Shareholder's insolvency-related annulment claim assigned to Mureș insolvency judge as competent forum

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, la data de 9 noiembrie 2016, sub nr. x/2005/a51, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. Bucureşti- prin lichidator judiciar C. Bucureşti, contestaţie împotriva Hotărârii din data de 01 noiembrie 2016 a Adunării Generale a Acţionarilor S.C. B. S.A. Bucureşti, solicitând instanţei să dispună anularea acestei hotărâri.

Legal citat, C. Bucureşti, în calitate de lichidator judiciar al pârâtei S.C. B. S.A. Bucureşti, a formulat întâmpinare, la data de 09 ianuarie 2017, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătorului sindic în soluţionarea unei acţiuni în anularea Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor, solicitând admiterea excepţiei necompetenţei materiale a judecătorului sindic în soluţionarea cererii promovate de reclamantă şi, pe cale de consecinţă, să se dispună declinarea competenţei materiale în favoarea Tribunalului Bucureşti; ad absurdum, în situaţia în care se va respinge excepţia necompetenţei materiale şi judecătorul sindic se va învesti cu soluţionarea cauzei, menţinând natura de dosar asociat a acţiunii şi, implicit, aplicabilitatea dispoziţiilor vechiul C. proc. civ., raportat la faptul că acţiunea introductivă de instanţă nu cuprinde motivele de fapt şi de drept, a solicitat să se dispună suspendarea soluţionării cauzei conform dispoziţiilor art. 114 alin. (4) vechiul C. proc. civ., şi, în situaţia declinării acţiunii spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, cu consecinţa calificării acţiunii ca fiind una de drept comun ce atrage aplicabilitatea prevederilor Noului C. proc. civ., a arătat că înţelege să învestească instanţa competentă cu soluţionarea excepţiei nulităţii cererii de chemare în judecată, pentru lipsa motivelor de fapt şi de drept în raport cu prevederile art. 196 C. proc. civ. cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea cererii.

Prin sentinţa nr. 123, pronunţată la data de 28 februarie 2017, în dosarul nr. x/2005, Tribunalului Specializat Mureş- Falimente a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de C. Bucureşti, prin reprezentant D., în calitate de lichidator judiciar al societăţii B. S.A. şi a declinat competenţa materială în soluţionarea acţiunii formulate de reclamantul A. împotriva hotărârii adunării generale a acţionarilor debitoarei falite, societatea B. S.A. Bucureşti, din data de 01.11.2016, în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, dispunând trimiterea de îndată a dosarului cauzei Tribunalului Municipiului Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Cu privire la excepţia de necompetenţă materială invocată, judecătorul sindic a reţinut în fapt că, reclamantul prin acţiunea promovată a solicitat anularea hotărârii adunării generale a acţionarilor a societăţii B. S.A. din data de 01.11.2016, acţiune în anulare care a fost înregistrată pe rolul judecătorului sindic în cadrul dosarului având ca obiect procedura de insolvenţă a debitoarei B. S.A. ca dosar asociat.

Dosarul nr. x/2005 are ca obiect procedura de faliment a debitoarei B. S.A. strămutată prin încheierea nr. 326/11.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la Tribunalul Specializat Mureş.

În continuare, instanţa a reţinut prevederile art. 132 alin. (2) şi (7) din Legea 31/1990.

S-a mai reţinut că, în competenţa judecătorului sindic desemnat în dosarul de insolvenţă a debitoarei B. S.A. intră atribuţiile menţionate la art. 11 alin. (1) lit. a)-n) din Legea 85/2006. Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Instanţa a considerat că soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor convocată de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar după deschiderea procedurii insolvenţei, pentru desemnarea administratorului special, nu intră în competenţa de soluţionare a judecătorului sindic în conformitate cu dispoziţiile Legii 85/2006. Dispoziţiile legale care reglementează atribuţiile administratorului/lichidatorului judiciar pentru convocarea adunării asociaţilor debitoarei în scopul desemnării administratorului special nu prevăd reglementări distincte în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor în anulare a acestor hotărâri.

Instanţa a reţinut că reglementarea legală privind soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii adunării generale a asociaţilor este reglementarea din Legea 31/1990- art. 132, şi, în raport de aceste dispoziţii legale, a apreciat că, competenţa de soluţionare a acţiunii în anulare a hotărârii adunării generale a asociaţilor "revine tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are sediul societatea."

Judecătorul sindic a mai reţinut că, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Tg. Mureş prin Decizia nr. 404/R/2008, prin care a fost casată hotărârea judecătorului sindic în soluţionarea unei acţiuni în anularea hotărârii A.G.A. privind suspendarea administratorului special, curtea apreciind că aceasta nu este o cerere de natură judiciară aferentă procedurii insolvenţei, judecătorul sindic neavând atribuţii conferite de legiuitor cu privire la soluţionarea unor astfel de cereri în conformitate cu disp. art. 11 din Legea 85/2006.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017.

