Limitation Ruling Upheld as Plaintiff’s Cassation Appeal Quashed for Lack of Stated Grounds

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 866/A din data de 09 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 774 din 06.06.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti- Ilfov.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamantul A., la data de 23 februarie 2017, criticând-o ca nelegală şi netemeinică şi solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa de fond.

În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., recurentul- reclamant a relevat, pe scurt, situaţia de fapt în cauză, în referire la acţiunea formulată împotriva pârâţilor Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti- Ilfov şi argumentele de fapt arătate în susţinerea acesteia, şi a invocat, în esenţă, următoarele motive:

În mod greşit instanţa de apel a respins cererea sa invocându-se prescripţia dreptului material la acţiune pe motiv că nu a făcut o dovadă a întreruperii sau suspendării cursului prescripţiei, deoarece instanţa a determinat în mod greşit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie. Prin menţionarea unui diagnostic, a arătat recurentul- reclamant, nu se poate stabili cu certitudine întinderea prejudiciului, fiecare persoană răspunzând diferit la tratament şi putând fi încadrat într-un anumit grad de handicap, în funcţie de gradul de reducere a capacităţii de muncă; pe parcursul evoluţiei bolii, persoana în cauză trece prin inevitabile schimbări în plan moral, cât şi din punct de vedere economic (pierderea treptată a capacităţii de muncă, reducerea veniturilor, creşterea graduală a cheltuielilor medicale).

În cauza de faţă, a mai arătat recurentul- reclamant, consecinţa stării sale de sănătate s-a concretizat nu numai într-un prejudiciu determinabil şi imediat evaluabil, dar şi într-un prejudiciu succesiv, care este consecinţa caracterului ireversibil al bolii, dat fiind că boala evoluează, iar consecinţele dăunătoare se produc continuu şi într-o perioadă variabilă de timp.

În fine, recurentul- reclamant A. a susţinut că era imposibil ca la data aflării diagnosticului să se cunoască şi întinderea prejudiciului, deoarece, a arătat acesta, evoluţia bolii, reacţia organismului la tratament, nevoile materiale şi consecinţele pe plan moral nu puteau fi cuantificate la acel moment, astfel că prescripţia începe să curgă de la momente succesive diferite, pe măsură ce este cunoscută efectiv.

În conformitate cu prevederile art. 493 alin. (2) Noul C. proc. civ., s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport statuându-se că, în cauză, fiind vorba de o acţiune în pretenţii, cu caracter patrimonial, întrucât valoarea pretenţiilor contestate se află peste plafonul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului decizia atacată în recursul pendinte este o hotărâre susceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, conform art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., magistratul asistent raportor apreciind în sensul că recursul este admisibil.

Totodată, s-a reţinut că, argumentaţia adusă de recurentul- reclamant în sprijinul criticilor formulate nu permite exercitarea controlului de legalitate din perspectiva motivului de casare invocat, întrucât, recurentul nu arată în concret norma de drept încălcată de instanţa de apel, recursul fiind nul în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ. în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (3) Noul C. proc. civ., nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu în cauză.

Completul de judecată a luat act de conţinutul raportului, prin încheierea de şedinţă din Completul de Filtru de la 22 iunie 2017, dispunându-se comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat recurentului- reclamant A. la data de 28.06.2017 (potrivit dovezilor aflate la dosar recurs), cât şi intimaţilor- pârâţi Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti- Ilfov (potrivit dovezilor aflate la dosar recurs), date de la care a trecut termenul de 30 de zile prevăzut de art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) Noul C. proc. civ., se constată că intimatul- pârât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dealul Spirii" Bucureşti- Ilfov a formulat, în scris, un punct de vedere asupra raportului.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepţia nulităţii recursului conform art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte constată că prezentul recurs este nul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor"…, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Alineatul 3 al art. 486 Noul C. proc. civ. stabileşte că, "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)- e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 488 Noul C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de nelegalitate presupunând încadrarea lor într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 Noul C. proc. civ.

În speţă, nu numai că recurentul- reclamant A. nu s-a conformat exigenţelor art. 486 alin. (1) lit. d) Noul C. proc. civ., nedezvoltând motivele de nelegalitate din art. 488 Noul C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 Noul C. proc. civ.

Din observarea criticilor formulate, se constată că motivele invocate de către recurent în susţinerea recursului său nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 Noul C. proc. civ., în realitate, criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

Astfel, deşi recurentul- reclamant a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, acesta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt pe fondul cauzei şi este nemulţumit de soluţia dată de către instanţă, considerând recurentul- reclamant că în mod greşit instanţa a invocat prescripţia dreptului material la acţiune, deoarece a determinat în mod greşit momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie, arătând acesta că era imposibil ca la data aflării diagnosticului să se cunoască şi întinderea prejudiciului.

Or, în privinţa criticilor referitoare la cuantificarea efectivă a despăgubirilor solicitate şi stabilirea unor sume cu titlu de daune morale şi daune materiale, funcţie de probele care relevă impactul şi consecinţele pe care recurentul le-a suferit pe plan fizic, material şi emoţional, Înalta Curte reţine că acestea nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, întrucât, reprezintă aspecte care implică evaluarea probatoriului şi a situaţiei de fapt, constituind motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

Înalta Curte reţine, deci, că susţinerile prezentate nu pot face obiectul controlului judiciar în calea de atac a recursului, întrucât, reprezintă aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate şi exced cazurilor de nelegalitate înscrise strict şi limitativ în art. 488 Noul C. proc. civ., apărările astfel invocate situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atâta timp cât se raportează în mod explicit la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate ori de stabilire a situaţiei de fapt.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 488 Noul C. proc. civ., întrucât, în declaraţia de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 alin. (1) Noul C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege.

Aşa fiind, cum casarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1- 8 Noul C. proc. civ., şi cum recurentul nu s-a conformat acestei dispoziţii legale imperative;

Pe de altă parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă, care să permită reanalizarea situaţiei de fapt şi reinterpretarea probelor, nefiind posibilă nici reîncadrarea criticilor în alte motive de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 Noul C. proc. civ.,

Constatând, deopotrivă, că nu sunt nici motive de casare de ordine publică, ce ar putea fi ridicate din oficiu, de către instanţa de recurs, conform art. 489 alin. (3) Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 866/A din 9 decembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.