Consumer credit dispute assigned to consumer’s domicile court as contractual jurisdiction clause held inapplicable.

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de valoare redusă formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub număr de dosar x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1,587.4 RON, din care suma de 600 RON reprezentând credit de nevoi personale; 819 RON reprezentând dobândă penalizatoare conform art. 1.9 şi pct. 6.1 din contract şi 168.4 RON reprezentând comision de administrare conform art. 1.10.2 şi 7.1.2 din contract, precum şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 282 din 21 martie 2016 pronunţată de Judecătoria Răcari, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi s-a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, avându-se în vedere clauza prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit încheiat de părţi, conform căreia, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului şi pe care părţile nu le pot soluţiona pe cale amiabilă vor fi rezolvate de instanţele de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanţei de judecată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că în materia cererii de valoare redusă, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun, iar, în speţă, nu poate fi invocată clauza atributivă de competenţă inserată în contractul părţilor, întrucât, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părţile pot conveni alegerea instanţei competente în condiţiile prevăzute la alin. (1) numai după naşterea dreptului la despăgubire.

În consecinţă, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada alegerii instanţei competente, printr-o convenţie încheiată cu consumatorul ulterior împlinirii termenului acordat pentru plata dreptului de creanţă pretins de la pârâtă, competenţa teritorială se determină conform dispoziţiilor imperative cuprinse la art. 121 C. proc. civ., instanţa competentă fiind judecătoria de la domiciliul consumatorului.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 5359/2017 din 30 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Răcari competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că, prin cererea de valoare redusă formulată, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1,587.4 RON, din care suma de 600 RON reprezentând credit de nevoi personale; 819 RON reprezentând dobândă penalizatoare conform art. 1.9 şi pct. 6.1 din contract şi 168.4 RON reprezentând comision de administrare conform art. 1.10.2 şi 7.1.2 din contract.

Este de reţinut că, în materia cererii de valoare redusă, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., potrivit căruia:

"Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa de la domiciliului consumatorului, iar dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile.

Astfel, în cazul cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, necompetenţa teritorială este de ordine publică, conform art. 129 alin. (2) pct. 3 raportat la art. 121 C. proc. civ., întrucât părţile nu o pot înlătura decât în situaţia prevăzută de art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, reclamanta A. S.A. are calitatea de profesionist, iar cererea de valoare redusă este formulată împotriva pârâtei B., care are calitatea de consumator, domiciliul acesteia fiind situat în localitatea Titu, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ.:

"În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Or, în cauză, nu se poate reţine aplicabilitatea clauzei atributive de competenţă prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit, câtă vreme aceasta a fost redactată la momentul încheierii contractului de credit, iar nu după naşterea dreptului la despăgubire, cum impune textul de lege în mod imperativ.

Prin urmare, instanţa competentă teritorial este judecătoria de la domiciliul consumatorului, conform art. 121 C. proc. civ., astfel că, în raport de considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A. S.A. în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 octombrie 2017.