La data de 10 mai 2017, urmare solicitării instanţei, reclamantul A. a depus la dosar precizări prin care a arătat că acţiunea formulată vizează în mod special activitatea lichidatorului judiciar C. şi a desfăşurării procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995, astfel, formulând următoarele precizări: iniţiativa convocării Adunării Generale a Acţionarilor nu are cum să aparţină lichidatorului judiciar, acesta făcând convocarea fără a avea aceste atribuţii prevăzute de lege; prezidarea şi întocmirea proceselor-verbale au fost făcute tot de către lichidator, legea nepermiţându-i aceste aspecte; obligaţiile şi îndatoririle lichidatorului (administratorului) şi ducerea la îndeplinire a obligaţiilor şi a sarcinilor stabilite în derularea procedurii; temeinicia şi legalitatea actelor întocmite de lichidator (administrator) sunt supuse verificării judecătorului sindic; pentru a fi pusă în discuţie şi calitatea lichidatorului de a-şi exercita profesia în această cauză, lichidatorul fiind numit în temeiul Legii nr. 85/2006, iar procedura a fost declanşată sub imperiul Legii nr. 64/1995, procedură care trebuie să fie continuată şi încheiată tot în conformitate cu Legea nr. 64/1995; art. 17 din Legea nr. 64/1995 statuează activitatea lichidatorului (administratorului); art. 9 stabileşte că judecătorul sindic este ajutat în aplicarea procedurilor de persoane de specialitate (experţi), iar C. nu îndeplineşte calitatea de expert, deci nu poate participa la desfăşurarea procedurii, şi, actele emanate de la lichidator sunt supuse nulităţii, acestea nu au acoperire legală. Prin aceleaşi precizări, reclamantul a solicitat să se pună în discuţie competenţa materială a instanţei, având în vedere că această contestaţie este formulată împotriva unor demersuri făcute de practicianul în insolvenţă.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 2593/2017, pronunţată la data de 22 iunie 2017, în dosarul nr. x/2017, a admis excepţia necompetenţei teritoriale; a declinat competenţa soluţionării cauzei civile privind pe reclamantul A. şi pe pârâta B. S.A. - prin lichidator judiciar C. Bucureşti în favoarea Tribunalului Specializat Mureş; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulator de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamant, acesta a învestit instanţa de judecată cu contestaţie împotriva acţiunilor întreprinse de practicianul în insolvenţă al societăţii pârâte. În consecinţă, dând eficienţă principiului disponibilităţii, ce guvernează procesul civil, în temeiul dispoziţiilor art. 120 noul C. proc. civ., instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Specializat Mureş.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ. de la 1865, ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Tribunalul Specializat Mureş şi Tribunalul Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Înalta Curte, în emiterea regulatorului de competenţă, urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, şi a stabili competenţa de soluţionare a cauzei de faţă în favoarea Tribunalului Specializat Mureş- Falimente, în considerarea argumentelor ce succed:

Este adevărat că cererea de chemare în judecată a fost formulată generic şi neîntemeiată în drept, reclamantul A. formulând în esenţă contestaţie împotriva Hotărârii din data de 01 noiembrie 2016 a Adunării Generale a Acţionarilor S.C. B. S.A. Bucureşti şi solicitând anularea acestei hotărâri.

Însă, din cuprinsul precizărilor scrise formulate de reclamant pentru termenul de judecată din 11 mai 2017 în faţa Tribunalului Bucureşti, rezultă că anularea Hotărârii A.G.A. din data de 01 noiembrie 2016 se cere a fi cenzurată prin prisma arogării de către practicianul în insolvenţă C. Bucureşti a unor drepturi pe care, susţine reclamantul, Legea nr. 64/1995 nu i le recunoaşte, respectiv, convocarea A.G.A., prezidarea şi întocmirea proceselor-verbale, etc.

În concret, acesta susţine că, atâta vreme cât procedura este guvernată de Legea nr. 64/1995, actele şi măsurile practicianului în insolvenţă care ar fi putut avea suport în Legea nr. 85/2006 sunt nelegale.

Or, urmare acestor precizări, aşa cum în mod corect a reţinut şi Tribunalul Bucureşti, se constată că acţiunea are ca obiect concret contestarea actelor şi măsurilor luate de practicianul în insolvenţă, şi competenţa de soluţionare a unor astfel de contestaţii nu poate aparţine decât judecătorului sindic, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, potrivit cu care:

"Principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: f) judecarea contestaţiilor debitorului ori ale creditorilor împotriva măsurilor luate de administrator sau de lichidator".

În lumina acestor prevederi din Legea nr. 64/1995, între principalele atribuţii ale judecătorului- sindic se regăseşte, deci, şi judecarea acţiunilor ori contestaţiilor introduse de administratorul debitoarei împotriva măsurilor luate de practicianul în insolvenţă desemnat în procedură, inclusiv, pentru anularea unor hotărâri ale Adunării Generale a Acţionarilor de natura celei în speţă.

Prin urmare, acţiunea dedusă judecăţii nu este una de drept comun, ci este supusă procedurii speciale reglementate de Legea nr. 64/1995, aplicabilă, cererea de deschidere a procedurii fiind formulată sub imperiul acestei legi, la data de 19 iunie 2005, iar exercitarea controlului judecătoresc asupra actelor şi operaţiunilor pretins frauduloase ale practicianului în insolvenţă desemnat ulterior deschiderii procedurii intră în competenţa judecătorului sindic, potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995.

Sintagma "principalele atribuţii ale judecătorului- sindic" nu numai că nu exclude competenţa acestuia şi pentru alte cereri şi procese în care este implicat debitorul din procedură, ci, din contră, o bună şi efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei, care ţine de insolvenţă- acţiune în contestarea actelor şi măsurilor luate de practicianul în insolvenţă, şi, deci, reprezintă, o cerere în materie de insolvenţă-, având în vedere faptul că instanţa pe rolul căreia se află dosarul de fond privitor la procedura insolvenţei debitoarei, este Tribunalul Specializat Mureş, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine acestui tribunal şi, în considerarea prevederilor art. 2 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, cu referire la art. 11 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 64/1995, urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi alin. (5) C. proc. civ. de la 1865,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Mureş.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.