Loss of interest extinguishing appeal against suspension of proceedings pending ECJ preliminary ruling on foreign-currency credit contracts

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2014, reclamanţii menţionaţi în practicaua prezentei decizii le-au chemat în judecată pe pârâtele A. - prin B. S.A, B. S.A. şi C. S.A., solicitând să se constate nulitatea absolută a unor clauze din contractele de credit încheiate între părţi, precum şi din actele adiţionale la acestea, pentru încălcarea de către Banca pârâtă a următoarelor obligaţii: (i) de informare, consultare şi avertizare a consumatorilor, anterior încheierii contractelor de credit; (ii) de a nu pune în vânzare produse/servicii financiare defectuoase (toxice); (iii) de a nu utiliza practici comerciale înşelătoare; (iv) de a nu introduce clauze abuzive in contractele de credit. De asemenea, au solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să fie obligată Banca pârâtă la emiterea unui nou grafic de rambursare aferent fiecărui contract de credit dedus judecăţii, care să prevadă restituirea creditului în RON, conversia sumei creditului din CHF în RON făcându-se la data contractării fiecărui credit, la cursul CHF-LEU indicat în Anexa 1 coloana K din acţiune, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 05 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată şi i-a obligat pe fiecare dintre reclamanţi către pârâta C. S.A. la plata sumei de 421,49 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată şi către pârâta B. S.A. la plata sumei de 881,31 RON, cu acelaşi titlu.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanţii au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin încheierea din 15 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu întrebările nr. 3, 4, 6 şi 7, ambele formulate de apelanţii-reclamanţi, ca inadmisibile.

Totodată, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C - 186/16 "Andriciuc şi alţii".

Împotriva acestei încheieri pârâtele au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susţinut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din acelaşi Cod, invocat ca temei de drept de către instanţa de apel pentru suspendarea judecăţii cauzei.

În acest sens, au susţinut că textul legal evocat permite instanţei să suspende judecata atunci când sunt îndeplinite mai multe condiţii, respectiv: să existe o judecată pe rolul unei instanţe, obiectul judecăţii să-l constituie un drept litigios, iar soluţia ce urmează a se pronunţa să atârne, în tot sau în parte, sub aspectul existenţei sau inexistenţei dreptului, de soluţia ce se va da în acea cauza.

Referitor la cele anterior expuse, recurentele au arătat că în speţă nu se regăseşte niciuna dintre premisele evocate, care să justifice soluţia instanţei de apel în sensul suspendării judecăţii cauzei.

Detaliindu-şi opinia privind neîndeplinirea primei condiţii, cea vizând existenţa unei judecăţi pe rolul unei instanţe, recurentele au susţinut că nu poate fi suprapusă noţiunea de "judecată" din dreptul naţional (român) peste cea de "judecată" din dreptul Uniunii, procedura de soluţionare a unei întrebări preliminare adresate Curţii de Justiţie a Uniunii Europene neputând fi asimilată unei "judecăţi" în sensul impus de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Totodată, au arătat că hotărârea C.J.U.E. dată într-o asemenea cerere nu ar avea putere de lucru judecat raportat la o cauză aflată pe rolul altei instanţe decât cea care a transmis întrebarea preliminară.

Referitor la cea de-a doua condiţie, au susţinut că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, având în vedere că acţiunea înregistrată la C.J.U.E. nu are ca obiect un drept litigios, fiind unanim acceptat că procedura instituită prin actualul art. 267 TFUE (fostul art. 234 CE) este o procedură necontencioasă, ce se constituie într-o judecată, dar nu a unui drept litigios, ci asupra interpretării sau validităţii unui act de drept al U.E.

Nici ultima dintre condiţiile impuse de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv aceea ca soluţia ce urmează a se pronunţa în cauza a cărei judecată se suspendă să atârne, în tot sau în parte, sub aspectul existenţei sau inexistenţei dreptului, de soluţia ce se va da într-o altă cauză, nu a fost apreciată de recurente ca fiind îndeplinită.

În motivarea acestei concluzii, autoarele căii de atac au arătat că dezlegarea prezentului litigiu nu depinde de modalitatea în care o altă instanţă soluţionează o problemă de drept similară celei de faţă şi nici de răspunsul dat de C.J.U.E. unei întrebări preliminare, procedură care vizează interpretarea dreptului U.E. şi nu stabilirea existenţei sau inexistenţei unui drept al părţilor.

De asemenea, au menţionat că situaţiile care permit suspendarea judecăţii nu pot fi extinse pe cale de interpretare la alte ipoteze asemănătoare celor expres reglementate.

Circumscris motivului de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele au susţinut că încheierea atacată nu a fost motivată efectiv, ci doar formal în ceea ce priveşte rezoluţia de suspendare a cauzei.

Din această perspectivă, au arătat că, deşi Curtea de Apel Bucureşti era obligată să argumenteze că soluţionarea cauzei depinde de dreptul ce face obiectul unei alte judecăţi, nu a purces la o analiză în acest sens.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, autoarele, invocând teoria actului clar, şi-au exprimat propria poziţie faţă de întrebările cu care a fost sesizată C.J.U.E., arătând că, în ceea ce priveşte întrebările 1, 2, 5 şi 8, formulate de apelanţii-reclamanţi în cererea de sesizare a C.J.U.E., instanţa de apel putea să aprecieze ea însăşi asupra aplicării dreptului U.E.

