Jurisdiction for Annulment of Federation General Assembly Decisions: Distinction Between Administrative Acts and Private Law Governance under Law No. 554/2004 and Emergency Ordinance No. 26/2000

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Asociaţia "A." Câmpulung a chemat în judecată pârâta Federaţia B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să admită acţiunea şi să dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei B. adoptată la data de 02.12.2016 în Mun. Braşov (C., Bd. x), ca nelegală.

La data de 26 ianuarie 2017, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti şi excepţia lipsei de interes a reclamantei în promovarea acţiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.

Prin sentinţa nr. 54/F- cont, pronunţată la data de 20 martie 2017, în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Piteşti, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federaţia B., având ca obiect anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare de Ciclism adoptată la data de 02.12.2016, în favoarea Judecătoriei Sector 2 Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Deşi prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 s-a stabilit că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ, totuşi, statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecinţă automată includerea acesteia în categoria autorităţilor publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul şi sfera lor de reglementare.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept, a reţinut instanţa, nu conferă, însă, în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activităţii şi, deci, nu impune exercitarea controlului legalităţii lor pe contenciosului administrativ.

În ceea ce priveşte natura juridică a actului a cărui anulare face obiectul acţiunii, s-a constatat că acesta nu este şi nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică.

Prin urmare, a apreciat Curtea, în cauză, competenţa de a soluţiona cauza nu aparţine instanţei de contencios, ci instanţei civile, care se determină potrivit O.G. nr. 26/2000, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, având în vedere şi faptul că pârâta are sediul în Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 24 aprilie 2017, sub nr. x/2017.

Judecătoria Sector 2 Bucureşti, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 6891, pronunţată la data de 12 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei materiale; a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Federaţia B., în favoarea Curţii de Apel Piteşti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Curtea de Apel Piteşti şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele motive:

Faţă de prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, actele emise de federaţia pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu controlului instanţei de drept comun.

Curtea de Apel Piteşti, a reţinut instanţa, în motivarea hotărârii de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, a arătat că actele deduse judecăţii nu au fost emise de o autoritate publică în regim de putere publică.

Or, deşi este adevărat că una din trăsăturile actului administrativ, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este faptul că acesta este emis în regim de putere publică, această condiţie, în cazul persoanelor juridice asimilate autorităţilor publice, trebuie analizată plecând de la realitatea că aceste structuri nu sunt veritabile autorităţi publice, ci sunt doar asimilate acestora din perspectiva Legii nr. 554/2004.

Astfel, a considerat, aplicând criteriul invocat de Curtea de Apel Bucureşti, acela al necesităţii ca actul juridic dedus judecăţii să fie emis într-un veritabil regim de putere publică, s-ar ajunge ca asimilarea prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 să nu aibă nicio consecinţă, întrucât o structură privată, chiar asimilată unei autorităţi publice, nu emite niciodată acte în regim de putere publică propriu- zisă. Or, o dispoziţie legală trebuie interpretată în sensul în care să producă efecte juridice.

În realitate, a reţinut instanţa, deciziile adunării generale ale pârâtei îndeplinesc condiţiile unor acte emise în regim de putere publică, însă, cu diferenţele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public. Astfel, puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a îşi impune cu forţă obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

Or, a reţinut instanţa, aceasta este şi situaţia deciziilor pe care le ia adunarea generală a pârâtei: acestea sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

Prin urmare, doar dacă actele juridice deduse judecăţii ar fi îndeplinit trăsăturile actului juridic civil, în special poziţia de egalitate a părţilor (cum ar fi fost, situaţia unui contract de prestări servicii încheiat de Federaţia pârâtă cu un terţ), competenţa de soluţionare a cauzei ar fi aparţinut instanţei civile.

Cum însă asimilarea despre care vorbeşte art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 se răsfrânge şi asupra actelor emise de Federaţia- pârâtă, a considerat instanţa, (altfel, asimilarea ar fi inutilă), rezultă că instanţa de contencios administrativ este cea care realizează controlul judecătoresc al acestor acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 alin. (1) pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Curtea de Apel Piteşti şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi Curtea de Apel Piteşti, ambele instanţe declarându-se necompetente material să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu caracter administrativ actului a cărui anulare s-a solicitat.

În speţă, se constată că prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la 19 decembrie 2016, reclamanta Asociaţia "A." Câmpulung a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federaţia B., anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei B. adoptată la data de 02.12.2016 în Mun. Braşov, întrucât aceasta a fost dată cu încălcarea prevederilor obligatorii ale statutului Federaţiei.

Actul normativ în temeiul căruia a fost înfiinţată federaţia este Legea nr. 60/2000, iar potrivit art. 23 alin. (2) şi la art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, hotărârea adunării generale a federaţiei poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta îşi are sediul.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, federaţiile sportive naţionale sunt structuri de interes naţional, constituie prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin autoritate publică se înţelege orice organ de stat al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public şi sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică.

Totodată, art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ defineşte contenciosul administrativ ca fiind "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, prin act administrativ se înţelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice (...)."

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Cum, în cauză, s-a solicitat anularea unei Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei B., în mod corect a reţinut Curtea de Apel Piteşti că actul dedus judecăţii în cauză nu poate fi asimilat unui act administrativ, pentru că nu a fost emis în regim de putere publică, producând efecte numai în raporturile de drept privat dintre federaţie şi clubul sportiv, astfel că, aparţine instanţelor de drept comun competenţa soluţionării cauzei.

Înalta Curte mai reţine că, în conformitate cu art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, în baza căreia a fost înfiinţată pârâta, "federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplică în mod corespunzător, cu excepţiile stabilite în prezentul capitol".

Potrivit art. 23 alin. (2) din acelaşi act normativ "hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, în termen de 15 zile de la data când au luat cunoştinţă despre hotărâre sau de la data când a avut loc şedinţa, după caz", iar potrivit alin. (3) "cererea de anulare se soluţionează în camera de consiliu de către judecătoria în circumscripţia căreia asociaţia îşi are sediul. Hotărârea instanţei este supusă numai recursului."

Prin urmare, chiar dacă reclamanta este, conform propriului ei statut, instituţie de interes naţional şi utilitate publică, această împrejurare nu poate atrage dispoziţiile speciale ale Legii nr. 554/2004, tocmai datorită faptului că, în O.G. nr. 26/2000 are o prevedere legală şi clară, specială şi derogatorie (art. 23 alin. (2), coroborat cu art. 35 alin. (2), potrivit căreia, hotărârea adunării generale a federaţiei poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta îşi are sediul federaţia.

Actul atacat în prezenta cauză nu a fost adoptat în regim de putere publică, ci a fost menit a exprima voinţa internă a federaţiei în raport cu membrii săi, fiind obligatoriu pentru aceştia în temeiul art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/1990, şi nu al prerogativelor specifice instituţiilor de utilitate publică.

Cum sediul federaţiei - Federaţia B. se află în Bucureşti, str. x, înseamnă că judecătoria competentă să soluţioneze acţiunea reclamantei este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Înalta Curte constatând că în mod corect a apreciat Curtea de Apel Piteşti situaţia de fapt si de drept, reţinând că cererea este de competenţa materială a judecătoriei în circumscripţia căreia pârâta îşi are sediul.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută hotărâre adunare generală extraordinară a federaţiei-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia pârâta îşi are sediul este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine acestei judecătorii şi, în considerarea prevederilor art. 23 alin. (2) şi art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/1990, urmează a stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, situaţie în raport cu care se va înainta dosarul la aceasta pentru continuarea judecăţii.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.