Contractual claim for defective windows fails; appeal annulled as void for challenging fact-finding, not legal error.

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 24.06.2009 şi sub nr. x/2009, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună pârâtei la plata sumelor de 203.752 RON cu titlu de contravaloare daune materiale, de 86.431 RON cu titlu de penalităţi contractuale de întârziere în livrare conform contractului nr. x/2007, de 60.100 RON reprezentând contravaloare marfă achitată şi nelivrată, actualizată la zi cu rata inflaţiei din momentul plăţii şi până la plata efectivă a acestei sume.

Prin sentinţa nr. 1189/2011/C/18.10.2011 Tribunalul Sibiu a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului reclamantei, iar pe fond a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 203.752 RON cu titlu de contravaloare daune, la plata sumei de 86.431 RON cu titlu de penalităţi de întârziere, la plata sumei de 60.100 RON reprezentând contravaloare mărfuri către reclamantă şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.550 RON.

Prin decizia nr. 36/09.05.2012 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a admis apelului formulat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1189/2011/C/18.10.2011 a Tribunalului Sibiu, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Recursul formulat împotriva acestei decizii nr. 36/09.05.2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 647/19.02.2013 pronunţată de ÎCCJ, secţia a II-a civilă.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă cauza a fost înregistrată sub nr. x/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 5732/19.11.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, sub aspectul excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, că momentul subiectiv al cunoaşterii viciilor lucrării şi a persoanei căreia acestea i se impută, stabilit pe baza înscrisurilor de la dosar, nu poate fi considerat anterior lunii martie 2009, când reclamanta a afirmat pentru prima dată, în mod oficial, faptul că defectele de calitate ale lucrării sunt imputabile pârâtei, prin adresa nr. x/18.03.2009, care a fost urmată de adresele nr. x/27.04.2009 şi nr. y/11.05.2009.

Întrucât acţiunea a fost introdusă la data de 24.06.2009, aşadar în termen de 6 luni de la data de 18.03.2009, când a fost emisă adresa nr. x de către reclamantă, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, în esenţă, tribunalul a reţinut cu privire la primul capăt de cerere că reclamanta nu a făcut dovada că viciile care au determinat dezlipirea sticlelor de pe ramele montate pe faţada hotelului C. sunt în vreun fel imputabile pârâtei.

Faţă de probele administrate în cauză, tribunalul a constatat că nu se poate activa obligaţia de garanţie a pârâtei pentru vicii ascunse ale ansamblurilor furnizate reclamantei conform contractului nr. x/28.06.2007, în temeiul art. 1313 şi art. 1355-1358 C. civ., reclamanta neprobând faptul că deficienţele constatate în privinţa geamurilor termopan furnizate sunt imputabile pârâtei, cu excluderea oricărei culpe în ceea ce o priveşte pe reclamantă sau pe proprii furnizori, referitoare la profilele de aluminiu puse la dispoziţia pârâtei.

Reţinând că expertiza tehnică realizată în cauză de expertul D., temeinic fundamentată din punct de vedere tehnic pe materialul probator aflat la dosarul cauzei şi pe propriile observaţii şi constatări de la faţa locului, a relevat ca singură posibilă cauză vopsirea necorespunzătoare a acestor profile, instanţa de fond a constatat că reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubiri conform art. 1356 sau art. 1357 din C. civ. din 1864.

Pentru toate aceste motive, primul capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte pretenţiile reclamantei referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere în temeiul clauzei penale prevăzute la art. 7 alin. (2) din contract, s-a constatat că aceasta nu a justificat, în concret, aceste pretenţii, atât din punct de vedere al cuantumului solicitat (86.431 RON), cât şi al motivelor care, în opinia sa, ar conduce la activarea clauzei penale, pentru livrarea cu întârziere a cantităţilor de geam termopan contractate.

Tribunalul a reţinut că deşi îi incumba sarcina probei, reclamanta nu a dovedit nerespectarea de către pârâtă a unor termene de livrare, în mod culpabil, nefiind depuse la dosar nici măcar notele de comandă conţinând dimensiunile (cotele) de execuţie şi termenele de livrare.

Prin urmare, şi acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.

Cât priveşte capătul de cerere privind restituirea sumei de 60.100 RON (echivalentul a 14.208,6 euro la cursul de la data introducerii acţiunii), reprezentând contravaloare marfă achitată şi nelivrată, care să fie actualizată la zi cu rata inflaţiei, s-a reţinut că reclamanta nu poate pretinde restituirea avansului, pentru neexecutarea obligaţiei pârâtei de a livra întreaga cantitate de geam termopan pentru care a plătit avans, în executarea unui contract valabil încheiat şi care nu a fost desfiinţat cu efect retroactiv, pe temeiul plăţii nedatorate, întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 1092 alin. (1) şi cele ale art. 992-993 C. civ. (1864).