În acest sens, au evocat o serie de hotărâri ale C.J.U.E., între care Hotărârea Curţii din 6 octombrie 1982 S.R.L. CILFIT şi Lanificio di Gavardo SpA contra Ministerului Sănătăţii, dată în Cauza 283/81, Hotărârea Curţii din 3 iunie 2010, dată în cauza C-484/08, hotărârea din cauza C-243/08 Pannon GSM, hotărârea din cauza C-453/10 Perenicovâ, hotărârea din cauza C-137/08 VB Penziigyi Lizing, hotărârea din cauza C-76/10 Pohotovost, hotărârea din cauza C-90/14 Banco Grupo Cajatres, hotărârea din cauza C-472/10 Nemzeti Fogyasztovedelmi Hatosâg, hotărârea din cauza C-26/13 Kâsler, hotărârea dată în cauza C-264/02, Cofinoga Merignac S.A. vs Sylvain Sachithanathan, Hotărârea Oceano Grupo Editorial şi Salvat Editores şi Hotărârea Freiburger Kommunalbauten, susţinând că jurisprudenţa menţionată era lămuritoare pentru instanţă, nefiind necesară suspendarea judecăţii cauzei pentru a se pronunţa C.J.U.E. în cauza C-186/16 "Andriciuc şi alţii"

În considerarea celor expuse, recurentele au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 15 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-186/16 "Andriciuc şi alţii", cu obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea de recurs a fost comunicată la 06 octombrie 2016 intimaţilor-reclamanţi, care la 07 noiembrie 2016 au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului faţă de solicitarea recurentelor de a casa încheierea atacată, cu consecinţa respingerii cererii de suspendare a judecăţii cauzei. De asemenea, au invocat nulitatea motivelor de recurs dezvoltate subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţinând că nu se încadrează în cazul de casare indicat, iar pe fondul recursului au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Întâmpinarea a fost comunicată recurentelor la 14 noiembrie 2016, iar acestea au formulat răspuns la întâmpinare, care a fost înregistrat la dosar la 28 noiembrie 2016 şi comunicat intimaţilor-reclamanţi.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, care a fost redactat şi comunicat părţilor.

La 21 martie 2017, recurentele au depus punct de vedere la raport, solicitând soluţionarea acestuia în condiţiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

În şedinţa de la 23 mai 2017, constatând că recursul nu poate fi soluţionat nici potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nici potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ., completul de filtru a pronunţat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen la 24 octombrie 2017, în vederea soluţionării căii de atac.

La termenul de judecată menţionat, intimaţii-reclamanţi au transmis la dosar, prin e-mail, note scrise, prin care au invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului raportat la decizia din 20 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-186/16, respectiv cauza Andriciuc vs Banca Românească.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes invocată de intimaţii-reclamanţi, a cărei soluţionare face de prisos examinarea cauzei sub alte aspecte, urmează să o admită în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia justifică un interes.

Astfel, interesul este o condiţie de fond pentru exercitarea acţiunii în justiţie şi rezidă în folosul practic pe care o parte îl urmăreşte prin punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Dispoziţiile art. 33 teza I C. proc. civ. impun ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Condiţia interesului trebuie să se verifice nu numai în raport cu cererea de chemare în judecată, ci trebuie să existe pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii civile (cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac etc.).

Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanţa trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obţine în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate.

Cerinţa interesului de a fi actual trebuie îndeplinită pe tot parcursul procesului, iar nu numai la momentul introducerii acţiunii, întrucât prin hotărârea sa instanţa de judecată este chemată să se pronunţe în concret cu privire la valorificarea unui drept, iar nu asupra unor aspecte teoretice.

În speţă, prin încheierea atacată s-a dispus suspendarea judecării apelului formulat de reclamanţi în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. prin B. S.A, B. S.A. şi C. S.A. până la soluţionarea de către Curtea de justiţie a Uniunii Europene a cauzei C-186/16.

Constatând că la 20 septembrie 2017 instanţa europeană s-a pronunţat în cauza mai sus indicată, până la a cărei soluţionare a fost suspendată judecata apelului, instanţa supremă impune concluzia că la acest moment motivul suspendării nu mai subzistă, cauza putând fi repusă pe rol.

Prin urmare, efectele încheierii atacate s-au produs până la 20 septembrie 2017, când Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat cu privire la cauza C-186/16, iar de la data menţionată cauza de suspendare a încetat, judecata apelului putând fi continuată.

Raportat la cele anterior expuse, se reţine că demersul procesual, constând în exercitarea căii extraordinare de atac a recursului, iniţial justificată, a rămas fără finalitate practică din punct de vedere juridic, respectiv a devenit lipsită de interes, soluţia consacrată jurisprudenţial în atare situaţii fiind aceea a respingerii acţiunii/căii de atac ca rămasă fără interes.

Având în vedere că încheierea recurată şi-a produs efectele până la soluţionarea cauzei C-186/16, instanţa supremă apreciază că analiza legalităţii motivelor de recurs nu mai este de natură să aducă un folos practic recurentelor, argument în considerarea căruia nu le va mai lua în analiză, urmând a respinge recursul conform argumentelor expuse în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca rămas fără interes recursul declarat de recurentele-pârâte A. prin B. S.A, B. S.A. şi C. S.A. împotriva încheierii din 15 iunie 2016, pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 octombrie 2017.