Set-off claim barred as new matter in appeal; unpaid price debt upheld with interest

Deliberând asupra cererii de recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 08/02/2016 pe rolul Tribunalului Specializat Mureş, reclamanta societatea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu societatea S.C. B. S.R.L. următoarele: obligarea pârâtei la plata sumei de 250.578,12 RON, reprezentând preţ neachitat conform facturilor; obligarea pârâtei la plata sumei de 27.697,55 RON dobânda legală penalizatoare aferentă obligaţiilor principale, calculat de la data scadenţei facturilor şi până la data de 02.02.2016, şi în continuare până la data achitării integrale şi efective; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinta nr. 103 din 19.10.2017, pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş, în dosarul nr. x/2016, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de către pârâta S.C. B. S.R.L.. S-a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A.- în insolvenţă reprezentată prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta, societatea S.C. B. S.R.L. şi în consecinţă: a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 250.578,12 RON reprezentând preţ neachitat precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal de la data formulării acţiunii (08.02.2016) şi în continuare, până la achitarea integrală a debitului principal. S-au respins restul pretenţiilor din cererea introductivă. A fost obligată pârâta la plata sumei de 6.110 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale constând în taxa judiciară de timbru aferentă petitului principal.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu apel de societatea pârâtă S.C. B. S.R.L. care a solicitat modificarea în tot a sentinţei apelate şi constatarea compensării sumelor de plată faţă de creditoarea A. S.A..

Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 359/A din 1 octombrie 2018 a respins apelul formulat de pârâta societatea S.C. B. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 103/19.10.2017 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei nr. 359/A din 1 octombrie 2018 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine că la 03.02.2015 s-a încheiat între părţi convenţia de compensare a unor sume datorate de către A. S.A. având ca obiect înţelegerea de compensare a unor sume datorate de A. S.A prin încheierea în viitor a unor convenţii tripartite. Convenţia tripartită A. S.A. s-a încheiat în cursul lunii mai 2015 astfel că greşit s-a reţinut că această convenţie nu are dată certă sau că acceptul nu ar fi ajuns la celelalte părţi, acest lucru reieşind din cuprinsul actului.

Recurenta-pârâtă arată că, în baza acestei convenţii, A. S.A. a achitat către A. S.A. suma de 240.000 RON, fiind predat dreptul de proprietate şi folosinţa autoturismelor. De asemenea, au fost compensate sume cu D..

În aceste condiţii, arată recurenta, nu se poate reţine faptul că pârâta nu a acceptat încheierea acestei convenţii tripartite sau că reclamanta nu ar fi avut cunoştinţă de acordul în acest sens. În ceea ce priveşte existenţa raportului juridic contractual este lipsită de relevanţă întocmirea sau nu a ordinelor de compensare.

Un alt aspect reţinut greşit de către instanţa de apel este acela că pârâta ar fi cerut deschiderea procedurii de insolvenţă a A. S.A. în baza acestei creanţe.

Concluziile la care a ajuns instanţa de apel, arată recurenta, nu sunt susţinute de probele administrate. Convenţia are dată certă pentru că a fost înregistrată, a fost executată parţial, iar compensarea trebuie avută în vedere la analizarea pretenţiilor solicitate de reclamantă, pârâta la acest moment nedatorând nicio sumă de bani societăţii A. S.A..

Raportat la această situaţie de fapt, recurenta-pârâtă apreciază că nu au fost avute în vedere prevederile art. 1616-1617 C. civ., faţă de faptul că reclamanta nu deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

Se susţine că instanţa de apel că nu a analizat susţinerile părţii referitoare la starea de fapt şi de drept, caracterul devolutiv al apelului nefiind respectat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 aprilie 2019 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., iar prin încheierea din 24 octombrie 2019 a fost respinsă excepţia nulităţii recursului şi a fost admis în principiu recursul declarat în cauză, stabilindu-se termen la 23 ianuarie 2020, în şedinţă publică, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susţinând că instanţa de apel nu a dat curs convenţiei nr. 466/3.02.2015 încheiate între A. S.R.L. şi B. S.R.L. având ca obiect înţelegerea de compensare a unor sume datorate de către A. S.A., fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 1616-1617 C. civ.

Se observă că, în fapt, recurenta reia una din criticile formulate şi în faţa instanţei de apel, cadru procesual în care partea menţionată a solicitat să se constate intervenită compensarea.

În acest context, în cadrul recursului, recurenta critică decizia de apel sub aspectul nelegalităţii dedus din neanalizarea susţinerii sale vizând compensarea creanţei pretinse de intimată.

Înalta Curte înlătură critica formulată reţinând că recurenta a învestit prima instanţă cu o cerere reconvenţională prin care a solicitat, printre altele şi constatarea compensării. Ulterior, însă, înainte de pronunţarea sentinţei, recurenta a renunţat la judecarea cererii sale.

Din această perspectivă, se reţine că legalitatea deciziei de apel, prin care, în aplicarea dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. s-a apreciat că în calea devolutivă de atac nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, astfel încât cererea de constatare a compensării reprezintă o cerere nouă, ce nu poate fi primită şi analizată.

Recurenta a criticat şi faptul că decizia atacată nu este motivată, instanţa de apel rezumându-se să reia susţinerile instanţei de fond, fără a analiza susţinerile acesteia referitoare la starea de fapt şi de drept aplicabilă în cauză.

Nici această critică nu poate fi primită.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. conform cărora, limitele efectului devolutiv al apelului sunt determinate de ceea ce s-a apelat, dar şi prevederile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora, instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

În acest sens, s-a reţinut că recurenta-pârâtă nu a adus nicio critică statuărilor primei instanţe cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţelor, ba dimpotrivă prin invocarea compensării creanţelor prin cererea de apel recurenta-pârâtă a întărit această dezlegare dată de instanţa de fond.

Raportat la aceste consideraţii, în mod corect s-a reţinut prin decizia recurată faptul că, prin motivele de apel recurenta-pârâtă a făcut abstracţie de considerentele hotărârii instanţei de fond şi nu a adus argumente în combaterea acesteia, motivele de apel vizând aspecte străine de cele care au stat la baza sentinţei apelate.

Nu se poate reţine, aşa cum susţine recurenta, nelegalitatea deciziei de apel prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (6) C. proc. civ. în condiţiile în care instanţa de apel a motivat corespunzător solicitarea părţii de constatare a compensării prin aplicarea art. 477-478 C. proc. civ.

Faţă de considerentele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.împotriva deciziei nr. 359/A din 01 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L.împotriva deciziei nr. 359/A din 01 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A. prin administrator judiciar E. S.P.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 ianuarie 2020.