Vehicle transfer dispute; exclusive applicability of private-order territorial incompetence exception to the defendant versus ex officio judicial declination

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Hunedoara la data de 22 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună radierea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie motor x, de pe numele reclamantei, şi înscrierea pe numele pârâtei, iar în cazul în care pârâta nu îşi va îndeplini obligaţia care îi revine, de a solicita autorităţilor competente să îndeplinească procedurile de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele său, să fie autorizată să îndeplinească reclamanta, pe cheltuiala pârâtei, obligaţia respectivă.

La termenul de judecată din data de 15.05.2017, instanţa, având în vedere că pârâta domiciliază în Bucureşti, str. x, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Hunedoara, reţinând cauza spre soluţionare pe excepţie.

Prin sentinţa civilă nr. 704/2017, pronunţată la data de 15 mai 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Hunedoara a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A. împotriva pârâtei B., în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, faţă de prevederile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 3, art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (1) Noul C. proc. civ., şi, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, reţinând, totodată, că pârâta are domiciliul în Bucureşti, care se află în circumscripţia Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, şi că, în conformitate cu prevederile art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâta, iar cum domiciliul pârâtei este în Bucureşti, instanţa, în baza art. 131, art. 132 alin. (3) Noul C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de faţă în favoarea Judecătoriei Sectorul 6 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, la data de 15 iunie 2017, sub nr. x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 7054, pronunţată la data de 15 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sector 6 Bucureşti; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., împotriva pârâtei B., în favoarea Judecătoriei Hunedoara; a constatat ivit conflict negativ de competenţă, şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a constatat că, în cauză, prima instanţă s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată invocată pentru prima dată din oficiu la primul termen de judecată, într-o cauză în care întâmpinarea este obligatorie, motiv pentru care, a constatat că nu a fost legal sesizată cu soluţionarea cauzei nr. 806/243/2017, faţă de acest aspect, instanţa constatând că, în cauză, competenţa teritorială a Judecătoriei Hunedoara s-a definitivat prin neinvocarea de către pârâtă a excepţiei necompetenţei teritoriale prin întâmpinare.

Sub acest aspect, instanţa a constatat că, în cauză, necompetenţa nu este una de ordine publică, ci privată, faţă de dispoziţiile art. 126 noul C. proc. civ., prezentul litigiu fiind unul privitor la bunuri, şi, în consecinţă, necompetenţa este una de ordine privată, şi nu publică, devenind incidente dispoziţiile art. 130 alin. (3) noul C. proc. civ., pentru aceste considerente, instanţa admiţând excepţia necompetenţei teritoriale şi declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Hunedoara şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- obligaţia de a face, având ca obiect obligarea pârâtei B. la radierea autoturismului marca x cu nr. de înmatriculare x, serie motor x, de pe numele reclamantei A., şi înscrierea pe numele pârâtei, iar în cazul în care pârâta nu îşi va îndeplini obligaţia care îi revine, de a solicita autorităţilor competente să îndeplinească procedurile de transcriere a dreptului de proprietate asupra autoturismului pe numele său, să fie autorizată să îndeplinească reclamanta, pe cheltuiala pârâtei, obligaţia respectivă.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamanta a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtei sau instanţa locului îndeplinirii obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 Noul C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv, de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţă este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv, când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţă este de ordine privată.

Este de reţinut că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 Noul C. proc. civ.), iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, stabileşte:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă, fiind vorba despre o normă de competenţă teritorială relativă, în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

Potrivit acestui text, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta nu a formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Hunedoara şi nici la termenul de judecată, din şedinţa publică de la data de 15 mai 2017, pârâta nu a invocat această excepţie.

Or, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată în cauză chiar de către instanţă din oficiu, şi fără a fi invocată de pârâta B. printr-o eventuală întâmpinare, deci, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Prin urmare, cum pârâta nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfăţişare la care a fost legal citată, aceasta nu s-a prezentat, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale alternative de către instanţă, din oficiu, nu poate avea drept consecinţă schimbarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Faţă de acestea, excepţia de necompetenţă teritorială, fiind una de ordine privată, şi cum o atare excepţie nu a fost invocată doar de către pârâtă prin întâmpinare, ci de instanţă, din oficiu, Judecătoria Hunedoara nu era în termen să analizeze competenţa teritorială şi să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanţei a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, şi cum, instanţa iniţial sesizată nu a respectat textul legal pentru a putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, se stabileşte, în mod definitiv, competenţa acelei instanţe, astfel încât, nu se mai poate declara necompetentă.

Nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Hunedoara, nu era cea de la domiciliul pârâtei, deoarece, atât timp cât pârâta, singura care putea ridica excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, această instanţă a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a primi o atare excepţie de necompetenţă teritorială relativă invocată, din oficiu, şi să se desesizeze, în acest fel, de soluţionarea pricinii.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Hunedoara şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 113 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Hunedoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.