Prescription of claim for restitution of advance under commercial sales contract and validity of interruption via interparty acknowledgments

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 516/COM/20.11.2012, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată şi ulterior precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L,- ITALIA, având ca obiect nulitate act juridic.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în dosarul conex nr. x/2011

A admis acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L.- ITALIA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în dosarul conex nr. x/2011, şi în consecinţă:

A dispus rezoluţiunea contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părţi.

A obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la restituirea către B. S.R.L. a sumei de 210.000 euro.

A menţinut ipoteca voluntară întabulată în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C. în CF nr. x Sîntandrei cu nr. top x provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x D. până la recuperarea sumei de 210.000 euro.

A respins cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta reconvenţională B. S.R.L. Italia.

A obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L- ITALIA a sumei de 28.815,25 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.R.L. cu sediul în jud. Bihor şi pârâta S.C. B. S.R.L. cu sediul în Italia s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de către BNP C., prin care reclamanta, în calitate de vânzătoare, s-a obligat să vândă pârâtei, în calitate de cumpărătoare, piei ovine în cantitate totală de aproximativ 483.091 mp, până la data de 31.12.2006, preţul vânzării fiind de 10,28 euro/mp, urmând ca preţurile să fie renegociate de către părţi la interval de 60 de zile în funcţie de cotaţiile de piaţă a pieilor.

În cuprinsul contractului se consemnează faptul că, la data încheierii şi semnării contractului - 15.11.2005, s-a achitat de către cumpărătoarea B. S.R.L. un avans de 210.000 euro.

Pentru garantarea avansului în sumă de 210.000 euro pe care se consemnează că a achitat-o cumpărătoarea, s-a încheiat contract de ipotecă prin care s-a convenit înscrierea ipotecii convenţionale până la concurenţa sumei de 300.000 euro asupra imobilului înscris în CF NDF nr. x Sântandrei, sat Palota, cu număr cadastral x, în natură teren intravilan în suprafaţă de 73.059 mă cu construcţii, cu o suprafaţă totală construită la sol de 5.284 mp.

Prin contract la alin. (8) s-a prevăzut că, în momentul în care vânzătoarea a livrat către cumpărătoare cantitatea de 21.000 mp. de piei până la cuprinsul sumei de 210.000 Euro, respectiv soldul contabil cu privire la avansul primit este zero, B. S.R.L este de acord să ridice ipoteca convenţională mei sus".

În cauză s-a realizat o expertiză contabilă şi o contraexpertiză contabilă pentru a se stabili în ce măsură părţile şi-au îndeplinit obligaţiile asumate în baza raporturilor contractuale.

Din cuprinsul raportului de contraexpertiză contabilă efectuată în cauză, a rezultat următoarele:

În perioada 29.11.2005 - 07.03.2006, reclamanta a livrat pârâtei piei ovine în cantitate de 33.241,67 mp, în valoare totală de 338.230,13 euro şi s-a încasat suma de 337.386,95 euro conform anexei 1 la raportul de contraexpertiză. Plăţile au fost efectuate pentru fiecare factură în parte cu o singură excepţie, factura nr. x/18.02.2006 în valoare de 45.229,43 euro care a fost încasată prin OP în valoare de 44.385,43 euro, rezultând o diferenţă de achitat de la această factură în sumă de 843,62 euro.

Experţii contabili au arătat că pentru facturile fiscale emise de reclamantă după data de 15.11.2005mai precis cele 8 facturi emise, pârâta a emis 9 ordine de plată pe fiecare ordin de plată s-a menţionat nr. facturii care se decontează, iar pentru factura nr. x din 10.02.2006 pârâta a emis 2 ordine de plată.

Potrivit concluziilor raportului de contraexpertiză, în perioada 08.04.2005-13.10.2005 au fost emise facturi în valoare de 671.384,76 euro reprezentând contravaloarea a 67.327,81 mp piei de bovine pentru care s-a încasat suma de 827.404,91 euro, iar în contul sumei de 207.920,15 euro achitaţi în plus de pârâtă nu au fost livrate piei până la data de 31.03.2006.

