Conflict of jurisdiction in consumer credit nullity: enforceability of pre-litigation jurisdiction clauses and consumer domicile competence

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la 29 martie 2017 sub numărul x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.:

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 3.2 din contractul de credit nr. x/13.12.2007 referitoare la obligaţia de plată a dobânzii variabile şi revizuibilă la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă şi marja băncii; repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de dobândă care excede dobânzii calculate prin raportare la indicele de referinţă LIBOR, precum şi la plata dobânzii legale aferente şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie;

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 3.2 din contractul de credit nr. x/14.07.2008 privitoare la obligaţia de plată a dobânzii variabile şi revizuibile la fiecare 3 luni în funcţie de noua valoare a indicelui de referinţă şi marja băncii şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de dobândă care excede dobânzii calculate prin raportare la indicele de referinţă LIBOR, precum şi la plata dobânzii legale aferente şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie;

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 4 din contractul de credit nr. x/14.07.2008 privitoare la obligaţia de plată a comisionului de acordare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară producerii efectelor clauzei abuzive, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.679,32 RON, reprezentând echivalentul a 630 CHF, conform cursului de schimb valutar BNR din ziua formulării cererii, precum şi la plata dobânzii legale aferente;

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 4 din contractul de credit nr. x/13.12.2007 privitoare la obligaţia de plată a comisionului de acordare şi repunerea părţilor în situaţia anterioară producerii efectelor clauzei abuzive, prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.470,29 RON, reprezentând echivalentul a 1.286,25 CHF, conform cursului de schimb valutar BNR din ziua formulării cererii, precum şi la plata dobânzii legale aferente şi actualizarea acestei sume cu indicele de inflaţie;

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 5 din contractul de credit nr. x/13.12.2007 privitoare la obligaţia de plată a comisionului de rambursare în avans;

- să se constate nulitatea absolută a prevederilor art. 5 din contractul de credit nr. x/14.07.2008 privitoare la obligaţia de plată a comisionului de rambursare în avans cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanţii au arătat, în esenţă, că respectivele clauze sunt abuzive potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, clauzele nu au fost negociate direct cu reclamanţii, sunt încălcate cerinţele bunei-credinţe şi a fost rupt echilibrul contractual.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 193/2000, art. 970 din vechiul C. civ., art. 1170 din noul C. civ. şi art. 194 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 03.05.2017, pârâta S.C. C. S.A., a invocat, printre altele, excepţia necompetenţei teritoriale faţă de dispoziţiile art. 8.2 din contractele de credit, art. 107 alin. (1) noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 3896 din 30 iunie 2017, pronunţată de Judecătoria Buzău a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

S-a reţinut, în esenţă, că legea în vigoare la data semnării contractului permitea părţilor să încheie o clauză atributivă de competenţă şi, cum părţile au inserat la art. 13.5 din contractul părţilor o prorogare convenţională de competenţă teritorială la instanţele de judecată din Bucureşti, competenţa de soluţionare a cauzei potrivit clauzei atributive de competenţă revine, în temeiul art. 107 alin. (1) C. proc. civ., instanţei de la sediul pârâtei, în cazul de faţă fie Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, fie Tribunalul Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la 28 iulie 2017, sub numărul x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 6953 din 25 septembrie 2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

A fost constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Instanţa a reţinut în considerente că, dispoziţiile art. 13.5 din contractul de credit încheiat de părţile din litigiu nu determină competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în considerarea faptului că sintagma "instanţele competente din Bucureşti" nu este suficientă pentru alegerea instanţei, iar dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prevăd, în afară de instanţa de la domiciliul/sediul pârâtei, şi instanţa de la domiciliul/sediul reclamantului, părţile putând să consfinţească clauza atributivă de competenţă în materia protecţiei drepturilor consumatorilor numai după naşterea dreptului la despăgubire, astfel că orice convenţie contrară va fi considerată ca nescrisă.

În plus, a mai apreciat această instanţă că, în raport de jurisprudenţa Curţii de la Luxembourg, clauza atributivă de competenţă trebuie să fie apreciată din oficiu dacă aceasta este abuzivă şi, în caz afirmativ, ea nu poate să producă efecte asupra consumatorilor.

Prin urmare, conchide Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în considerentele sentinţei menţionate anterior, că această instanţă este situată la o distanţă mare de localitatea de domiciliu a reclamanţilor, ceea ce face ca deplasările şi cheltuielile implicate pentru judecata acestui litigiu să aibă un caracter disuasiv şi mult prea oneros.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la 3 octombrie 2017 sub nr. x/2017.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, faţă de obiectul prezentului litigiu, de temeiurile juridice invocate şi de calitatea părţilor, instanţa este învestită cu o acţiune întemeiată pe legislaţia de protecţie a consumatorilor.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor."

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

De reţinut că în cauză nu îşi găseşte aplicarea art. 13.5 din contractul de credit inserat de părţile din litigiu, întrucât o astfel de clauză devine operantă numai după naşterea dreptului la despăgubire, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., anterior acestui moment clauza trebuind să fie considerată nescrisă.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa, în materia protecţiei consumatorului (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. vs. Roció Murciano Quintero), a statuat că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

De reamintit că, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel) Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre, stabilind că obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Revenind la speţa de faţă, acţiunea reclamanţilor în constatare a caracterului abuziv a unor clauze din convenţia de credit în care aceştia au calitatea de consumatori, în relaţia cu banca, este de competenţa Judecătoriei Buzău, ca instanţă de la domiciliul consumatorilor/reclamanţilor.

În speţă, opţiunea reclamanţilor-consumatori a fost în sensul soluţionării cauzei de către instanţa de la domiciliul lor, iar potrivit art. 116 C. proc. civ. această opţiune nu poate fi înlăturată de instanţă.

Faţă de considerentele anterior expuse, în raport şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.