judgment, making the revision inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 501 C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 137 C. proc. civ, art. 81 din Legea nr. 76/2012, art. 326 alin. (3) C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ; Bank's bid to overturn 2014 ruling via later 2016 costs decision fails as inadmissible: Prioritar, Înalta Curte apreciază că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, respectiv 23 mai 2011, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ. - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 - întrucât, conform normelor tranzitorii cuprinse la art. 24 din Noul C. proc. civ. "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". În acelaşi sens, art. 25 din noul cod stipulează că procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 23.05.2011, reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Credit Europe Bank România S.A., prin Credit Europe Bank - Sucursala Piteşti şi chematul în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc Negoescu Adrian, obligarea pârâtei la plata sumei de 149.940 RON, plus dobânda legală, iar în cazul în care aceasta va fi exonerată de plata sumei amintite, să fie obligat chematul în garanţie la plata sumei în echivalentul solicitat.
Prin sentinţa nr. 1970/20.12.2011, Tribunalul Comercial Argeş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Credit Europe Bank România S.A. şi a respins acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L., care prin decizia nr. 33/A-C/23.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admis, a fost casată sentinţa şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Prin decizia nr. 1512/09.04.2013, Înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta Credit Europe Bank România S.A. împotriva deciziei nr. 33/A-C/23.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte decizia şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea procesului cu evocarea fondului, reţinând că pârâta Credit Europe Bank România S.A. are calitate procesuală pasivă având în vedere că aceasta a fost terţ poprit.
Reînvestită cu soluţionarea apelului, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 38/A-C/13.11.2013 a admis apelul, a schimbat sentinţa nr. 1970/20.12.2011 a Tribunalului Comercial Argeş, în sensul că a admis acţiunea, fiind obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 149.940 RON, plus dobândă legală. A fost respinsă acţiunea faţă de chematul în garanţie Biroul Executorului Judecătoresc Negoescu Adrian şi au fost obligate pârâtele la plata sumei de 16.751 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă (eroarea materială din dispozitivul acestei decizii fiind îndreptată prin încheierea din 18 martie 2014 pronunţată de aceeaşi curte de apel).
Prin decizia nr. 32/A-C/18 februarie 2014, Curtea de Apel Piteşti, în complet de divergenţă, a admis în parte cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C/13.11.2013, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a completat decizia în sensul că au fost obligate pârâtele Credit Europe Bank S.A. Bucureşti şi Credit Europe Bank - Sucursala Piteşti să plătească reclamantei S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. şi indexările la zi.
Împotriva deciziei de completare a dispozitivului (nr. 32/A-C din 18.02.2014) a declarat recurs recurenta Credit Europe Bank România S.A., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 2771 din 26 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Şi împotriva deciziei nr. 38/A-C/13.11.2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Credit Europe Bank România S.A..
Prin decizia nr. 2628 din 23.09.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, după casare, prin decizia nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis apelul formulat de reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L., s-a anulat sentinţa nr. 1970/20.12.2011 şi pe fond s-a respins cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în garanţie şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia nr. 732 din 10 septembrie 2015 s-a respins cererea formulată de petenta Credit Europe Bank România S.A. privind completarea deciziei nr. 672/A-C din data de 25 iunie 2015 şi a încheierii din data de 18 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011.
Prin decizia nr. 614 din 24 martie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă s-a anulat, ca insuficient timbrat, recursul declarat de reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. împotriva deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi s-a admis recursul declarat de pârâta Credit Europe Bank România S.A. împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a admis cererea formulată de pârâta Credit Europe Bank România S.A. şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în sensul că a fost obligată reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. la plata sumei de 21.900,36 RON, reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel.
Prin cererea formulată la data de 18 aprilie 2016, revizuenta Credit Europe Bank România S.A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2771 din 26 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, solicitând admiterea cererii şi anularea hotărârii atacate, ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii pronunţate la data de 24.03.2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2011, prin care a fost respins recursul declarat de reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. împotriva deciziei nr. 672/A-C/25.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, în dosarul nr. x/2011.
Astfel, ca urmare a respingerii recursului formulat de S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. la data de 24.03.2016, recurenta solicită anularea deciziei nr. 2771/26.09.2014 pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca efect al anulării titlului executoriu emis de instanţele de fond, conform principiului accesorium sequitur principale.
Arată că decizia civilă nr. 32/A-C/18.02.2014 de completare a hotărârii principale, deşi a fost atacată separat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în sensul respingerii recursului său, faţă de situaţia de fapt şi de drept prin casarea şi rejudecarea deciziei civile nr. 38/A-C/13.11.2013, aceasta nu mai produce efecte juridice, întrucât aceasta face parte integrantă din soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2011.
Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 C. proc. civ. privind judecarea după casare:"(2) Când hotărârea a fost casată pentru încălcarea regulilor de procedură, judecata va reîncepe de la actul anulat; (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată."
Prin decizia nr. 2628 pronunţată la data de 23.09.2014, în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul băncii şi a trimis cauza spre rejudecare Curţii de Apel Piteşti.
Revizuenta susţine că, din interpretarea corectă a acestor prevederi legale, ca efect al casării deciziei al cărei dispozitiv a fost completat de către Curtea de Apel Piteşti, s-a procedat la reluarea unei noi judecăţi, iar toate actele de procedură îndeplinite până la acel moment au fost anulate.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
Intimata S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. Piteşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.
