Cassation annulled for failure to plead specific grounds against suspension of civil proceedings pending criminal case
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appeal in cassation filed by the claimant, thereby upholding the decision of the Bucharest Court of Appeal to suspend the civil proceedings; the claimant prevailed on no substantive issues, leaving the suspension order in force. The dispute concerned the annulment of a chain of real estate sale contracts based on fraud (dolus), but the immediate procedural challenge was against the appellate court's decision to suspend the hearing of the underlying appeal pending the resolution of a related criminal case, pursuant to Article 413(1) point 2 of the Civil Procedure Code. The decisive legal basis was the nullity of the appeal for failure to meet the formal requirements of Article 489(2) of the Civil Procedure Code, which mandates the specific indication and development of statutory grounds for cassation under Article 488; the court found that the appellant’s mere expression of dissatisfaction without identifying specific legal illegality or public order grounds rendered the appeal inadmissible, resulting in its annulment without further opportunity for challenge.
Legislator headnote
AI generatedart. 494 C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Cassation annulled for failure to plead specific grounds against suspension of civil proceedings pending criminal case: În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 iunie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra recursului, în condiţiile art. 395 coroborat cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 teza a II-a C. proc. civ., reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată sub număr de dosar x/2015 pe rolul Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, după declinare de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A., în calitate de vânzătoare, şi B. şi E., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. x/14.09.2012 de BNP F., pentru vicierea prin dol a consimţământului vânzătoarei; şi ca efect al anularii acestui contract, anularea tuturor actelor de vânzare cumpărare subsecvente/respectiv a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. şi E., în calitate de vânzători, şi G. şi C., în calitate de cumpărători, autentificat sub nr. x/11.10.2012 de BNP F. şi a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între G. şi C. în calitate de vânzători şi D. în calitate de cumpărător autentificat sub nr. x/28.03.2013 de BNP F.; obligarea pârâţilor la suportarea în solidar a cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului dosar.
Prin sentinţa civilă nr. 801 din 17.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2015, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., E., C., G., D. şi H..
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a declarat apel, iar pârâţii D., H. au declarat apel incident, apelurile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie sub acelaşi număr unic de dosar.
Prin încheierea pronunţată la data de 29 noiembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti a suspendat judecata apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului penal a cărui completare a urmăririi penale s-a dispus prin încheierea din Camera de Consiliu de la 28.06.2016 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia Penală din dosarul penal nr. x/2016
Împotriva încheierii de suspendare din data de 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, reclamanta A. a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 14 februarie 2017.
Intimaţii B., E., C., G., D. şi H. nu au formulat întâmpinare.
În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 14 iunie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamanta A. încheierii din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie din perspectiva criticilor indicate de parte, reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:
Recursul, cale extraordinară de atac, poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate, în reglementarea expresă şi limitativă instituită de prevederile art. 488 C. proc. civ.
Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de casare pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Conform art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de casare, prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 - 8, iar în raport cu dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În speţă, se constată că recurenta-reclamantă nu a indicat motivul de casare pe care se fundamentează recursul, rezumându-se strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la măsura de suspendare a judecăţii apelurilor, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.
Or, simpla nemulţumire a recurentei, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta-reclamantă A. nu s-a conformat obligaţiei reglementate de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de recurs şi dezvoltarea lor, Înalta Curte, având în vedere că nu au fost invocate nici motive de ordine publică în cuprinsul cererii de recurs ori prin concluziile scrise depuse la 24 octombrie 2017, care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va constata nulitatea cererii de recurs în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2017.