Pentru toate aceste motive, tribunalul a respins ca neîntemeiată, în întregime, cererea de chemare în judecată, precizată, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., iar faţă de soluţia dată cererii şi dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., tribunalul a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de expert achitat conform dovezilor de la dosar, reclamanta aflată în culpă procesuală urmând să-şi suporte propriile cheltuieli de judecată făcute în proces.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CII E., acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub acelaşi număr unic 23722/3/2013.

Prin decizia civilă nr. 933/A din 31 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CII E., împotriva sentinţei civile nr. 5732/19.11.2014 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 având ca obiect pretenţii, în contradictoriu cu intimata pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat.

Instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

Criticile formulate sub aspectul primului capăt de cerere (daune materiale în cuantum de 203.754 RON) privesc pe de o parte greşita interpretare a probelor administrate în cauză, iar pe de altă parte greşita respingere a obiecţiunilor formulate la raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul D..

În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul în care instanţa de fond a interpretat probele, curtea a constatat că tribunalul a interpretat probele administrate în cauză în mod coroborat şi a expus pe larg, în cuprinsul considerentelor hotărârii atacate, argumentele sale pentru care unora dintre probe li s-a dat prevalenţă, iar altele au fost înlăturate.

Astfel, în ceea ce priveşte declaraţia martorului F., tribunalul a arătat că aceasta nu este relevantă deoarece martorul ocupă funcţia de director executiv la reclamantă, el expunând punctul de vedere al reclamantei cu privire la deficienţele constatate.

Contrar susţinerilor apelantei-reclamante, instanţa de fond nu s-a limitat în înlăturarea declaraţiei acestui martor doar la reţinerea faptului că el exprimă punctul de vedere al reclamantei, ci a precizat susţinerea acestuia că s-au solicitat buletine de încercări de la pârâtă, dar şi buletine de analiză de la firma producătoare a ramelor de aluminiu. Instanţa de fond a argumentat în continuare de ce aspectul referitor la buletinele de analiză solicitate de reclamantă de la firma care a efectuat vopsirea ramelor, înscrisuri invocate în cauză, nu prezintă relevanţă - expertul tehnic D. a constatat, din examinarea de specialitate efectuată asupra acestor înscrisuri, că vopsirea profilelor de aluminiu s-a realizat prin alt procedeu care nu a permis aderenţa chitului siliconic la suprafaţa ramelor.

Cum instanţa de fond a reţinut, anterior prezentării argumentelor înlăturării declaraţiei martorului, că nu se poate imputa pârâtei încălcarea niciunei obligaţii ce-i incumbă potrivit contractul încheiat cu reclamanta, rezultă că aspectul invocat de martor referitor la neprezentarea de către pârâtă a buletinelor de încercări nu reprezintă o obligaţie contractuală ce ar fi fost încălcate de pârâtă.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului G., apelanta-reclamantă a susţinut că tribunalul a apreciat-o în mod trunchiat, omiţând faptul că martorul a concluzionat în declaraţia sa că singura explicaţie pentru dezlipirea sticlei este aceea că nu a fost lipită bine, răspunzătoare fiind pârâta care a utilizat un procedeu tehnologic necorespunzător, sau a folosit un chit necorespunzător. Or, această declaraţie a martorului a fost înlăturată, instanţa de fond reţinând că el este subiectiv deoarece este reprezentantul S.C. H. S.R.L., firma furnizoare a profilelor metalice.

Sub acest aspect, instanţa de apel a reţinut că aprecierea instanţa de fond referitor la caracterul subiectiv al declaraţiei martorului G. este pertinentă în speţă, iar înlăturarea concluziei acestuia potrivit căreia răspunzătoare de desprinderea sticlei termopan de pe rame este pârâta, care a utilizat un procedeu tehnologic necorespunzător sau a folosit un chit necorespunzător, a avut la bază concluziile expertizei tehnice de specialitate efectuată în cauză.

Instanţa de fond a reţinut că nici declaraţia martorului I. nu conduce la stabilirea cauzei desprinderii sticlei în sensul indicat de reclamantă, iar această concluzie a avut la bază acelaşi raport de expertiză tehnică efectuat în cauză a expertului D..