S-a constatat faptul că din cantitatea de 483.091 mp piei bovine contractată de pârâtă prin contractul menţionat în petitul acţiunii, reclamanta a livrat până la data de 07.03.2006 cantitatea de 33.241,67 mp, rămânând o diferenţă de 449.849,33 mp ce nu a fost livrată.

Prin contract părţile au stabilit că pentru cantitatea de 483.091 mp,pârâta va plăti preţul de 10,28 euro mp, preţ ce urma a fi negociat de către părţi la un interval de 60 de zile, în funcţie de cotaţiile de pe piaţa pieilor. Faţă de acest aspect experţii au stabilit că după primele 60 de zile respectiv după data de 15.01.2006 părţile nu au negociat alt preţ pe metru pătrat de piei, şi ca atare au luat în considerare preţul stabilit în contract de 10,28 euro/mp şi au stabilit că valoarea cantităţii de 449.849,33 mp de piei nelivrată până la data stabilită în contract 31.12.2006 este de 4.624.451,11 euro.

La dosar nu s-a depus vreo dovadă că reclamanta ar fi avut vreodată intenţia să negocieze un alt preţ în condiţiile stabilite prin contract. Invocarea acestui aspect în cadrul prezentului litigiu fiind astfel neîntemeiat.

De asemenea, nu s-a reţinut că livrările făcute de reclamantă după data de 15.11.2005 au fost făcute în contul celor 21.000 mp stabiliţi prin contractul de ipotecă, întrucât cele 8 facturi emise după această dată au fost achitate în mod corespunzător prin cel 9 ordine de plată mai puţin suma de 843,62 euro rămasă neachitată.

Având în vedere că în cauză reclamanta nu şi-a executat obligaţia de a furniza pârâtei cantitatea de 21.000 mp de piei bovine aşa cum s-a obligat, instanţa în temeiul art. 969 C. civ. în vigoare la data întocmirii contractului a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată şi ulterior precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. din prezentul dosar.

Examinând cu prioritate excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată în dosarul conex nr. x/2011, tribunalul a reţinut că aceasta este neîntemeiată şi a respins-o ca atare, având în vedere dispoziţiile art. 1, 3, 7, 8, 16 şi 17 din Decretul nr. 167/1958.

În speţă, potrivit contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părţi, pârâta avea obligaţia să livreze reclamantei cantitatea de 483.091 mp piei bovine până la data de 31.12.2006, iar acţiunea de restituire s-a formulat la data de 29.09.2011.

Instanţa a reţinut că prescripţia dreptului la acţiune de restituire a sumei de 210.000 euro nu s-a împlinit, având în vedere că S.C. A. S.R.L. pârâtă în dosarul conex, a recunoscut debitul solicitat de reclamanta B. S.R.L. prin cererile depuse, atât în dosarul iniţial 1289/111/24.03.2008, respectiv prin precizarea acţiunii din data de 20.05.2008, devenit după casare cu trimitere dosar nr. x/2010, cât şi prin recunoaşterea făcută de pârâta S.C. A. S.R.L. în cadrul interogatoriului în dosarul nr. x/2010 pentru termenul din 14.10.2008 unde implicit recunoaşte ca a primit de la reclamantă suma de 210.000 euro.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că pârâta nu a respectat obligaţiile asumate prin contractul menţionat mai sus, respectiv, deşi s-a obligat să livreze reclamantei cantitatea de 483.091 mp piei bovine contractată de pârâtă prin contractul menţionat în petitul acţiunii, pârâta a livrat până la data de 07.03.2006 cantitatea de 33.241,67 mp, rămânând o diferenţă de 449.849,33 mp ce nu a fost livrată.

