Competence for execution objection with multiple debtors: debtor domicile versus enforcement officer registration

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la data de 12 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea A. a formulat, în contradictoriu cu intimata B.- prin C. S.A. Bucureşti, în calitate de prestator servicii administrare credite pentru B., contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 702/2016 înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc "D.", efectuată la solicitarea intimatei- creditoare B., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, solicitând instanţei: să constate nulitatea actelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 702/2016 al B.E.J. "D." în raport de nerespectarea dispoziţiilor art. 651 şi art. 652 C. proc. civ. să constate prescripţia dreptului creditoarei de a obţine executarea silită; să anuleze toate actele de executare efectuate în dosarul de executare, respectiv, încheierea pronunţată în Camera de Consiliu de la data de 14.12.2016 de Judecătoria Câmpulung în dosarul nr. x/2016, încheierea din 27.12.2016 a B.E.J. "D.", adresa de poprire conturi din 27.12.2016 şi somaţii emise de al B.E.J. "D.", cât şi orice alte somaţii emise în dosar, necomunicate contestatoarei, şi să dispună întoarcerea executării în cazul în care, până la soluţionarea contestaţiei, creditoarea va obţine executarea; cu obligarea intimatei- creditoare la suportarea cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru şi onorariu avocat, în temeiul art. 453 şi urm. Noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 4055/2017, pronunţată la data de 31 mai 2017, în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat soluţionarea cauzei privind pe contestatoarea A. şi pe intimata B., în favoarea Judecătoriei Câmpulung.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Conform art. 713 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare care este definită de art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. drept instanţa în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, a reţinut instanţa, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitori principali în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, fiind format un singur dosar de executare ce a fost înregistrat pe rolul B.E.J. D. sub nr. x/2016. Cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul debitorului E. fiind în Câmpulung, iar cel al debitoarei A. fiind în sectorul 5 Bucureşti.

Pentru acest motiv, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., a considerat că instanţă de executare poate fi atât Judecătoria Câmpulung, cât şi Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.

În caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare, instanţa a apreciat că sunt aplicabile, prin analogie, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speţa de faţă, dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia" ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

S-a mai reţinut că se aplică, prin analogie şi prevederile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", din interpretarea cărora, rezultă că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

Instanţa a considerat că, în cauză, prin depunerea cererii de încuviinţare a executării silite la Judecătoria Câmpulung, în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv că instanţa de executare este Judecătoria Câmpulung de la domiciliul debitorului E..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 07 iulie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Câmpulung, prin sentinţa civilă nr. 1749/2017, pronunţată la data de 07 septembrie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea A. şi pe intimata B. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru stabilirea instanţei competente să soluţioneze prezenta cauză.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele motive:

Contestatoarea A. a formulat în contradictoriu cu intimata B. S.R.L. contestaţie la executare împotriva executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 702/2016, înregistrat pe rolul B.E.J. D., învestind în acest sens instanţa de la domiciliul său, anume Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

Prin întâmpinarea depusă în cauză intimata nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, învestită cu judecarea contestaţiei la executare.

Instanţa a reţinut că executarea silită ce este contestată în cadrul prezentei contestaţii este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitori principali în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit x/24.06.2008, fiind format un singur dosar de executare ce a fost înregistrat pe rolul B.E.J. D. sub nr. x/2016.

Debitorii urmăriţi silit au domicilii diferite, domiciliul debitorului E. fiind în Câmpulung, iar cel al debitoarei A. fiind în sectorul 5 Bucureşti, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanţă de executare poate fi atât Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, cât şi Judecătoria Câmpulung.

În cazul dedus judecăţii contestatoarea a ales să învestească cu judecarea cererii sale instanţa de la domiciliul său, anume, Judecătoria Sector 5 Bucureşti, iar prin întâmpinare nu a fost invocată excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe.

A reţinut instanţa că, prin raportare la domiciliul contestatoarei, instanţa de executare este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, ce a fost învestită iniţial de către aceasta cu contestaţia la executare, raţiunea legii fiind de a facilita accesul la justiţie.

De altfel, prin contestaţia formulată contestatoarea a criticat chiar încuviinţarea de către Judecătoria Câmpulung a executării silite, cu privire la care susţine că a fost făcută cu încălcarea competenţei teritoriale.

Faţă de prevederile art. 651 Noul C. proc. civ., instanţa a reţinut că, rezultă, aşadar, că instanţa de executare se determină în funcţie de domiciliul debitorului, care în cazul dedus judecăţii este în Bucureşti, singura situaţie în care instanţa de executare se determină în funcţie de sediul biroului executorului judecătoresc fiind cea prevăzută de teza finală a articolului sus- citat.

Instanţa a apreciat că, în ceea ce o priveşte pe contestatoare, instanţa de executare este cea de la domiciliul său, anume, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile legale sus- menţionate, dar şi la prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ.

În fine, instanţa a mai reţinut că, în cazul dedus judecăţii, nu este vorba despre o competenţă teritorială exclusivă, astfel cum rezultă din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 126 din noul C. proc. civ., iar alegerea făcută de către contestatoare nu poate fi schimbată de către instanţă prin ridicarea din oficiu a excepţiei de necompetenţă teritorială, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a fost invocată nici de către intimată nici prin întâmpinare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Câmpulung s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeaşi cauză, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestaţie la executare, ce are drept obiect contestaţia împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", formulată de contestatoarea A..

Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 21 din Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că: "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În speţă, obiectul cauzei de faţă, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, este contestaţia la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "D.", privind pe debitoarea A..

Se reţine că, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. în temeiul cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de debitor, respectiv, codebitor în contractul de credit nr. HL 24463 din data de 24.06.2008, ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2016, deschis la Biroul executorului judecătoresc "D.".

Într-adevăr, cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul contestatoarei A. fiind situat în Bucureşti, iar cel al celuilalt, codebitor- E., fiind situat în localitatea Câmpulung.

Pentru acest motiv, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competenţa, ca instanţă de executare, revine atât Judecătoriei Câmpulung, cât şi Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Înalta Curte constată că, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii ori sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speţa de faţă, dispoziţiile art. 112 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia" ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

Se mai reţine că se aplică, prin analogie şi prevederile art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", din interpretarea acestor prevederi rezultând că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestaţiei împotriva executării silite la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în respectarea celor prevăzute de art. 116 Noul C. proc. civ., contestatoarea A. a ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul unuia dintre debitori.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la domiciliul debitorului la data primei sesizări a instanţei de executare, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 112 Noul C. proc. civ. şi avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Se reţine că, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului este în concordanţă cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale, unde se arată că, "în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanţei de executare şi posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Astfel, prin raportare la prevederile legale menţionate anterior, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării instanţei de executare, domiciliul sau sediul unuia dintre debitori.

În consecinţă, având în vedere faptul că, prin contestaţia la executare formulată la data de 12 ianuarie 2017, contestatoarea A. a sesizat mai întâi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, instanţă de executare deopotrivă competentă în raport de domiciliul unuia dintre cei doi debitori, faţă de dispoziţiile legale mai sus- citate, aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie executare silită".

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- contestaţie la executarea silită-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia unul dintre cei doi debitori îşi are domiciliul este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestei Judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 112 şi art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire şi la art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.