A susţinut apelanta-reclamantă că instanţa de fond a omis din declaraţia acestui martor partea în care se preciza că nu a întocmit nici un buletin de calitate şi nici un procesul-verbal prin care să ateste rezultatul testelor. Trecând peste faptul că susţinerile martorilor nu trebuiau reluate întocmai în considerentele hotărârii, iar anterior prezentării relevanţei probei cu martori administrată în cauză tribunalul reţinuse faptul că nu se putea imputa pârâtei încălcarea vreunei obligaţii contractuale (temeiul acţiunii fiind răspunderea civilă contractuală), instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond şi-a argumentat concluzia (potrivit căreia declaraţia acestui martor nu conduce la stabilirea cauzei desprinderea sticlei de pe rame) atât pe faptul că lipsa testelor de aderenţă nu infirma concluzia expertizei tehnice efectuate în cauză, cât şi pe faptul că însuşi martorul arată că geamurile se puteau desprinde ulterior de pe rame, dacă acestea din urmă nu corespundeau din punct de vedere calitativ.

Referitor la invocarea neîntocmirii niciunui buletin de calitate şi niciunui proces-verbal prin care să se ateste rezultatul testelor, anterior livrării celor două loturi (15.11.2007 şi 10.12.2007), curtea de apel a arătat că din contractul încheiat de părţi nu rezultă în sarcina intimatei-pârâte o asemenea obligaţie, iar din adresa emisă la 14.12.2007 de firma H. S.R.L., furnizorul ramelor în litigiu, rezultă că termenul de lipire recomandare a geamului termopan este de 4 luni de la data furnizării profilelor de aluminiu, fără efectuarea de probe preliminare. Cum lipirea geamurilor s-a efectuat în interiorul acestui termen, aspect necontestat de reclamantă în faţa instanţei de fond şi chiar confirmat prin susţinerile din apel - dosar, neîntocmirea unui proces-verbal care să ateste rezultatul testelor de aderenţă este nerelevantă.

Instanţa de fond a avut în vedere, la pronunţarea soluţiei, concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expertul D.., iar în opinia curţii de apel, instanţa de fond în mod corect a dat prevalenţă, în interpretarea materialului probator administrat, concluziilor expertizei de specialitate în domeniul sticlei întocmită în cauză de expertul D..

Instanţa de fond a reţinut acest aspect al fundamentării temeinice a expertizei efectuate în cauză, precizând expres că punctul de vedere al expertului este fundamentat pe materialul probator aflat la dosarul cauzei. Or, din această menţiune expresă şi prin indicarea aspectelor importante relevate de expert în raport de actele aflate la dosar rezultă că instanţa de fond nu şi-a întemeiat soluţia în mod exclusiv pe expertiza de specialitate întocmită de expertul D., ci a coroborat această probă cu toate celelalte probe aflate la dosar.

Instanţa de apel a evidenţiat doar dintre probele administrate în cauză adresa nr. x/16.01.2008 emisă de apelanta-reclamantă către firma furnizoare a ramelor de aluminiu H. S.R.L., adresă prin care apelanta-reclamantă comunica furnizorului de rame că problemele grave au apărut ca urmare a faptului că siliconul structural nu făcea priză cu profilul de aluminiu vopsit. Prin această adresă apelanta-reclamantă că "la sticlele dezlipite în şantier siliconul structural se dezlipeşte extrem de uşor de pe rama vopsită, în schimb acesta neputându-se dezlipi nici intenţionat de pe sticla parapet (nici măcar de pe sticla spartă)".

Apelanta-reclamantă a mai invocat faptul că expertul tehnic J. desemnat de Tribunalul Sibiu a efectuat în cauză un raport care a indicat 3 cauze posibile ale desprinderii geamului termopan, însă instanţa de apel a reţinut că ea nu este lămuritoare şi concludentă deoarece expertul nu a concluzionat asupra cauzei desprinderii geamului termopan de pe ramele de aluminiu, nu şi-a justificat concluziile pe argumente tehnice şi pe o examinare minuţioasă a documentelor relevante de la dosar, ci s-a mărginit la prezentarea doar a acestor documente.

Sub acest aspect instanţa de apel a mai reţinut că expertul J. era de specialitate construcţii, spre deosebire de expertul D. care era specialist în domeniul sticlei, iar acest expert J. a concluzionat la finalul expertizei că nu se poate stabili cu exactitate cauza desprinderii geamului termopan de pe rama de aluminiu în prezentul litigiu.

