Jurisdictional transfer of request to lift criminal security sequestration to first-instance court based on subsidiary application of civil procedure rules

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Justiţie şi Casaţie, secţia a II-a civilă, la data de 12 iulie 2017, petentul A., în contradictoriu cu intimaţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat, invocând dispoziţiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ., ridicarea sechestrului asigurător înfiinţat prin Ordonanţa din data de 17 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordonanţă menţinută prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

2. În motivare, petentul a arătat că, prin Ordonanţa din data de 17 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus instituirea sechestrul asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, strada x, nr. 19, în valoare de 200.045,98 RON.

Totodată, petentul a menţionat că această ordonanţă a fost menţinută prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sens în care a arătat şi că a fost obligat, în solidar cu B., la plata sumei de 421280 dolari.

3. Petentul a precizat că la data de 26 iunie 2013, B. a achitat toate sumele prevăzute în decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013, aspect care reiese şi din adresa nr. x a ANAF din 11 aprilie 2017. Fiind îndeplinite obligaţiile reţinute în sarcina sa prin hotărârea penală, în prezent, nu mai subzistă niciun temei legal pentru menţinerea sechestrului asigurător, sens în care a solicitat ridicarea acestuia.

4. Analizând cererea, din perspectiva excepţiei de necompetenţă materială invocată din oficiu se vor reţine următoarele:

5. Sechestrul asigurătoriu reglementat de art. 249 C. proc. pen. este o măsură procesuală cu caracter real, provizoriu, care are ca efect indisponibilizarea unor bunuri mobile şi imobile, pentru a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea lor de la urmărire.

6. Scopul instituirii măsurilor asigurătorii este acela de a acorda persoanei vătămate care s-a constituit parte civilă în procesul penal o garanţie a reparării prejudiciului creat prin fapta ilicită, iar statul are certitudinea solvabilităţii suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente, în vederea recuperării cheltuielilor judiciare, a plăţii amenzii ori a existenţei bunurilor în proprietatea subiecţilor procesuali, a părţilor menţionate ori a altor persoane, în vederea confiscării.

7. Ca efect al instituirii sechestrului, proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini, măsura afectând, aşadar, atributul dispoziţiei juridice şi materiale, pe întreaga durată a procesului penal, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

8. Măsurile asigurătorii sunt instituite de procuror, de judecătorul de cameră preliminară sau de instanţa de judecată şi reprezintă o fază procesuală distinctă de aducerea lor la îndeplinire, astfel cum rezultă din analiza dispoziţiilor art. 249, 253-255 C. proc. pen.

9. În speţă, instituirea sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, în valoare de 200.045,98 RON, proprietatea petentului A., s-a dispus prin Ordonanţa din data de 17 septembrie 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2007 de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a fost menţinută prin decizia penală nr. 124 din 20 mai 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

10. Din analiza dispoziţiilor art. 250 C. proc. pen., care prevăd procedura şi termenul de contestare a măsurilor asigurătorii rezultă că legiuitorul a omis să reglementeze posibilitatea persoanei faţă de care s-a instituit măsura asigurătorie de a solicita, modificarea sau chiar ridicarea respectivei măsuri pentru motive survenite ulterior luării acesteia.

11. Din această perspectivă, în cadrul controlului de constituţionalitate al acestor dispoziţii, prin care s-a susţinut, printre altele, încălcarea dreptului de acces la justiţie, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile sale în sensul că normele procesuale penale în materia măsurilor asigurătorii înfiinţate de organele penale, cu privire la cazul particular al desfiinţării (ridicării/încetării) măsurilor asigurătorii, se completează cu dispoziţiile procesual civile, în temeiul art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziţiile procesual civile constituind izvor de drept procesual penal în măsura în care C. proc. pen. nu cuprinde dispoziţii contrare.

12. Se constată, aşadar, că normele procesual civile reglementează atât desfiinţarea de drept a sechestrului asigurător (art. 956 C. proc. civ. în cazul nedepunerii cauţiunii în ipotezele reglementate de art. 953 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.), cât şi instituţia ridicării sechestrului asigurător (art. 957 C. proc. civ.). De asemenea, este reglementată desfiinţarea şi ridicarea popririi asigurătorii, prin trimiterea pe care art. 971 alin. (1) C. proc. civ. o face la dispoziţiile art. 954 - 959 C. proc. civ. aplicabile sechestrului asigurător. În plus, normele procesual civile reglementează la art. 721 C. proc. civ. şi "depunerea cu afectaţiune specială", ca mijloc prin care debitorul sau terţul garant poate obţine desfiinţarea măsurilor asigurătorii, împiedicând valorificarea bunurilor la care acestea se referă.