Mai mult,aşa cum s-a arătat pârâta a încasat în avans suma de 210.000 Euro şi avea obligaţia de a livra către cumpărătoare cantitatea de 21.000 mp. de piei până la cuprinsul sumei de 210.000 Eur, obligaţie ce nu a fost îndeplinită.

Faţă de cele reţinute, instanţa în temeiul art. 969 şi 1020 din vechiul C. civ. în vigoare la data contractului, a admis acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L,- ITALIA, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., din dosarul conex, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare -cumpărare legalizat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C., încheiat între părţi şi a obligat pârâta S.C. A. S.R.L. la restituirea către B. S.R.L. a sumei de 210.000 euro, încasată în avans şi fără existenţa unei contraprestaţii din parte pârâtei.

De asemenea, a menţinut ipoteca voluntară intabulată în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C. în CF nr. x Sîntandrei cu nr. top x provenită din conversia pe hârtie a CF nr. x D. până la recuperarea sumei de 210.000 euro.

Pentru considerentele menţionate mai sus, instanţa a respins ca nefondată cererea reconvenţională formulată de reclamanta reconvenţională S.C. A. S.R.L., cu sediul în Palota, comuna SÂNTANDREI, DJ 797, Km 9, judeţul Bihor, în contradictoriu cu pârâta reconvenţională B. S.R.L,- ITALIA, în dosarul conex.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., instanţa a obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta B. S.R.L- ITALIA a sumei de 28.815,25 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxe de timbru 13.125 RON, onorariu avocat 7.086 RON, onorariu expertize 8514,25, conform chitanţelor depuse la dosar.

În ce priveşte onorariul de 17.000 RON, solicitat de reclamantă, instanţa a apreciat că acesta este exagerat de mare în raport de complexitatea cauzei şi de volumul de muncă depus de avocat în cauză şi, în consecinţă, cererea reclamantei sub acest aspect a fost respinsă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L. şi apelanta pârâtă B. S.R.L..

Prin decizia nr. 337/C/2015 - A din 10 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta B. S.R.L. şi continuat de asociaţii E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L. şi cu sediul la curatorul falimentar H..

S-a admis apelul declarat de apelanta reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 516/COM/20.11.2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, s-a schimbat în totalitate sentinţa, în sensul că:

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în dosarul conex nr. x/2011 şi, în consecinţă:

S-a respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta B. S.R.L. şi continuată de asociaţii E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în dosar conex nr. x/2011

S-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., în calitate de succesori ai pârâtei B. S.R.L..

S-a admis acţiunea reconvenţională formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., în calitate de succesori ai pârâtei B. S.R.L., în dosar conex nr. x/2011

S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea executării contractului de vânzare-cumpărare cu dată certă, înregistrat sub nr. x din 15.11.2005 la BNP C..

S-a dispus radierea ipotecii înscrisă în CFNDF 421 Sântandrei cu nr. cadstral x, în favoarea pârâtei B. S.R.L., prin contractul de ipotecă autentificat sub nr. x/15.11.2005 de BNP C..

S-au compensat cheltuielile de judecată în primă instanţă.

Au fost obligate intimatele apelante E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., în calitate de succesori ai intimatei apelante B. S.R.L. să plătească apelantei S.C. A. S.R.L. suma de 3605 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă de timbru.

S-a respins cererea apelantei S.C. A. S.R.L. de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente:

În ceea ce priveşte acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008), instanţa de apel a apreciat că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanta S.C. A. S.R.L. nu a livrat nici o cantitate de piei în contul avansului de 210.000 euro aşa cum reiese din concluziile raportului de contraexpertiză efectuat în cauză, potrivit cărora pentru pieile livrate ulterior încheierii contractului reclamanta a întocmit un număr de 8 facturi ce au fost achitate fiecare în parte de către pârâta B. prin ordine de plată, pe fiecare ordin de plată fiind menţionat numărul facturii care se decontează.