De asemenea, curtea de apel a constatat, aşa cum a arătat în considerente şi instanţa de fond că expertul D. a analizat documentele invocate de apelanta-reclamantă şi de expertul J., respectiv certificatul de calitate eliberat de firma K. S.R.L. care a efectuat vopsirea ramelor şi răspunsul terţului L. din Germania la testul efectuat la solicitarea reclamantei şi a reţinut că testele efectuate de firma L. au fost realizare pe alte tipuri de rame de aluminiu, respectiv pe unele vopsite prin anodizare iar nu în câmp electrostatic şi pe unele din aluminiu-poliester astfel că respectivele documente nu sunt relevante în cauză.

Instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut concluziile expertului în detrimentul certificatului de calitate eliberat de firma K. S.R.L. care a efectuat vopsirea ramelor, având în vedere că această concluzie se bazează pe o cercetare directă efectuară de specialist asupra ramelor în litigiu, respectiv a aderenţei sticlei produse de pârâtă pe ramele ce i-au fost livrate de reclamantă, utilizat fiind un chit siliconic Sika. De altfel, concluziile acestei cercetări directe a expertului sunt în concordanţă cu o altă testare efectuată asupra ramelor în litigiu, respectiv cea efectuată de intimata - pârâtă în decembrie 2007.

Instanţa de apel a constat că nu se poate reţine o interpretare trunchiată a probelor sau o neanalizare a lor de către instanţa de fond. Aceasta a analizat toate probele administrate în cauză (înscrisuri, declaraţii martori, expertize de specialitate, interogatoriu), le-a interpretat în mod coroborat şi a expus în considerentele hotărârii argumentele pentru care a dat prioritate anumitor probe sau le-a înlăturat pe altele.

Reţinând fundamentarea temeinică a raportului de expertiză întocmit de expertul D., fundamentare bazată pe materialul probator aflat la dosarul cauzei, instanţa de fond s-a bazat în mod implicit pe acest material probator, pe care l-a coroborat cu expertiza şi a apreciat că este corect şi temeinic evidenţiat în concluziile acesteia.

Apelanta-reclamantă a mai invocat neobservarea de către instanţa de fond a faptului că pârâta nu a efectuat testul de aderenţă a cojii, nu a emis certificatul de garanţie şi certificatul de calitate a produselor livrate, nu a răspuns la solicitarea de a se prezenta la constatare şi a oprit procesul de lipire a sticlei abia la data de 17.12.2007, după primarea reclamaţiilor de la societatea reclamantă, moment în care a efectuat primul test de aderenţă prevăzut de prescripţiile tehnice. Cum însă nu se poate reţine în sarcina intimatei-pârâte obligaţia de a fi efectuat probe de aderenţă (în contract neexistând o asemenea obligaţie, iar furnizorul ramelor arătând că testul nu este necesar dacă lipirea sticlei se realizează în 4 luni de la livrare, ceea ce s-a şi întâmplat), iar oprirea procesului de lipire a sticlei la 17.12.2007 sau neprezentarea la constatare nu sunt aspecte care să infirme sau să confirme vreo cauză de dezlipire a sticlei termopan de pe ramele de aluminiu, instanţa de apel a constatat că aceste susţineri ale apelantei-reclamante sunt lipsite de relevanţă în speţă. Totodată, aspectele cu privire la neemiterea certificatului de garanţie şi a certificatului de calitate a produselor livrate nu sunt apte a înlătura concluziile expertului bazate pe întregul material probator administrat în cauză şi pe cercetarea în mod direct a ramelor ce au generat prezentul litigiu.

Instanţa de apel a apreciat ca fiind nefondate şi criticile referitoare la respingerea obiecţiunilor formulate de reclamantă la raportul de expertiză întocmit de expertul D., instanţa de fond în mod corect şi legal constatând că respectivele obiecţiuni nu au fost formulate în termenul legal.

Raportul de expertiză a fost depus la dosar la data de 16.06.2014, iar la primul termen după depunerea raportului, cel din 17.06.2014, constatând nedepunerea raportului cu respectarea termenului prevăzut de art. 209 C. proc. civ., tribunalul a amânat cauza pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de raport şi, în cazul în care înţeleg să formuleze obiecţiuni la acesta, să le depună cu cel puţin 5 zile înaintea termenului fixat la 02.09.2014. Ulterior, cauza a primit un nou termen la 30.09.2014, acesta fiind momentul la care reclamanta a înţeles să depună la dosar obiecţiunile la raportul de expertiză.

