Motion for annulment rejected; prior no‑interest-rate‑addendum ruling stands

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1183 A din 23 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat contestaţie în anulare reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului, în esenţă pentru următoarele motive:

Instanţa de recurs a omis să cerceteze motivul de recurs prin care contestatoarea a invocat faptul că în rejudecare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate a arătat faptul că, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel nu a respectat dispoziţiile instanţei de casare, încălcând astfel prevederile art. 315 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora:

"În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte a trasat în mod clar limitele rejudecării cauzei, stabilind că singura problemă de drept care trebuie dezlegată este aceea dacă, în prezenta cauză, repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. xa/27.07.2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adiţional nr. x/29.03.2010 sau nu, şi în funcţie de acest fapt, dacă reclamanta este îndreptăţită la restituirea sumei solicitate prin acţiune.

Rezultă fără echivoc faptul că instanţa de casare a confirmat puterea de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2012, stabilind că instanţa de rejudecare trebuie să verifice doar dacă beneficiile din întregul contract de asociere au fost împărţite conform actului adiţional nr. x, iar în urma acestei verificări, instanţa să determine dacă suma ce face obiectul cauzei îi revine contestatoarei.

Instanţa de casare a dezlegat, obligatoriu pentru instanţa de rejudecare, că recurentei îi revine procentul din beneficii prevăzut de actul adiţional nr. x şi, în acest context, dreptul de a-i fi restituite sumele achitate contrar cuantumului acestor procente.

Cu toate acestea, curtea de apel, ca instanţă de rejudecare, nu a ţinut cont de limitele casării, cu consecinţa interpretării eronate a contractului de asociere împreună cu actele adiţionale, pronunţând astfel o decizie nelegală.

Contrar celor reţinute de instanţa de rejudecare, instanţa de casare a dat o altă interpretare actului dedus judecăţii, contrară atât voinţei reale a părţilor, cât şi dezlegărilor instanţei de casare, interpretare care lipseşte de efecte juridice voinţa părţilor înscrisă în actul adiţional nr. 2.

Faţă de dispoziţiile clare ale deciziei de casare, curtea de apel nu putea să mai analizeze aspectele referitoare la aplicabilitatea actului adiţional nr. x, ci trebuia doar să verifice dacă au fost respectate procentele stabilite de părţi prin acest act adiţional, respectiv dacă pârâta este obligată să restituie sumele încasate care nu au acoperire în lucrări efectuate de aceasta.

Conform actelor de la dosarul cauzei, rezultă că este vorba despre acordul părţilor cu privire la împărţirea beneficiilor rezultate din contractul de asociere, iar aceste beneficii erau reprezentate de preţul contractului nr. xa/27.07.2009, iar nu despre decontarea pe parcurs a lucrărilor sau despre aplicarea unei cote de participare la beneficii şi pierderi, raportat la anumite etape ale efectuării lucrărilor.

Prin decizia de casare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a indicat faptul că instanţa de apel trebuie să stabilească cu exactitate situaţia de fapt, din care să rezulte ce lucrări au fost realizate efectiv de către intimata-pârâtă înainte de încheierea actului adiţional nr. x din 29.03.2010.

Conform literaturii de specialitate, cu privire la dispoziţiile alin. (1) ale art. 315 din vechiul C. proc. civ., prima regulă enunţată în această materie vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanţa de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta şi cu privire la necesitatea administrării unor probe. Precizările pe care le face textul citat sunt categorice, iar nerespectarea lor atrage nulitatea hotărârii pronunţate, astfel cum s-a decis în mod constant şi de jurisprudenţă.

Aceste aspecte au fost invocate prin motivele de recurs.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în analiza motivelor de recurs formulate, nu a analizat în cuprinsul considerentelor criticile referitoare la încălcarea de către curtea de apel a dispoziţiilor art. 315 din vechiul C. proc. civ., limitându-se la a afirma că "în rejudecare Curtea de Apel a analizat raporturile juridice potrivit regulilor răspunderii contractuale."

Motivarea instanţei trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea acesteia, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile contestatoarei.

De asemenea, în cuprinsul motivării, instanţa trebuia să analizeze fiecare motiv de recurs, apărările părţilor, probele care au fost administrate, motivele pentru care unele dintre acestea au fost reţinute iar altele au fost înlăturate, textele de lege pe care le-a aplicat la situaţia de fapt stabilită.

Instanţa de recurs avea obligaţia de a se pronunţa în mod strict asupra motivului de recurs formulat, în sensul de a aprecia temeinicia şi legalitatea acestuia şi de a motiva în mod explicit respingerea sa ca nefondat.

