Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1514/2017 AI generated

Nullity of appeal for failing to develop statutory grounds of illegality in review of revision action

Case Number Decizia nr. 1514/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal as null and inadmissible under Article 489(2) of the New Code of Civil Procedure, thereby leaving in force the Court of Appeal's decision that had previously rejected the application for revision as inadmissible. The dispute concerned a revision action filed by an individual against the Ministry of Public Finance, challenging prior judgments that refused to award compensation for damages allegedly caused by a building committee between 1999 and 2017; the appellant attempted to overturn these decisions by arguing misapplication of the law and judicial errors regarding the criminal investigation and fact-finding. The Court held that the appeal was procedurally defective because it failed to develop specific grounds of illegality as required by Article 486(1)(d) and Article 488 of the New Code of Civil Procedure; instead, the arguments focused on re-evaluating factual circumstances and evidence, which falls outside the scope of the non-devolutive, legal-only control exercised by the court of appeal, and no grounds of public order existed to justify ex officio cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 3041 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ; Nullity of appeal for failing to develop statutory grounds of illegality in review of revision action: The dispute concerned a revision action filed by an individual against the Ministry of Public Finance, challenging prior judgments that refused to award compensation for damages allegedly caused by a building committee between 1999 and 2017; the appellant attempted to overturn these decisions by arguing misapplication of the law and judicial errors regarding the criminal investigation and fact-finding. The Court held that the appeal was procedurally defective because it failed to develop specific grounds of illegality as required by Article 486(1)(d) and Article 488 of the New Code of Civil Procedure; instead, the arguments focused on re-evaluating factual circumstances and evidence, which falls outside the scope of the non-devolutive, legal-only control exercised by the court of appeal, and no grounds of public order existed to justify ex officio cassation.

Keywords

AI generated
action for annulment judicial review grounds for revision grounds for cassation Civil Procedure Code public order grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Provision cited in the dispositive as the legal basis for annulling the appeal due to its nullity.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 29 R/2017 pronunţată la data de 19 ianuarie 2017, în dosarul nr. x/2016, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 706/19.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, revizuenta A., la data de 13 februarie 2017, solicitând admiterea recursului şi casarea în tot a deciziei civile recurate, ca şi toate soluţiile pronunţate în cauză.

În recursul său (de altfel, o cerere de recurs olografă, cu formulări nejuridice), întemeiat în drept pe prevederile art. 304 punctele 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ. de la 1865, fiind invocate, totodată, şi dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. de la 1865, recurenta- revizuentă reproşează instanţelor care au soluţionat acţiunea pe fond aplicarea greşită a legii în raport de situaţia de fapt existentă, faţă de faptul că nu i-au fost acordate despăgubirile solicitate de la stat pentru toate daunele provocate de comitetul de bloc în perioada 1999 - 2017, învederând faptul că, în mod nelegal, organele din Sectorul 6, prin abuz de funcţie, au dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale fără a face cercetări în cauză, că nu i-au fost respectate drepturile legale şi că prin soluţiile pronunţate pe întreg parcursul procesual al cauzei s-au făcut erori judiciare, sens în care, solicită casarea tuturor hotărârilor pronunţate şi dezbaterea cauzei pe fond.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport statuându-se că, în raport cu faptul că decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre susceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 513 alin. (6) teza I din acelaşi Cod, având în vedere că cererea de recurs îndeplineşte condiţiile de formă intrinseci şi extrinseci prevăzute de art. 486 alin. (1) şi (2) Noul C. proc. civ., magistratul asistent raportor a apreciat în sensul că recursul este admisibil.

Totodată, s-a reţinut că, recursul este nul, potrivit dispoziţiilor art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ., iar criticile formulate nu permit exercitarea controlului de legalitate din perspectiva art. 488 Noul C. proc. civ., întrucât argumentaţia adusă în susţinerea criticilor formulate vizează reinterpretarea probatoriilor în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţe, recurenta- revizuentă neaducând argumente prin care să invoce nelegalitatea deciziei recurate. În raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) Noul C. proc. civ., nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu în cauză.

Completul de judecată a luat act de conţinutul raportului, prin încheierea de şedinţă din Completul de Filtru de la 8 iunie 2017, dispunându-se comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat recurentei- revizuente A. la data de 13.06.2017 (potrivit dovezii aflate la dosar recurs), cât şi intimatului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti (potrivit dovezii aflate la dosar recurs), date de la care a trecut termenul de 30 de zile prevăzut de art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ., se constată că recurenta- revizuentă a formulat, în scris, un punct de vedere asupra raportului.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepţia nulităţii recursului conform art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor"…, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Alineatul 3 al art. 486 Noul C. proc. civ. stabileşte că, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)- e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 488 Noul C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de nelegalitate presupunând încadrarea lor într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 Noul C. proc. civ.

În speţă, nu numai că recurenta- revizuentă A. nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ., nedezvoltând motivele de nelegalitate din art. 488 Noul C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 Noul C. proc. civ.

Din observarea criticilor formulate, se constată că motivele invocate de către recurentă în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 Noul C. proc. civ., în realitate, criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză şi de apreciere a probatoriilor, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Astfel, deşi recurenta- revizuentă a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt pe fondul cauzei, şi este nemulţumită de soluţia dată de către instanţă, argumentaţia adusă în susţinerea criticilor formulate vizând reinterpretarea probatoriilor în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţe.

Înalta Curte reţine, deci, că susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât, reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 Noul C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate ori de stabilire a situaţiei de fapt.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 Noul C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşa fiind, cum casarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 Noul C. proc. civ., şi cum recurenţii nu s-au conformat acestei dispoziţii legale imperative;

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 Noul C. proc. civ.,

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de casare de ordine publică, ce ar putea fi ridicate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 29/R/2017 din 19 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.