Faţă de datele menţionate mai sus, instanţa de fond în mod corect a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a mai formula obiecţiuni la raportul de expertiză. Tribunalul a asigurat, în condiţiile legii procesuale, posibilitatea părţilor de a invoca obiecţii la raportul de expertiză, fixând un termen pentru depunerea acestora şi anume cu cel puţin 5 zile înaintea termenului din 02.09.2014. Acest termen a fost stabilit de instanţă faţă de prevederile art. 129 alin. (1) C. proc. civ., iar în temeiul aceloraşi dispoziţii legale apelanta-reclamantă avea obligaţia de a îndeplini actul de procedură, respectiv depunerea eventualelor obiecţiuni la raport, în termenul stabilit de judecător.

Invocarea prevederilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ. nu s-a făcut de către instanţa de fond în contradicţie cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., căci acest text de lege reglementează îndatorirea judecătorului de a stărui pentru prevenirea oricărei greşeli privind aflarea adevărului prin toate mijloacele legale. Or, instanţa de fond a asigurat posibilitatea părţilor de a formula obiecţiuni la raport, sens în care a fixat un termen procedural. Nerespectarea acestui termen procedural de către apelanta-reclamantă nu este imputabilă instanţei de fond şi nu reprezintă o nesocotire a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Împrejurarea că reclamanta nu a înţeles să se prezinte în faţa instanţei la termenul din 17.06.2014 sau la termenul din 02.09.2014 nu înseamnă că nu avea obligaţia de a urmări desfăşurarea procesului şi de a îndeplini actele de procedură cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător, cu atât mai mult cu cât formulase cerere de judecare a cauzei în lipsă.

Chiar dacă în cauză s-a comunicat raportul de expertiză reclamantei ulterior împlinirii termenului de depunere al obiecţiunilor, această comunicare s-a realizat urmare a solicitării exprese formulate de reclamantă, iar nu în vedere formulării de obiecţiuni. Dispoziţiile judecătorului au fost clar menţionate în cuprinsul încheierii de la 17.06.2014, acesta stabilind termenul de depunere a obiecţiunilor la raportul depus la dosar la 16.06.2014 cu cel puţin 5 zile înainte de noul termen acordat la 02.09.2014, fără nici un fel de referire la comunicarea raportului către părţi.

Dispoziţiile C. proc. civ. referitoare la proba cu expertiză nu cuprind nici un fel de referiri la obiecţiunile ce se pot formula împotriva unui raport de expertiză, astfel că termenul depunerii acestora este unul fixat de judecător, iar prin analogie se poate reţine că un astfel de termen se socoteşte prin raportare la depunerea lucrării, aşa cum prevede art. 212 alin. (2) C. proc. civ. Ca urmare, indicarea de către instanţa de fond a acestui text de lege nu apare ca fiind eronată.

Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că sunt nefondate în întregime criticile formulate de apelantă sub aspectul primului capăt de cerere.

Referitor la criticile ce vizează neacordarea penalităţilor de întârziere, atâta timp cât apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata sumei de 86.431 RON în temeiul art. 7 alin. (2) din contract fără nici o altă explicaţie referitoare la această pretenţie, curtea de apel a reţinut că instanţa de fond în mod corect a reţinut că neindicarea faptei ilicite imputate pârâtei prin referire la data livrării, perioada de întârziere, sumele asupra cărora au fost calculate penalităţile conduce la respingerea acestui petit ca neîntemeiat.

Prin motivarea apelului reclamanta a explicitat fapta ilicită imputată intimatei-pârâte în raport de care s-au solicitat penalităţile de întârziere, respectiv livrarea materialelor necorespunzătoare calitativ.

Cum nici instanţa de fond şi nici în apel nu s-a reţinut în sarcina intimatei-pârâte săvârşirea unei asemenea fapte, curtea de apel a constatat că sunt nefondate şi criticile referitoare la acest petit 2 al cererii de chemare în judecată.

În ceea ce priveşte criticile formulate cu privire la soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 60.100 RON, instanţa de apel a reţinut că prin acestea apelanta-reclamantă nu a formulat obiecţii sub aspectul modului de analizare a îndeplinirii condiţiilor admisibilităţii acţiunii în restituirea plăţii nedatorate, ci a susţinut doar că instanţa de fond în mod greşit ar fi analizat această cerere prin raportare doar la dispoziţiile art. 993 şi art. 1092 C. civ. - plată nedatorată, deşi prin precizarea depusă la dosar la data de 04.10.2013 reclamanta a invocat şi principiul îmbogăţirii fără just temei (acesta fiind "contextul dat de litigiul dintre părţi" indicat de apelanta-reclamantă în motivele de apel).