Susţinerile reclamantei apelante potrivit cărora livrările de piei trebuie a fi considerate ca fiind efectuate în contul avansului, iar plăţile ulterioare constituie un nou avans s-a reţinut că sunt nefondate având în vedere că reclamanta a emis facturi aferente fiecărei livrări, facturi ce au fost achitate de către pârâtă prin ordine de plată şi însăşi reclamanta a contabilizat distinct avansul -în contul 419 -Clienţi creditori ce a rămas neafectat în perioada noiembrie 2005- martie 2006, -perioadă în care au fost livrate pieile -, iar facturile emise pe seama pârâtei după data de 29.11.2015 au fost contabilizate şi încasate în contul 411 -Clienţi.

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta nu a virat nici o cantitate de piele în contul avansului a fost stabilită şi prin sentinţa civilă nr. 121/19.03.2008 a Tribunalului Bihor, ce se impune în cauză cu putere de lucru judecat.

Referitor la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în dosarul conex nr. x/2011 instanţa de apel a reţinut că prin contractul de vânzare cumpărare ce face obiectul cauzei pârâta reclamantă reconvenţională S.C. A. S.R.L. s-a obligat să-i vireze reclamatei pârâtă reconvenţională B. cantitatea totală de aproximativ 483.091 mp piei bovine tăbăcite, livrarea pieilor urmând să se facă până la data de 31.12.2006, dată de la care s-a născut dreptul reclamantei de a solicita rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor şi restituirea sumei de 210.000 Euro.

Prin urmare, instanţa de apel a reţinut că, în cauză, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 31.12.2006, în conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1858 şi s-a împlinit la data de 31.12.2009, or acţiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011, în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripţie.

Referitor la susţinerea reclamantei apelante B. potrivit căreia termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt prin recunoaşterea dreptului de către pârâta reclamantă S.C. A. S.R.L. prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 20.05.2008, instanţa de apel a reţinut că, într-adevăr, prin precizarea de acţiune, S.C. A. S.R.L., deşi a arătat că virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut faptul că în evidenţele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro, ceea ce echivalează cu recunoaştere de natură să întrerupă termenul de prescripţie, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958.

Însă de la această dată, în conformitate cu prevederile art. 17 din acelaşi act normativ a început să curgă un nou termen de prescripţie, termen ce s-a împlinit la data de 20.05.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Contrar celor susţinute de apelanta B., instanţa de apel a apreciat că în cauză, ulterior datei de 20.05.2008, nu a mai existat vreo altă întrerupere a termenului de prescripţie.

Astfel, din răspunsul la interogatoriu nu rezultă că reclamanta apelantă S.C. A. S.R.L. ar fi recunoscut existenţa vreunei datorii faţă de pârâta B., indiferent cu ce titlu, ci, dimpotrivă a precizat că şi-a executat obligaţiile asumate în contul sumei de 210.000 euro.

Prin urmare, s-a constatat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că termenul de prescripţie ar fi fost întrerupt prin recunoaşterea debitoarei prin răspunsul la interogatoriu.

Împrejurarea că în cadrul proceselor declanşate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în vederea radierii ipotecii, B., în calitate de pârâta a invocat existenţa dreptului său şi excepţia de neexecutare a contractului, nu este de natură să întrerupă termenul de prescripţie, deoarece apărările şi susţinerile creditorului în cadrul unui proces, nu sunt prevăzute ca şi cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.

În conformitate cu prevederile art. 7 din Decretul nr. 167/1858 prescripţia începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, dreptul la acţiune născându-se la data 31.12.2006, dată până la care trebuiau livrate pieile şi nu de la data finalizării procesului ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008) cum în mod greşit a susţinut apelanta B..

Prin urmare pentru considerentele arătate, instanţa de apel a apreciat că excepţia dreptului material la acţiune al reclamantei B., invocată de către pârâta S.C. A. S.R.L. în dosarul conex x/2011 este întemeiată, astfel că a fost admisă, iar acţiunea a fost respinsă ca prescrisă.

