Inadmissibility of appeal against court of appeal decision rejecting annulment of arbitral award under Code of Civil Procedure Art. 613(4)

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x/2013, reclamanta A. S.A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului - M.D.R.T., Municipiul Iaşi, prin Primarul Municipiului Iaşi, Consiliul Local Iaşi, prin Primarul Municipiului Iaşi, Judeţul Iaşi, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Consiliul Judeţean Iaşi, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, obiectul acţiunii fiind pretenţii derivând din executarea contractului de achiziţie publică x, încheiat la 20 februarie 2008 cu autoritatea contractantă Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţei, actualmente Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, având ca obiect lucrările de reabilitare şi dezvoltare turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia.

Prin sentinţa arbitrală nr. 51 din 8 aprilie 2014, tribunalul arbitral a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţelor de arbitraj, invocată de pârâtă şi a închis procedura arbitrală.

Aceeaşi instanţă, prin încheierea din 10 aprilie 2014, a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în considerentele sentinţei arbitrale în sensul că se va preciza că "în privinţa competenţei, aceasta a făcut obiectul unei excepţii ridicate chiar de reclamantă".

Prin sentinţa arbitrală de completare nr. 72 din 10 iunie 2014, tribunalul arbitral a admis în parte cererea de completare a sentinţei arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, formulată de reclamanta A. S.A., a modificat paragraful al doilea din practicaua sentinţei, după cum urmează:

"Cauza s-a aflat în stare de judecată la termenul din 8 aprilie 2014 când, dându-se cuvântul pe fond reclamanta arată că nu este competent Tribunalul arbitral să judece cauza de faţă întrucât, prin decizia civilă a Curţii de Apel Bucureşti, depusă la dosar, s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului. Solicită admiterea excepţiei necompetenţei instanţei arbitrale şi restituirea taxei de înregistrare şi a taxei arbitrale" şi a respins cererea privind restituirea taxelor de înregistrare şi arbitrale, păstrând celelalte considerente şi dispozitivul hotărârii iniţiale.

Împotriva acestei sentinţe, astfel cum a îndreptată şi completată, reclamanta A. S.A. a formulat acţiune în anulare, susţinând că soluţia Curţii de Arbitraj asupra cererii sale de restituire a cheltuielilor arbitrale este nelegală, fiind dată cu încălcarea normelor imperative referitoare la competenţa absolută a instanţelor.

Prin sentinţa civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost M.D.R.T.), Municipiul Iaşi, prin Primar, şi Consiliul Local Iaşi, prin Primar, Judeţul Iaşi, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Consiliul Judeţean Iaşi, prin Preşedintele Consiliului, împotriva sentinţei arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, completată prin sentinţa arbitrală nr. 72 din 10 iunie 2014, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Împotriva acestei sentinţe, la 30 martie 2015 reclamanta a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 16 aprilie 2015 sub nr. x/2014.

Prin memoriul depus la dosar, recurenta a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii în restituirea cheltuielilor arbitrale efectuate în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

În motivare, autoarea a criticat decizia atacată, arătând în esenţă că în mod nelegal Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a menţinut sentinţa arbitrală de completare nr. 72 din 10 iunie 2014, prin care a fost respinsă cererea sa de restituire a taxei de înregistrare în sumă de 186 euro şi a taxei arbitrale provizorii de 58.304,18 RON.

În drept, şi-a fondat şi dezvoltat criticile subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin rezoluţia de primire a dosarului s-a constat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că recurenta a anexat cererii de recurs împuternicirea avocaţială a avocatului semnatar al cererii de recurs, iar cererea nu se timbrează.

La 04 mai 2014, recurenta a transmis la dosar note de şedinţă, în care a precizat că nu are înscrisuri noi de depus.

Intimaţilor le-au fost comunicate cu adresa din 07 mai 2015 motivele de recurs conform art. XVII alin. (3), raportat la art. XV alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi li s-a pus în vedere, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi a invoca excepţii, să depună întâmpinare în condiţiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ.

La 17 iunie 2015, intimaţii Municipiul Iaşi, prin Primar, şi Consiliul Local Iaşi, prin Primar au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentei cu adresa din 18 iunie 2015, iar aceasta a depus răspuns la 06 iulie 2015.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, soluţia preconizată fiind în principal de respingere ca inadmisibilă a căii de atac, în baza art. 493 alin. (5), raportat la art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 613 alin. (3) si 4 C. proc. civ. şi în subsidiar de anulare a recursului potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., raportat la art. 489 alin. (2) şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi Cod, faţă de imposibilitatea încadrării criticilor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 6 octombrie 2015, în baza art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la 67-72 dosar recurs, raportul a fost comunicat părţilor la 12 octombrie 2015.

Deşi li s-a pus în vedere că pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare, doar recurenta a uzat de acest drept.

La 26 octombrie 2015, recurenta-reclamantă A. S.A. a depus la dosar punct de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în cadrul căruia a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., arătând că acestea contravin art. 16 din Constituţia României, potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Prin încheierea din 23 februarie 2016, instanţa supremă a admis cererea şi a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-reclamantă A. S.A., suspendând judecata recursului declarat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 3 din 20 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

La termenul din 23 mai 2017, instanţa supremă, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat măsura suspendării judecăţii recursului, având în vedere că prin decizia nr. 100 din 07 martie 2017 Curtea Constituţională a soluţionat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., invocată de recurenta-reclamantă A. S.A. în prezenta cauză, în sensul respingerii excepţiei, a repus cauza pe rol şi a reţinut-o în pronunţare.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi că nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 în art. 457.

În speţă, recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 3 din 20 ianuarie 2015, definitivă, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea în anulare formulată de petenta A. S.A., în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (fost M.D.R.T.), Municipiul Iaşi, prin Primar, şi Consiliul Local Iaşi, prin Primar, Judeţul Iaşi, prin Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, şi Consiliul Judeţean Iaşi, prin Preşedintele Consiliului, împotriva sentinţei arbitrale nr. 51 din 08 aprilie 2014, completată prin sentinţa arbitrală nr. 72 din 10 iunie 2014, pronunţate de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2013.

Având în vedere că sentinţa atacată a fost pronunţată în soluţionarea acţiunii în anulare a unei hotărâri arbitrale, verificarea admisibilităţii căii de atac a recursului urmează a se face prin raportare următoarele prevederi legale:

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea per a contrario a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Prin urmare, sentinţa recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) şi al art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 3 din 20 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.