Aceste critici sunt însă nefondate deoarece, ulterior precizării depuse de reclamantă la data de 04.10.2013, precizare în cuprinsul căreia partea invocă, ca şi temei de drept pentru pretenţiile de 60.100 RON solicitate prin cel de-al treilea capăt de cerere, atât dispoziţiile art. 992-994 C. civ., cât şi principiul îmbogăţirii fără justă cauză, în faţa instanţei de fond au avut loc dezbateri la termenul din 08.10.2013 referitoare la temeiul de drept indicat pentru acest capăt de cerere.

Cu ocazia respectivelor dezbateri reclamanta a precizat că temeiul acestui capăt de cerere îl reprezintă dispoziţiile art. 992 C. civ., instanţa de fond reţinând că este învestită, în ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect restituirea sumei de 60.100 RON, cu o acţiune în răspundere civilă născută dintr-un fapt juridic civil licit, respectiv plata nedatorată.

Având în vedere că temeiul juridic al unei cereri nu poate fi decât unul singur, reclamanta neputând solicita plata sumei de 60.100 RON şi pe temeiul plăţii nedatorate, şi pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, iar în şedinţa publică din 08.10.2013 apelanta-reclamantă a indicat temeiul juridic al acestui capăt de cerere ca fiind plata nedatorată, instanţa de apel a constatat că tribunalul în mod corect a analizat cererea doar prin raportare la dispoziţiile legale ce reglementează plata nedatorată.

Faţă de toate aceste considerente din care rezultă că sunt nefondate în întregime criticile formulate de apelanta-reclamantă, în baza art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ E., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând instanţei de recurs o reevaluare a întregului probatoriu administrat în cauză şi o interpretare corectă a acestuia, cu consecinţa pronunţării unei decizii bazate pe o corectă aplicare a legii prin care să fie admis recursul şi admisă acţiunea precizată.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat, după prezentarea situaţiei de fapt, că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia tribunalului, considerând că acesta a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză. În această situaţie, criticile aduse deciziei pronunţată de curtea de apel rămân aceleaşi ca cele aduse sentinţei tribunalului.

Recurenta -reclamantă a reiterat criticile din apel, susţinând următoarele:

În ce priveşte daunele materiale în sumă de 203.754 RON, recurenta arată că mărfurile ce fac obiectul litigiului sunt tipurile de geamuri Sun Guard 67 Green Securizat menţionate la pct. 4 si 5 din contractul nr. x/28.06.2007. Condiţiile de execuţie a lipirii geamurilor pe casetele din aluminiu au fost concretizate prin notele de comanda si documentaţia tehnica de execuţie comunicate pârâtei pentru fiecare comandă în parte,conform alin. (2) al articolului 2 din contract. Detaliile tehnice necesare executării în condiţii de calitate a geamurilor şi montarea pe ramele de susţinere au fost puse la dispoziţia pârâtei care nu a contestat în niciun fel acest fapt.

Susţine că intimata - pârâtă nu a semnalat nicio problemă de calitate sau neaderenţă a sticlei pe rame, ceea ce întăreşte declaraţia martorului I. prin care acesta a arătat că pentru primul lot a constat ca procedeul de lipire este perfect.

Consideră că intimata - pârâtă nu a făcut dovada că lipirea geamurilor pe ramele de aluminiu s-a făcut după un procedeu tehnic implementat în procesul de fabricaţie şi al operaţiunilor (fazelor) de lucru în care pe parcursul execuţiei să înlăture eventualele deficienţe de calitate având în vedere ca produsele respective urmau sa fie aplicate pe faţada unui hotel. Astfel, intimata - pârâtă nu efectuat nicio analiză a materialelor introduse în manoperă la lipirea geamurilor, nu a emis niciun certificat de calitate pentru produsele livrate.

În contextul dat, recurenta arată că declaraţia martorului I. relevă un aspect esenţial pentru stabilirea răspunderii intimatei - pârâte. Aceasta, înainte de introducerea în manoperă a ramelor din aluminiu pentru lipirea sticlei nu a făcut niciun fel de teste, probe, analize,etc. de aderenţă, nu a întocmit certificate de calitate pentru produsele livrate, pe scurt nu s-a comportat ca un profesionist şi nu a întreprins niciun demers pentru diminuarea unui eventual prejudiciu sau risc de accidente rezultate din proasta calitate a aderenţei geamurilor.

Reiterează faptul că pârâtei i s-a solicitat în nenumărate rânduri să comunice buletinele de analiză şi încercări cu privire la produsele livrate însă fără niciun rezultat.

