Finality of Court of Appeal decisions rejecting annulment of arbitration awards and inadmissibility of subsequent appeals

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 162/2015, pronunţată la data de 30 septembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, a respins acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. Bucureşti împotriva sentinţei arbitrale nr. 36 din 16.04.2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B. S.R.L., ca nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a recursului, invocată din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 613 alin. (4) din acelaşi Cod, în forma în vigoare la momentul formulării acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea dată în acţiunea în anulare admisă: s.n."Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speţă, recurenta- pârâtă S.C. A. S.R.L. Bucureşti a declarat recurs împotriva sentinţei, cu caracter definitiv, pronunţate în condiţiile art. 608 lit. h) Noul C. proc. civ. în soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentinţă prin care fusese respinsă acţiunea în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 36 din 7.04.2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunţarea sa, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., şi, în atari condiţii, în speţă, sentinţa dată în acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiţii, devine incidentă dispoziţia tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 Noul C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) Noul C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care procesul a început la 12 iunie 2015, odată cu introducerea acţiunii în anulare, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017 şi fiind aplicabilă acţiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Cât priveşte menţiunea "Cu recurs." indicată în cadrul dispozitivului sentinţei atacate, Înalta Curte reţine că o atare menţiune nu poate afecta principiul legalităţii căii de atac şi nu dă părţii, care s-a întemeiat pe dispoziţia eronată a judecătorului, posibilitatea de a exercita calea de atac.

Prin urmare, în absenţa unei dispoziţii în legea aplicabilă care să permită o atare cale de atac, conduita procesuală greşită întemeiată pe o menţiune eronată din hotărârea de primă instanţă nu poate fi justificată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 162/2015 din 30 septembrie 2015, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.