Pentru o apreciere completă a motivului contestaţiei în anulare prevăzut de art. 318 teza finală din C. proc. civ. este imperios necesar să se facă distincţie între motive şi argumente.

Textul legal are în vedere numai omisiunea de a examina unul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 din C. proc. civ.).

În concluzie, în speţă, instanţa de recurs nu a arătat care sunt considerentele pentru care a înţeles să respingă motivul de recurs prin care a invocat faptul că în rejudecare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 318, art. 319 alin. (2) C. proc. civ., precum şi celelalte dispoziţii legale aplicabile.

Intimata S.C. PAFS S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, motivat de faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a detaliat respingerea motivului de recurs invocat de către contestatoare la pag. 8 şi 9, astfel că nu se poate considera că instanţa a omis să se pronunţe asupra acestuia.

Contestatoarea a formulat concluzii scrise, prin care a reiterat motivele arătate în cerere.

Excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei în anulare urmează a fi unită cu fondul cauzei. Condiţia de admisibilitate în cazul contestaţiei în anulare speciale vizează doar obiectul cererii, în sensul că pe calea ei se poate urmări numai desfiinţarea hotărârilor pronunţate de instanţele de recurs. Având în vedere argumentele invocate de intimata S.C. PAFS S.R.L. în susţinerea acestei excepţii, Înalta Curte constată că acestea vizează fondul contestaţiei în anulare, motiv pentru care acestea vor fi avute în vedere la soluţionarea cererii.

Analizând contestaţia în anulare formulată, Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că prin decizia nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1183 A din 23 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Instanţa de recurs a reţinut că unul din motivele de recurs, vizează faptul că instanţa a ignorat dispoziţiile obligatorii ale instanţei de casare cu privire la problema ce trebuie dezlegată. Astfel, a dat o altă interpretare actului dedus judecăţii, contrară atât voinţei reale a părţilor, cât şi dezlegărilor instanţei de casare, interpretare care lipseşte de efecte juridice voinţa părţilor înscrisă în actul adiţional nr. x După ce concluziile raportului de expertiză au demonstrat faptul că PAFS nu a executat lucrările pretinse, instanţa de apel reţine o altă concluzie pe baza unor supoziţii ale acesteia şi ale unor interpretări greşite a actelor deduse judecăţii.

Înalta Curte a învederat că, faţă de dezlegarea dată de instanţa de recurs referitor la corecta calificare a cererii de chemare în judecată, prin decizia de casare s-a statuat că problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea dacă în prezenta cauză repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. xa din 27 iulie 2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adiţional nr. x din 29 martie 2010 sau nu, şi în funcţie de acest fapt, dacă recurenta-reclamantă este îndreptăţită la restituirea sumei solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Acţiunea în pretenţii a recurentei-reclamante se întemeiază pe răspunderea contractuală. Potrivit contractului de asociere în participaţiune şi contractului de lucrări nr. 17546a din 27 iulie 2009 au fost stabilite lucrările pe care trebuia să le execute fiecare dintre părţi, iar prin actul adiţional nr. x din 23 octombrie 2009 s-au stabilit noile cote de participare la profit şi pierderi.

La data emiterii facturii fiscale nr. x din 21 decembrie 2009, precum şi la data la care reclamanta-recurentă a efectuat plăţile aferente, era în vigoare actul adiţional nr. x, care stabilea noile cote de participare la profit şi pierderi. Astfel, prin plata efectuată recurenta-reclamantă a acceptat existenţa obligaţiei pe care aceasta o avea ca urmare a efectuării lucrărilor de către pârâta-intimată. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine că pârâta-intimată are obligaţia să restituie sumele achitate motivat de faptul că a intervenit un act ce a schimbat cotele de participare la profit şi pierderi, act ce nu poate produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor.

S-a reţinut în mod corect de către curtea de apel că nu sunt întrunite în cauză condiţiile răspunderii contractuale. Actul adiţional prin care se diminuează cota de participare a pârâtei-intimate nu poate retroactiva şi nu poate fi aplicat unor situaţii deja finalizate sub prevederile contractuale anterioare.

Curtea de apel a analizat atât condiţiile cerute pentru plata nedatorată, dar şi cele privind răspunderea contractuală, respectiv pretenţiile ce decurg din executarea contractului de asociere. Pentru promovarea unei acţiuni în restituirea unei plăţi nedatorate, trebuie să se probeze existenţa condiţiilor esenţiale în vederea producerii efectelor plăţii nedatorate, respectiv: existenţa unei plăţi, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută din eroare. În speţă, a existat o plată parţială în executarea unei obligaţii ce izvora din contract. Această plată nu a fost făcută din eroare, factura nu a fost contestată, iar plăţile au fost efectuate pentru lucrările executate în temeiul contractului de asociere.