Recurenta - reclamantă mai susţine şi faptul că expertiza efectuată de expertul J. desemnat de Tribunalul Sibiu a indicat în concluziile sale 3 posibile cauze ale desprinderii geamului termopan, însă numai cea referitoare la nerespectarea procedurii de montare a geamului a fost confirmată de declaraţiile martorilor audiaţi cauză (I. şi G.), celelalte două posibile cauze fiind excluse urmare a efectuării montajului sticlei pe rame în termenul de montaj recomandat de producătorul ramelor şi a răspunsului testului efectuat de L. din Germania care a atestat calitatea ramelor pentru montajul geamurilor în sistem structural.

Arată că, prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de acelaşi expert, în răspunsul de la pct. b) se menţionează că potrivit adresei L. către S.C.B.. testul efectuat pe ramele trimise de S.C.A. a fost pozitiv, motiv pentru care ramele trimise pentru testare au fost adecvate pentru montajul în sistem structural. Consideră că atât tribunalul cât şi instanţa de apel au dat valoare juridică raportului de expertiză tehnica judiciară întocmit de expertul D., însă instanţa de apel nu a făcut nicio referire la criticile aduse prin motivele de apel cu privire la concluziile făcute de expertul D. în răspunsurile sale la obiectivele stabilite de instanţă, iar concluziile sale sunt greşite, reiterând o serie de obiecţiuni cu privire la acest raport (enumerate a-h în cuprinsul recursului).

Susţine că în motivarea deciziei recurate referirile la criticile de mai sus inserate în motivarea apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului sunt succinte şi needificatoare.

Totodată, consideră că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că din contractul încheiat între părţi nu rezultă în sarcina intimatei - pârâte nicio obligaţie de a comunica certificate de calitate, buletine de analiza a testelor,etc. Aceasta obligaţie rezultă din art. 8 din contractul încheiat între părţi, unde din dispoziţiile alin. (4) rezultă două chestiuni cu efect juridic în ce priveşte atât obligaţiile pârâtei - intimate cât şi proba cu expertiză tehnică concretizată în raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar D..

În ce priveşte acest raport a arătat că expertul a susţinut la pagina 12 din raport că nu pot fi identificate ramele în litigiu pentru că nu se poate realiza identificarea lor, însă ramele din litigiu au plăcuţele respective.

A doua chestiune ce rezultă din prevederile art. 8 din contract este cea a răspunderii contractuale a pârâtei - intimate pe perioada de garanţie de cinci ani. În baza acestei obligaţii privind garanţia, pârâta - intimată era datoare să livreze produsele însoţite de certificatele de calitate şi certificatele de garanţie care să conţină toate elementele,datele tehnice,etc. necesare identificării unei eventuale răspunderi pentru calitatea produselor.

Potrivit dispoziţiilor art. 1313 C. civ.,vânzătorul are două obligaţii principale de a preda lucrul şi de a răspunde pentru el, iar potrivit art. 1352 din acelaşi cod,vânzătorul este supus răspunderii pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelor vicii lucrul nu este bun de întrebuinţare.

Vânzătorul este răspunzător pentru viciile ascunse chiar şi când nu le-a cunoscut (art. 1354 C. civ.), iar în cazul în care lucrul a pierit din cauza viciilor sale, vânzătorul este dator să întoarcă cumpărătorului preţul şi a-1 dezdăuna pentru toate daunele sale (art. 1358 C. civ.).

Prin urmare, recurenta - reclamantă susţine că, cercetarea directă de care se face vorbire în motivarea deciziei recurate, efectuată de expertul tehnic judiciar asupra ramelor din litigiu este vădit superficială şi duce la o concluzie greşită în ce priveşte cauza desprinderii geamurilor de pe rame.

Referitor la suma de 86.431 RON reprezentând penalităţi contractuale pentru nelivrare, recurenta a invocat prevederile art. 7 din contractul încheiat de părţi şi a arătat că valoarea materialelor necorespunzătoare calitativ livrate de pârâtă a fost de 21.958 Euro fără TVA, ceea ce înseamnă 95.275 RON la cursul de schimb de la data introducerii acţiunii, iar penalităţile aferente perioadei de întârziere până la data introducerii cererii de chemare în judecată sunt de 86.431 RON.

Cum intimata - pârâtă a livrat produse cu vicii ascunse conform celor relatate mai sus, motivarea instanţelor de fond şi de apel în sensul că nu a fost descrisă în concret fapta ilicită imputată pârâtei este lipită de temeinicie.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 60.100 RON, recurenta a susţinut că aceasta este greşită deoarece prin precizarea din data de 04.10.2013 reclamanta a invocat atât dispoziţiile art. 994 C. civ., cât şi principiul îmbogăţirii fără just temei, iar art. 992 alin. (1) C. civ. prevede că orice plată presupune o datorie, iar ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetiţiunii.