La termenul de judecată din 1 februarie 2017, Înalta Curte a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire şi, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., va fi analizată cu prioritate această excepţie, reţinându-se următoarele:
Prioritar, Înalta Curte apreciază că, în raport de data introducerii cererii principale de chemare în judecată, respectiv 23 mai 2011, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile Noului C. proc. civ. - intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013, potrivit art. 81 din Legea nr. 76/2012, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 4/2013 - întrucât, conform normelor tranzitorii cuprinse la art. 24 din Noul C. proc. civ. "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare". În acelaşi sens, art. 25 din noul cod stipulează că procesele în curs de judecată începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Prin urmare, motivele de revizuire invocate de revizuenta Credit Europe Bank România S.A. pot fi încadrate în dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza a II-a din C. proc. civ. de la 1865, întrucât se referă la ipoteza în care "revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a desfiinţat ori s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, aşa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
Instanţa învestită cu judecarea cererii de revizuire are obligaţia, impusă prin art. 326 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, de a limita dezbaterile la admisibilitatea cererii de revizuire şi la faptele pe care se întemeiază.
Înalta Curte reţine că este învestită cu o cerere de revizuire a hotărârii date în recurs. Condiţia cerută de lege, pentru a fi admisibilă cererea de revizuire împotriva unei hotărâri date în recurs este de a evoca fondul cauzei, indiferent care dintre motivele prevăzute de art. 322 pct. 1-9 C. proc. civ. de la 1865 ar fi invocate în motivare, condiţie pe care nu o îndeplineşte decizia nr. 2771 din 26 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Privitor la situaţia prevăzută în teza a doua a pct. 5 art. 322 C. proc. civ. de la 1865, prevederea legală are în vedere desfiinţarea sau modificarea hotărârii pe care s-a întemeiat decizia a cărei revizuire se solicită, ori revizuenta invocă faptul că această hotărâre, pronunţată în anul 2014, s-ar fi întemeiat pe o hotărâre judecătorească ulterioară, din anul 2016, condiţie imposibil de realizat din punct de vedere temporal, astfel încât, şi sub acest aspect, cererea de revizuire este inadmisibilă.
De asemenea, în cauză, este de observat că, soluţiile atacate prin cererea de revizuire sunt date în acelaşi dosar, privind aceeaşi cauză, dar în cicluri procesuale diferite, prima - decizia nr. 2771/26.09.2014- fiind o decizie pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în judecarea recursului declarat de recurenta Credit Europe Bank România S.A. - revizuentă în cauza de faţă - împotriva deciziei nr. 32/A-C din 18 februarie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, de completare a dispozitivului deciziei nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti în rejudecarea primului apel, recursul fiind respins ca nefondat (dosar nr. x/2014); a doua hotărâre, pronunţată tot de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă - decizia nr. 641/24.03.2016 este o decizie pronunţată asupra unui alt recurs exercitat în cauză de Credit Europe Bank România S.A., împotriva deciziei nr. 732 A-COM din 10 septembrie 2015 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost modificată şi s-a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 672/A-C din 25 iunie 2015 a aceleiaşi curţi de apel, în sensul că a fost obligată reclamanta S.C. Mihadi Divers Construct S.R.L. la plata sumei de 21.900,36 RON reprezentând cheltuieli de judecată solicitate în apel - deci, o decizie de completare a dispozitivului unei hotărâri pronunţate de Curtea de Apel Piteşti în cadrul rejudecării unui al doilea apel după casare, în al treilea ciclu procesual, în cauza înregistrată sub nr. x/2011, fiind deci, hotărâri pronunţate în cadrul aceluiaşi proces, pe parcursul unor momente procesuale diferite, determinate de căile de atac folosite şi de completarea dispozitivului unor decizii ale curţii de apel în rejudecarea apelului, pronunţate de instanţa de recurs, în controlul judiciar al recursului.
Totodată, nu a existat o "modificare" sau "desfiinţare" a deciziei nr. 641/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, deoarece această hotărâre nu a fost reformată sau retractată, rămânând în fiinţă.
Prin urmare, argumentele susţinute de revizuentă sunt inadmisibile deoarece art. 322 pct. 5 teza a doua C. proc. civ. de la 1865 are în vedere modurile legale, prevăzute de C. proc. civ., de desfiinţare sau modificare a unei hotărâri judecătoreşti, ca urmare a exercitării de către partea interesată a căilor de atac prevăzute de lege.
În speţă, nu există un raport de determinare între hotărârea pretins desfiinţată sau modificată şi hotărârea atacată prin intermediul acestei căi extraordinare de atac. Decizia nr. 641/24.03.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă nu a avut un rol determinant în pronunţarea hotărârii a cărei retractare se urmăreşte. Totodată, este evident că decizia nr. 2771/26.09.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014 nu mai este în fiinţă, ca efect al casării deciziei a cărei completare s-a solicitat, respectiv decizia nr. 38/A-C din 13 noiembrie 2013 a Curţii de Apel Piteşti, care a fost casată în totalitate, întrucât efectul casării este, potrivit dispoziţiilor art. 311 alin. (1) C. proc. civ., înlăturarea de drept şi irevocabilă a acelei hotărâri şi, în temeiul art. 2812 C. proc. civ., cele două hotărâri fac corp comun.
Aşadar, raportând cererea de revizuire la cerinţele impuse de dispoziţiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecăţii, aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pentru a fi operant motivul de revizuire reglementat de acest text de lege, astfel încât cererea de revizuire formulată de revizuenta CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) S.A. BUCUREŞTI urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta CREDIT EUROPE BANK (ROMANIA) S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 2771 din 26 septembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2017.