Având în vedere că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a fost apreciată ca fiind întemeiată, instanţa de apel nu a mai analizat celelalte susţineri ale apelantei S.C. A. S.R.L. cu privire la temeinicia acţiunii.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei S.C. A. S.R.L. de a se dispune radierea ipotecii constituite pentru garantarea avansului, formulată atât prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2010 (fost nr. 1289/111/2008), cât şi pe cale reconvenţională în cadrul dosarului conex nr. x/2011, instanţa de apel a apreciat că deşi reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţia ce a fost garantată cu ipotecă, totuşi se impune radierea acesteia, în temeiul art. 36 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 (forma în vigoare la data constituirii ipotecii), având în vedere că s-a constatat ca prescris dreptul pârâtei B. de a cere restituirea sumei achitată cu titlu de avans.

Pentru considerentele mai sus arătate, în temeiul art. 296 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus conform dispozitivului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. şi F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurentele -reclamante solicită admiterea recursului şi, constatând că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că dreptul material la acţiune este prescris, modificarea hotărârii atacate şi, în consecinţă, admiterea acţiunii introductive ce a format obiectul dosarului nr. x/2011, conexat la prezentul dosar, menţinând în întregime sentinţa civilă nr. 516/COM din 20 noiembrie 2012 a Tribunalului Bihor, privind pretenţiile recurentelor vizând restituirea sumei de 210.000 euro, menţinerea ipotecii voluntare din CF x D. şi rezoluţiunea Contractului de vânzare-cumpărare legalizat sub semnătură de BNP C. şi respingerea acţiunii precizate a reclamantei S.C. A. S.R.L. din dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, deoarece aşa cum s-a dovedit în cauză în contul sumei de 210.000 euro nu s-a livrat nici măcar 1 mp de piele.

Recurentele susţin că instanţa de apel a reţinut în mod greşit prescripţia dreptului material la acţiune al reclamantelor, continuatoare în proces a S.C. B. S.R.L. în dosarul nr. x/2011 al Tribunalului Bihor, deşi la dosarul cauzei în cadrul răspunsului la întrebarea nr. 2 pe care îl dă la interogatoriul depus la instanţă la data de 18.11.2008 în dosarul nr. x/2008, devenit după casarea cu trimitere dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor, S.C. A. S.R.L. recunoaşte parţial pretenţiile reclamantei.

Consideră că este un caz tipic întrerupător de prescripţie şi, chiar fiind o recunoaştere parţială, introducerea acţiunii la data de 29.09.2011, face ca dreptul reclamantelor la acţiune să nu fie prescris.

De asemenea, arată că au fost efectuate nenumărate acte de executare silită împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. în dosar execuţional nr. x/2009 al BEJ I., care sunt tot atâtea acte întrerupătoare de prescripţie, solicitând ca aceste acte execuţionale să fie considerate ca acte întrerupătoare de prescripţie de către instanţa supremă.

De asemenea, recurentele critică motivarea menţionată la ultimele 4 aliniate de la fila x din decizia atacată, unde se arată că "termenul de prescripţie a început să curgă la data de 31.12.2006, ori acţiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011 în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripţie."

Arată că instanţa de apel a reţinut în considerente faptul că prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 20.05.2008, pârâta reclamantă S.C. A. a susţinut că deşi a virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut faptul că în evidenţele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro, ceea ce echivalează cu recunoaşterea de natură să întrerupă termenul de prescripţie, conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958. Faţă de această dată de 20.05.2008, introducerea acţiunii reclamantei la data de 29.09.2011 se face după împlinirea termenului de 3 ani. Deşi act întrerupător de prescripţie, el nu are relevanţă câtă vreme este în afara termenului de 3 ani, în sensul că termenul de prescripţie se împlineşte faţă de această recunoaştere la data de 20.05.2011.

