Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1467/2017 AI generated

Appeal annulled for lack of mandatory statutory grounds; peremption of reinstatement claims upheld.

Case Number Decizia nr. 1467/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the claimant's appeal as null, finding it lacked the mandatory legal grounds required under Article 302(1)(c) of the former Civil Procedure Code; it also reinstated the case on the docket. The dispute concerned the claimant's challenge to a lower court decision that had dismissed his reinstatement requests and declared his appeal and revision request perempted (time-barred) under Article 248 of the Code, after the case was suspended under Article 243 due to the death of a party and the claimant failed to identify the heirs to continue proceedings. The Court held that the appellant's arguments were merely factual grievances about the peremption ruling and the procedural handling, without developing specific statutory grounds for cassation enumerated in Article 304, so the appeal could not be considered on the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 243 alin. (1) C. proc. civ, art. 245 alin. (2) C. proc. civ, art. 243 pct. 1 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 250 alin. (1) C. proc. civ, art. 244 C. proc. civ; Appeal annulled for lack of mandatory statutory grounds; peremption of reinstatement claims upheld: The dispute concerned the claimant's challenge to a lower court decision that had dismissed his reinstatement requests and declared his appeal and revision request perempted (time-barred) under Article 248 of the Code, after the case was suspended under Article 243 due to the death of a party and the claimant failed to identify the heirs to continue proceedings. The Court held that the appellant's arguments were merely factual grievances about the peremption ruling and the procedural handling, without developing specific statutory grounds for cassation enumerated in Article 304, so the appeal could not be considered on the merits.

Keywords

AI generated
statutory grounds civil revision proceedings heir action for annulment plea of nullity standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 3021 lit. c) C. proc. civ.

Main ground for the verdict: the appeal was declared null because it lacked the required legal grounds for appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 8 din 12 ianuarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantul A.. A constatat perimate recursul şi cererea de revizuire formulate de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 566/27.05.2015 pronunţate de Tribunalul Timiş în dosar nr. x/2012, în contradictoriu cu pârâta B. şi intervenientul C..

Pentru a pronunţa acestă decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 20.10.2015 cauza a fost suspendată în baza art. 243 alin. (1) C. proc. civ., respectiv până la indicarea de către părţi a moştenitorilor pârâtului D. (decedat la 22.12.2013), în vederea introducerii lor în cauză.

Cum niciuna din părţi nu a depus înscrisurile solicitate de instanţă în acest sens, (nici măcar reclamantul-recurent care a formulat mai multe cereri de repunere pe rol a cauzei respinse de instanţă, şi, deci, nesusceptibile de întrerupere a prescripţiei) se constată că nu au fost îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 245 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora judecata poate reîncepe.

În conformitate cu dispoziţiile art. 243 pct. 1 C. proc. civ., judecata pricinii se suspendă prin moartea uneia din părţi afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, astfel că în situaţia în care nu se solicită introducerea în cauză a moştenitorilor, suspendarea operează de drept, obligatoriu, nefiind lăsată la latitudinea părţilor sau a instanţei.

Dispoziţiile art. 248 C. proc. civ. prevăd că orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare în materie civilă se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an.

Cum, la data formulării cererii de constatare a perimării (26.10.2016) termenul prevăzut de art. 248 C. proc. civ. era împlinit, iar cerinţa indicării moştenitorilor nu a fost îndeplinită, Curtea a constatat că este întemeiată excepţia invocată de pârâta-intimată, astfel că, odată cu reţinerea acestei excepţii ca fiind incidentă în cauză nu se mai impune discutarea niciunui alt aspect pe excepţie sau pe fondul cauzei.

Sub un alt aspect, Curtea a constatat că solicitarea recurentului formulată prin concluziile scrise - în sensul că, în raport de art. 250 alin. (1) C. proc. civ., cursul perimării ar fi suspendat - nu poate fi primită, având în vedere că dispoziţiile legale invocate prevăd că este suspendat cursul perimării cât timp dăinuieşte suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244 C. proc. civ., precum şi în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruinţă a părţilor în judecată.

În prezenta cauză însă, aceste dispoziţii legale nu sunt incidente în raport de considerentele arătate mai sus, întrucât suspendarea a fost dispusă în baza art. 243 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul A., invocând, în esenţă, următoarele motive:

Soluţia este nelegală, nefondată, neîntemeiată, nedovedită, fiindcă peri-marea se suspendă pe timpul cât recurentul, ca parte, este împiedicat de a stărui în judecată, din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.

Doar prelungirea suspendării după dispariţia cauzei care a determinat-o, poate conduce la perimare. Nu a dispărut însă această cauză, recurentul depunând diligenţe să afle numele şi adresele moştenitorilor defunctului D..

Asupra excepţiei de perimare, completul nu s-a pronunţat în sala de judecată, fiind respinsă de cinci ori cererea sa de repunere pe rol.

Pentru a se pronunţa, instanţa de recurs, trebuia să disjungă, în prealabil, recursul de cererea de revizuire şi să nu amestece cele două căi extraordinare de atac, dintre care una de reformare şi cealaltă de retractare, dat fiind specificitatea procedurilor, competenţelor, etc.

Prin definiţie, ceea ce s-a suspendat, nu se închide sau nu se stinge, ci se amână doar, concludente fiind în acest sens prevederile art. 250 alin. (1) din C. proc. civ.

Cele trei deliberări presupun activarea, reluarea, continuarea judecăţii. În timpul suspendării, nu se poate delibera asupra excepţiei de perimare, fiindcă judecata nu este activată.

Soluţia "Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei" este incompatibilă cu soluţia: "Constată perimate recursul şi cererea de revizuire".

Arată că a fost obstrucţionat să obţină relaţiile în lipsa cărora a fost dispusă suspendarea, instanţa putând şi din oficiu să solicite aceste relaţii, nu să întreţină această situaţie de incertitudine, art. 108 alin. (4) din C. proc. civ. dispunând: "Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt", coroborat cu art. 129 alin. (1) şi (5) din acelaşi cod.

Instanţa de recurs nu are competenţa necesară să se pronunţe în legătură cu cererea de revizuire a aceleiaşi hotărâri, fără să încalce liberul acces la justiţie, echitatea procedurii.

Cu referire la acest aspect, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi prin hotărârea dată a încălcat şi formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) din C. proc. civ.

Hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal, fiind dată şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 253 alin. (2), art. 250 alin. (1) şi (3), art. 248 alin. (1) şi (2), art. 105 alin. (2), art. 108 alin. (1) şi (4), art. 129 alin. (1) şi (5), art. 304 pct. l, 4, 5, 7, 9, art. 306 alin. (2), art. 312 alin. (2), (3), (5), (6) indice l din C. proc. civ.

Înalta Curte, examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) şi al) art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că recursul declarat de recurentul - reclamant A. este nul.

Prealabil, se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară, fiind limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel, enumerate de art. 304 C. proc. civ. sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 302 indice 1 lit. c) din vechiul C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1- 9.

Conform art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) din vechiul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din acelaşi cod, indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9.

Din analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu cuprinde motivele de nelegalitate a deciziei recurate, în raport de care instanţa de recurs să efectueze verificările.

Motivele de recurs arătate privesc nemulţumirile recurentului - reclamant A. cu privire soluţia de constatare a perimării, textele de lege care se regăsesc în cuprinsul cererii fiind invocate formal.

În consecinţă, constatând că recurentul - reclamant A. nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de dispoziţiile art. 302 indice 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să ducă la aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul - reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 8 din 12 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, conform dispoziţiilor art. 3021 lit. c) din C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 octombrie 2017.