Jurisdictional conflict over annulment of sports federation assembly resolution: civil versus administrative competence despite public utility status

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 120/F-CONT din 14 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a instanţei, a fost declinată în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa soluţionării cererii de chemare în judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei Române de Ciclism adoptată la data de 10.02.2017, în localitatea Balvanyoş, judeţul Covasna, ca fiind nelegală.

Deşi prin dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 69/2000 s-a stabilit că federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ, totuşi statutul de utilitate publică recunoscut prin lege unei persoane juridice de drept privat nu are drept consecinţă automată includerea acesteia în categoria autorităţilor publice pentru totalitatea actelor juridice întocmite, indiferent de obiectul şi sfera lor de reglementare.

Calitatea de autoritate publică, dobândită prin asimilare, de un subiect de drept nu conferă însă în mod automat caracterul de act administrativ pentru toate actele întocmite în exercitarea activităţii şi deci nu impune exercitarea controlului legalităţii lor pe contenciosul administrativ.

În ceea ce priveşte natura juridică a actului a cărui anulare face obiectul prezentei acţiuni, se constată că acesta nu este şi nu poate fi asimilat unui act administrativ pentru că nu a fost emis de o autoritate publică în regim de putere publică şi nu exprimă voinţa de a da naştere, de a modifica sau de a stinge drepturi şi obligaţii în regim de putere publică.

Prin urmare, în cauză, competenţa de a soluţiona cauza nu aparţine instanţei de contencios, ci instanţei civile, care se determină potrivit O.G. nr. 26/2000.

Pentru aceste motive, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 119 C. proc. civ., ale O.G. nr. 26/2000, precum şi faptul că pârâta are sediul în Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 9541 din 20 septembrie 2017, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, fiind declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, sunt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică.

Prin urmare, actele emise de Federaţia pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu controlului instanţei de drept comun.

Deşi este adevărat că una din trăsăturile actului administrativ, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este faptul că acesta este emis în regim de putere publică, această condiţie, în cazul persoanelor juridice asimilate autorităţilor publice, trebuie analizată plecând de la realitatea că aceste structuri nu sunt veritabile autorităţi publice, ci sunt doar asimilate acestora din perspectiva Legii nr. 554/2004.

Aplicând criteriul invocat de Curtea de Apel Piteşti, acela al necesităţii ca actul juridic dedus judecăţii să fie emis într-un veritabil regim de putere publică, s-ar ajunge ca asimilarea prevăzută în art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 să nu aibă nicio consecinţă, întrucât o structură privată, chiar asimilată unei autorităţi publice, nu emite niciodată acte în regim de putere publică propriu-zisă.

Or, o dispoziţie legală trebuie interpretată în sensul în care să producă efecte juridice.

În realitate, deciziile Adunării Generale ale pârâtei îndeplinesc condiţiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferenţele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public.

Astfel, puterea publică reprezintă prerogativa pe care o au anumite structuri de a îşi impune cu forţă obligatorie actele unor alte subiecte de drept, fără a avea nevoie de acordul acestora din urmă, precum în cazul actelor juridice de drept privat.

Or, aceasta este şi situaţia deciziilor pe care le ia adunarea generală a pârâtei: acestea sunt obligatorii pentru destinatarii lor, fără a fi necesar acordul acestora.

Prin urmare, doar dacă actele juridice deduse judecăţii ar fi îndeplinit trăsăturile actului juridic civil, în special poziţia de egalitate a părţilor, competenţa de soluţionare a cauzei ar fi aparţinut instanţei civile.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 69/2000, federaţiile sportive naţionale sunt structuri de interes naţional, constituie prin asocierea cluburilor sportive şi asociaţiilor judeţene şi ale municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ.

Art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, defineşte autoritatea publică drept orice organ de stat al unităţilor administrativ teritoriale care acţionează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes public, fiind asimilate autorităţilor publice, în sensul legii, persoanele juridice de drept privat, care, potrivit legii, au obţinut statut de utilitate publică.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din acelaşi act normativ, contenciosul administrativ este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim."

Conform art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, prin act administrativ se înţelege " actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ."

Prin urmare, pentru a fi în prezenţa unui litigiu a cărui competenţă de soluţionare aparţine instanţelor de contencios administrativ, este necesar ca, pe lângă calitatea de autoritate publică a cel puţin uneia dintre părţi, conflictul să se fi născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, astfel cum este definit de Legea contenciosului administrativ, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Federaţiei Române de Ciclism adoptată la data de 10.02.2017, a cărei anulare se cere, nu poate fi asimilată unui act administrativ, raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, motiv pentru care sunt incidente în cauză prevederile art. 23 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, potrivit cărora hotărârile adunării generale, contrare legii, actului constitutiv sau dispoziţiilor cuprinse în statut, pot fi atacate în justiţie de către oricare dintre membrii asociaţi care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat împotrivă şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de şedinţă, competenţa de soluţionare a cererii revenind judecătoriei în circumscripţia căreia pârâta îşi are sediul.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B., în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2017.