Recurentele susţin însă, că există un caz întrerupător de prescripţie ulterior, şi anume acela care se produce la data 18.11.2008, când s-a depus la dosar răspunsul la interogatoriu de către S.C. A. S.R.L., care se găseşte în interiorul termenului general de prescripţie de 3 ani. Faţă de data de 18.11.2008, termenul de prescripţie se împlineşte la data de 18.11. 2011, astfel încât introducerea acţiunii la data de 29.09.2011 face ca aceasta să fie introdusă înăuntrul termenului de prescripţie.

Astfel, la întrebarea nr. 2 dacă "recunoaşte că datoriile pe care le avea S.C. A. faţă de reclamantă la data de 15.11.2005, au fost reglementate prin actele încheiate la această dată", pârâta S.C. A. a răspuns:"la data de 15.11.2005 s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare cu data certă şi contractual de ipotecă nr. 5077/15.11.2005. La data încheierii acestor scripte datoria societăţii noastre era de 156.020,15 euro."

Chiar dacă recunoaşte numai o parte din suma de 210.000 de euro pe care o datorează, adică o datorie de 156.020,15 euro, recunoaşterea chiar parţială a dreptului făcută la data de 14.10.2008, tot caz întrerupător este.

Recurentele susţin că această recunoaştere parţială din data de 18.11.2008 trebuie pusă în legătură cu recunoaşterea din precizarea de acţiune din data de 20.05.2008. Astfel, dacă instanţa de apel admite că recunoaşterea de către S.C. A. S.R.L. a faptului că în evidentele sale S.C. B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro şi că acesta poate constitui recunoaştere de natură să întrerupă termenul de prescripţie conform art. 16 alin. (1) lit. a) din Decr. 167/158, atunci pe cale de consecinţă şi recunoaşterea din răspunsul la întrebarea nr. 2 de la interogatoriul de la dosar nr. x/2008, în sensul că "la data încheierii acestor scripte datoria societăţii noastre era de 156.020,15 euro", tot caz întrerupător de prescripţie este.

Consideră că din întregul probatoriu administrat în cauză,cum ar fi raportul de contraexpertiză, din care rezultă că în contul avansului de 210.000 euro plătit de către S.C. B. S.R.L., nu s-a livrat nimic, prin urmare confirmarea chiar şi în parte a datoriei constituie caz întrerupător de prescripţie.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 121/COM/2006 a Tribunalului Bihor, irevocabilă, s-a reţinut că în contul avansului de 210.000 euro nu s-a livrat nicio cantitate de piele, iar instanţa de apel a respins capătul de cerere al S.C. A. S.R.L., având ca obiect constatarea executării contractului de vânzare cumpărare cu data certă, înregistrat sub nr. x din 15.11.2005 la BNP C., tocmai pentru că în contul avansului de 210.000 euro, S.C. A. S.R.L. nu a livrat nimic.

Recurentele menţionează şi interogatoriul la care a fost supusă antecesoarea lor S.C. B. de către intimata S.C. A., răspunsul la acest interogator fiind depus în instanţa tot la data de 18.11.2008. Consideră că întrebarea nr. 6 pe care pârâta S.C. A. S.R.L. o pune reclamantei S.C. B. S.R.L., demonstrează atât reaua - credinţa a S.C. A. cât şi recunoaşterea implicită de către aceasta a pretenţiilor, fiind coroborată cu cele arătate mai sus. Întrebarea nr. 6 formulată de S.C. A. are următorul cuprins: "Dacă este adevărat că la data de 21.11.2005 pârâta (adică S.C. B.) ne virează suma de 50.000 euro, având în vedere că la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare cu data certă soldul nostru contabil era de 156.020,15 euro şi pentru ca astfel, să fie întregit avansul în suma de 210.000?". Cu alte cuvinte, recunoaşte implicit prin această întrebare pe care o pune antecesoarei S.C. B., că în realitate avansul plătit de aceasta, în acest mod, era de 210.000 euro. Consideră că si conţinutul acestei întrebări la care reclamanta răspunde afirmativ este tot o recunoaştere a pretenţiilor B. S.R.L..