Factura nr. x din 21 decembrie 2009 a fost emisă la momentul în care era în vigoare actul adiţional nr. x din 23 octombrie 2009 la contractul de asociere în participaţiune, astfel că s-a respectat cota de 33,08% din rezultatul financiar şi a avut ca temei lucrările efectuate de pârâta-intimată pe baza contractului de asociere.

Actul adiţional nr. x din 29 martie 2010 la contractul de asociere în participaţiune prevede o cotă de participare a pârâtei-intimate S.C. PAFS S.R.L. la rezultatele financiare de 6,56%. Acest act adiţional modifică în mod substanţial condiţiile de desfăşurare ale unui contract cu executare succesivă şi în niciun caz nu poate avea efecte retroactive.

Orice modificare într-un contract a cărui executare se întinde în timp nu poate produce efecte retroactive, având în vedere faptul că rezultatele deja produse şi încheiate sunt supuse normelor convenţionale existente la momentul producerii lor. Părţile nu au prevăzut în mod expres faptul că actul adiţional nr. x din 29 martie 2010 va produce efecte retroactive, astfel că intervenţia unui act adiţional ulterior nu poate afecta raporturile executate sub condiţiile stabilite de clauzele anterioare, în vigoare la data acelor fapte juridice.

Aşa fiind, instanţa de apel nu a interpretat greşit actele juridice deduse judecăţii şi nici nu a schimbat natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestora, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu se poate reţine că pârâta-intimată prin semnarea actului adiţional nr. x recunoaşte faptul că nu a executat lucrările, respectiv nu şi-a îndeplinit obligaţiile, câtă vreme acestea erau deja executate şi achitate prin plăţile efectuate de către recurenta-reclamantă la data de 29 decembrie 2009, 30 decembrie 2009 şi 1 februarie 2010.

În ceea ce priveşte expertiza efectuată în dosarul nr. x/2012, este de reţinut pe de o parte că aceasta este o probă administrată într-un alt litigiu în care pârâta-intimată nu a fost parte, iar în al doilea rând, aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta face critici raportat la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel însă în mod corect a reţinut aceasta că nu există niciun motiv pentru care recurenta-reclamantă a semnat actul adiţional nr. x şi a efectuat plăţi în baza acestuia, iar ulterior susţine că pârâta-intimată nu şi-a executat obligaţiile ce-i reveneau din contract.

Prin încheierea actului adiţional nr. x din 29 martie 2010 nu se poate ajunge la restituirea pretenţiilor executate în temeiul actului adiţional nr. x din 23 octombrie 2009.

Faţă de aceste considerente, curtea de apel a reţinut în mod corect faptul că nu sunt întrunite nici condiţiile necesare pentru restituirea unei plăţi nedatorate şi nici condiţiile răspunderii contractuale, astfel că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate.

Potrivit art. 318 din vechiul C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând sau admiţând numai în parte recursul, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Pentru ca o contestaţie în anulare să poată fi admisă în temeiul art. 318 alin. (1) teza a II-a din acelaşi cod, trebuie îndeplinite următoarele condiţii: instanţa de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de recurs şi această omisiune să se fi produs din greşeală, textul referindu-se la omisiuni esenţiale şi involuntare în raport cu situaţia existentă la dosar în momentul pronunţării hotărârii.

Din aceste dispoziţii ale legii rezultă, cu claritate, că admisibilitatea unei contestaţii în anulare este condiţionată de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unuia din motivele recursului, după cum rezultă expres din conţinutul textului legal citat.

Înalta Curte, analizând decizia atacată, constată că la judecarea recursului au fost analizate toate motivele invocate de recurentă, nefiind posibilă o nouă analizare a acestora pe calea contestaţiei în anulare.

Argumentele în susţinerea motivelor invocate au fost grupate de către instanţa de recurs, arătându-se foarte clar, prin raţionamente expuse pe larg în paginile 8 şi 9 ale deciziei atacate, care sunt considerentele pentru care s-a apreciat că instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 315 din vechiul C. proc. civ.

Nemulţumirea contestatoarei cu privire la modul în care au fost soluţionate motivele sale de recurs şi motivată decizia contestată sub acest aspect nu poate duce la deschiderea contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, de retractare, într-un alt caz decât cele limitativ arătate de art. 317 şi art. 318 din C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte constatând neîndeplinite condiţiile art. 318 din C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 667 din 10 aprilie 2017, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2011.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2017.