Arată că, prin cererea de apel a solicitat instanţei de apel să reanalizeze probele administrate cu privire la acest capăt de cerere şi să oblige pârâta la restituirea sumei de 60.100 RON. Curtea de Apel a apreciat ca instanţa de fond în mod corect a analizat cererea doar prin raportare la dispoziţiile legale ce reglementează plata nedatorată şi a respins şi acest motiv de apel.

Susţine că instanţa avea obligaţia să verifice sub toate aspectele cererea respectivă atât sub aspectul legalităţii ei, cât şi în ce priveşte temeinicia pretenţiilor. Simpla susţinere că s-au indicat două temeiuri de drept nu duce în mod automat la respingerea cererii, astfel încât şi sub acest aspect consideră că decizia recurată este vădit nelegală.

Faţă de aceste critici invocate, recurenta - reclamantă solicită admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată si obligarea pârâtei la plata sumei de 203.752 RON c/valoare daune materiale, la plata sumei de 86.431 RON penalităţi contractuale de întârziere, la plata sumei de 60.100 RON reprezentând plată nedatorată şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de susţinerea litigiului (onorariu expertiză tehnică judiciară).

Intimata - pârâtă S.C. B. S.R.L. nu a formulat întâmpinare.

Examinând modul în care recurenta a înţeles să motiveze recursul şi având în vedere prevederile art. 3021 alin. (1) lit. c) raportate la art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conţinutul motivelor de recurs este identic motivelor de apel, recurenta nefăcând altceva decât să reitereze în aceeaşi formă nemulţumirile sale faţă de sentinţa primei instanţe.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Înalta Curte constată că, deşi formal au fost indicate ca temei al recursului dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aspectele deduse judecăţii nu sunt încadrabile în acest text şi nici nu permit încadrarea în vreun alt motiv de recurs.

Astfel, recurenta aduce critici raportului de expertiză, susţinând că în mod eronat au fost respinse obiecţiunile formulate la raportul de expertiză.

Or, în faza recursului se critică legalitatea soluţiei, iar nu mijloacele de probă sau modalitatea de evaluare a acestora.

Recurenta supune cenzurii în această cale de atac felul în care s-a administrat probatoriul şi în care instanţa de apel, în cadrul devoluării fondului şi a competenţei care îi revine pentru stabilirea situaţiei de fapt, a interpretat mijloacele de probă (declaraţiile de martori, expertize), ceea ce nu poate fi primit întrucât nu se poate constitui în critică de nelegalitate a soluţiei.

Aspectele invocate de recurentă au constituit motiv de formulare a obiecţiunilor la expertiză - cărora li s-a răspuns în cadrul unui supliment la raport - aşa încât prin criticile formulate sunt reiterate de fapt, nemulţumirile în legătură cu un mijloc de probă şi aprecierea dată de instanţă acestuia.

Este de asemenea, o simplă afirmaţie, nesusceptibilă a fi considerată critică în recurs cea vizând sarcina probei care revenea pârâtei, în condiţiile în care soluţia instanţei s-a fundamentat pe probaţiunea administrată, specifică litigiilor în materia răspunderii contractuale.

Se constată astfel că pe calea recursului declarat nu sunt aduse dezbaterii critici vizând legalitatea deciziei atacate, recurenta preluând motivele de apel, fără a arăta astfel în ce mod raţionamentul instanţei de apel a fost făcut cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.

De aceea, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra motivele pentru care este eronat şi nelegal raţionamentul instanţei de apel, dar recurenta nu a invocat asemenea critici, ci doar critici vizând situaţia de fapt şi soluţia primei instanţe, ce nu poate determina modificarea soluţiei pronunţate în apel.

În acelaşi sens, se poate constata că motivele de recurs reprezintă o copiere integrală a motivelor de apel, ceea ce reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 alin. (1) şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ., privind exercitarea drepturilor procesuale cu bună-credinţă.

Reţinând aşadar, că prin motivele dezvoltate de recurs nu sunt formulate critici de nelegalitate a soluţiei, ci obiecţiuni cu privire la mijloacele de probă şi la evaluarea acestora de către instanţă, Înalta Curte urmează să constate neregularitatea exercitării căii de atac.

Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. SIBIU prin lichidator judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENŢĂ E. împotriva deciziei civile nr. 933/A din 31 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2017.