Recurentele menţionează şi faptul că în virtutea contractului de ipotecă S.C. B. S.R.L. a făcut nenumărate acte de executare silită, deci întrerupătoare de prescripţie, anexând în acest sens Publicaţia de vânzare din nr. 15/19.05.2011 data în dosarul execuţional nr. x/2009 al BEJ I. sau Publicaţia de vânzare nr. 12/15.02.2011 dată în acelaşi dosar.

Arată că, deşi a făcut nenumărate acte de executare silită pe parcursul anilor în baza contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/2005 de BNP C. llie, introducerea acţiunii ce face obiectul dosarului nr. x/2011 a fost necesară deoarece, în urma admiterii unei contestaţii la executare formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva executării silite începute în dosarul execuţional nr. x/2009, s-a reţinut prin decizia civilă nr. 202/R/COM din 1 iulie 2011 dată în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bihor că, contractul de ipotecă al B. S.R.L. nu ar constitui titlu executoriu. Consideră surprinzătoare această decizie, deoarece contractul de ipotecă era făcut în forma autentică, conţinând acordul părţilor în sensul că actul constituie titlu executoriu în baza dispoziţiilor art. 66 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici. De altminteri, Noul C. civ. în art. 2431 prevede în mod expres că:

"Contractele de ipotecă valabil încheiate, sunt in condiţiile legii, titluri executorii."

Intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât acesta nu conţine critici de nelegalitate a deciziei atacate, vizând doar o reinterpretare a probelor administrate în cauză.

Examinând cu prioritate, conform dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., excepţia de nulitate a recursului, invocată de intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că nu este fondată şi urmează să o respinsă pentru următoarele considerente:

Recursul exercitat în condiţiile art. 304 C. proc. civ., implică formularea de către titularul căii de atac a unor critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise ipotezelor cuprinse la punctele 1-9 din acest text de lege.

În cauza dedusă judecăţii, criticile de recurs pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât recurentele-reclamante susţin că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune.

Analizând decizia recurată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, precum şi susţinerile din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Motivul prevăzut de art. 304 (9) C. proc. civ. vizează lipsa temeiului legal al hotărârii criticate sau aplicarea greşită a legii.

Singură critică de nelegalitate suspusă recursului de către recurentele - reclamante se referă la greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune invocată în dosarul conex nr. x/2011, critică ce apare ca fiind nefondată.

În mod legal instanţa de apel a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, aceasta fiind promovată după împlinirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, în vigoare la data formulării acţiunii raportat la art. 7 şi 8 din acelaşi act normativ.

Astfel, sub aspectul momentului de început al termenului de prescripţie, în mod corect s-a reţinut că dreptul la acţiune se naşte la data 31.12.2006, data la care trebuiau livrate pieile şi de la care s-a născut dreptul reclamantei de a solicita rezoluţiunea contractului pentru neîndeplinirea obligaţiilor şi restituirea sumei de 210.000 euro achitată cu titlu de avans. Prin urmare, termenul s-a împlinit la data de 31.12.2009, iar acţiunea a fost înregistrată la data de 29.09.2011, în dosar nr. x/2011, după împlinirea termenului de prescripţie.

Contrar susţinerilor recurentelor, instanţa de apel a statuat în mod judicios că răspunsul la interogatoriu din 14 octombrie 2008 al pârâtei S.C. A. S.R.L. nu constituie un caz întrerupător de prescripţie în sensul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, întrucât nu rezultă că intimata - pârâtă ar fi recunoscut implicit existenţa vreunei datorii faţă de B. şi anume restituirea sumei garantate prin ipotecă (a avansului), ci dimpotrivă a precizat că şi-a executat obligaţiile în contul sumei de 210.000 euro.

Totodată, nici prin precizarea de acţiune depusă la dosar la data de 20 mai 2008, S.C. A. S.R.L. nu a recunoscut că ar datora restituirea avansului, arătând că, deşi a virat pieile pe care le datora în contul avansului de 210.000 euro, pentru care s-a instituit ipoteca, a recunoscut că în evidenţele sale B. figurează cu un sold debitor în sumă de 205.176,53 euro.