13. Măsura ridicării sechestrului asigurător poate fi solicitată de către debitor în două ipoteze distincte: cea prevăzută la alin. (1), care reglementează un remediu eficient pentru debitorul care dă o garanţie reală sau personală îndestulătoare, la dispoziţia creditorului, şi cea prevăzută la alin. (2) când bunurile debitorului vor fi scoase de sub măsura indisponibilizării, la cerere, în situaţia în care cererea principală, în temeiul căreia a fost încuviinţată măsura asigurătorie, a fost anulată, respinsă sau perimată prin hotărâre definitivă ori dacă cel care a făcut-o a renunţat la judecarea acesteia.

14. În prima ipoteză, instanţa se pronunţă în camera de consiliu, de urgenţă şi cu citarea părţilor, prin încheiere supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la pronunţare, la instanţa ierarhic superioară. În cazul al doilea, instanţa care a încuviinţat măsura asigurătorie se pronunţă prin încheiere definitivă, dată fără citarea părţilor.

15. Cu privire la instanţa competentă să ridice sechestrul asigurător, deşi legiuitorul indică expres, doar pentru ipoteza prevăzută de art. 957 alin. (2) C. proc. civ., că aceasta este instanţa care a încuviinţat măsura, aplicarea principiului simetriei impune soluţia competenţei de soluţionare în primă instanţă a cererii debitorului de ridicare a sechestrului asigurător, în favoarea instanţei determinate potrivit regulii prevăzute prin art. 954 alin. (1) C. proc. civ., respectiv a instanţei care a dispus înfiinţarea măsurii, aceasta fiind instanţa competentă să judece procesul în primă instanţă, chiar şi atunci când cererea de sechestru ar fi încuviinţată de instanţa de control judiciar în calea de atac a creditorului, exercitată împotriva încheierii de respingere a măsurii sechestrului.

16. Problema care se pune este aceea a determinării instanţei competente să soluţioneze cererea de ridicare a sechestrului asigurător atunci când măsura a fost dispusă într-o cauză penală, iar suma până la concurenţa căreia s-a înfiinţat sechestrul a fost achitată.

17. În speţă, indisponibilizarea bunului imobil s-a efectuat prin ordonanţă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi s-a consfinţit prin hotărâre penală definitivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

18. Dispoziţiile art. 957 alin. (1) C. proc. civ. prevăd calea de atac a apelului ce poate fi exercitată împotriva încheierii prin care se soluţionează cererea de ridicare a sechestrului asigurător, astfel că, în raport de prevederile art. 97 C. proc. civ. potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă doar recursuri, precum şi orice alte cereri date expres prin lege în competenţa sa, reiese că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi instanţa care soluţionează cererea şi nici instanţa de control judiciar, neavând competenţă să judece ca instanţă de apel.

19. La art. 959 C. proc. civ. se prevede că, în toate cazurile în care competenţa de primă instanţă aparţine curţii de apel, calea de atac este recursul. Acesta este un text derogatoriu şi, deci, aplicabil prioritar, astfel că recursul exercitat în condiţiile acestei norme se vor soluţiona de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

20. Potrivit art. 96 pct. 1 C. proc. civ., curţile de apel judecă în primă instanţă, doar cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal, potrivit legii speciale, astfel încât, dispoziţiile art. 959 C. proc. civ. au aplicabilitate exclusiv în legătură cu litigiile din această materie.

21. Aşadar, având în vedere că normele procesual civile reglementează cu privire la desfiinţarea măsurilor asigurătorii, la cerere, (în ipotezele în care debitorul dă o garanţie - reală sau personală - îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile), în măsura în care se face aplicarea acestora în materie penală, suspectul/inculpatul faţă de care s-a dispus instituirea unei măsurii asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea, ridicarea sau încetarea măsurii, instanţei care ar fi fost competente să soluţioneze cauza în materia dreptului comun, după valoarea bunului indisponibilizat, astfel cum a fost aceasta stabilită prin măsura asigurătorie.

22. În speţă, faţă de valoarea sechestrului de 200.045,98 RON, în raport de prevederile art. 95 pct. 1 coroborat cu art. 94 lit. k) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cererii revine, în primă instanţă, Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, în favoarea căruia urmează a fi declinată competenţa, potrivit art. 19 alin. (2) pct. 2.

Văzând şi dispoziţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2017.