Cu toate că această recunoaştere este de natură să întrerupă termenul de prescripţie, instanţa de apel a constatat în mod legal că potrivit art. 17 din Decretul nr. 167/1958, de la această dată a început să curgă un nou termen de prescripţie care s-a împlinit la data de 20.05.2011, anterior introducerii cererii de chemare în judecată (29.09.2011).

Nu pot fi reţinute nici susţinerile potrivit cărora actele de executare silită efectuate împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L. sunt acte întrerupătoare de prescripţie, deoarece executarea silită nu poate întrerupe prescripţia dreptului la acţiune, ci cel mult întrerupe termenul privind dreptul de a cere executarea silită. De altfel, toate formele de executare silită întreprinse de reclamanta B. S.R.L. au fost anulate prin decizia nr. 202/R/COM2011 din 1 iulie 2011 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, hotărâre prin care s-a dispus anularea formelor de executare pentru suma de 890.232 RON reprezentând echivalentul sumei de 210.000 euro. Prin urmare, actul de executare, nu poate constitui o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune, în primul rând pentru că el nu poate întrerupe decât cursul prescripţiei executării silite şi, pe de altă parte, formele de executare au fost anulate, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. c) din Decretul nr. 167/1958.

În acest context, statuând cu justeţe că ulterior datei de 20.05.2008 nu a mai existat vreo altă întrerupere a termenului de prescripţie, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală, constatând că dreptul material la acţiune al reclamantei B. S.R.L. (continuat de asociaţii G. S.R.L., E. S.R.L. şi F. S.R.L.) este prescris, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor prevăzute de Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Articolul 304 pct. 8 C. proc. civ. prevede ca motiv de recurs cazul în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii (înţeles ca negotium), a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanţa schimbă natura contractului dacă, de exemplu, califică un contract de vânzare-cumpărare drept un contract de donaţie, şi îl denaturează atunci când, interpretând actul, îi atribuie un alt înţeles, pe care termenii şi textul lui, în loc să-l sprijine, îl exclud în mod clar şi vădit neîndoielnic.

Altfel spus, acest motiv de recurs, sancţionează hotărârea prin care s-a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în actul dedus judecăţii.

Dacă însă ar rezulta un dubiu în privinţa conţinutului actului juridic dedus judecăţii, interpretarea dată de judecătorii fondului nu poate fi cenzurată de instanţa de recurs, întrucât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu permite acest lucru.

Recurentele au relatat opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt ceea ce vizează în realitate netemeinicia.

În cazul de faţă, motivul de nelegalitate a fost invocat cu scopul de a pune în discuţie probele (răspunsurile la interogatoriu, precizarea de acţiune, raportul de contraexpertiză) şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa acestora, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Deşi la termenul de dezbateri în fond a recursului, apărătorul recurentelor - reclamante a indicat şi pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., susţinerile din cererea de recurs nu pot fi încadrate în motivul de nelegalitate evocat. Astfel, criticile invocate nu susţin contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii, ci vizează exclusiv aspecte ce ţin de modalitatea în care instanţa a înţeles să-şi argumenteze soluţia adoptată, însă argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, recurentele relatând opinii proprii despre dezlegările date împrejurărilor de fapt analizate de instanţa de apel, ceea ce vizează în realitate netemeinicia deciziei.

În raport cu aceste considerente, constatând că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantelor, ca nefondat.

Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., precum şi solicitarea apărătorului intimatei - pârâte S.C. A. S.R.L., dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, vor fi obligate recurentele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. şi F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., la plata sumei de 6542 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata - pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. şi F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., împotriva deciziei nr. 337/C/2015 - A din 10 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurentele - reclamante G. S.R.L. - PRIN CURATOR FALIMENTAR H., E. S.R.L. şi F. S.R.L., continuatoare ale B. S.R.L., la plata sumei de 6542 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2017.