Recourse against final appellate decision declared inadmissible; costs imposed on appellant

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 la data de 23 septembrie 2013, contestatorii A. şi B. au formulat contestaţie la executare, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E., prin care au solicitat suspendarea executării silite în dosarul de executare nr. 720/2013 al B.E.J F. şi G. şi să se constate că a intervenit prescripţia dreptului de a solicita executarea silită, precum şi anularea actului de executare.

Prin sentinţa civilă nr. 10929 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Iaşi, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, a admis în parte contestaţia la executare, a anulat actele de executare realizate în dosarul de executare nr. 720/2013 al B.E.J F. şi G., a respins cererea de anulare a titlului executoriu şi a respins cererea reconvenţională formulată de pârâta C..

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii C., D. şi E..

Prin decizia civilă nr. 1820 din 17 decembrie 2015, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a anulat apelul formulat de D. prin mandatar C., pentru lipsa mandatului de reprezentare şi a respins apelul declarat de C. şi E..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., fiind soluţionat prin decizia nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă, în sensul respingerii ca inadmisibil, reţinându-se că potrivit dispoziţiilor art. 1033 C. proc. civ., hotărârea judecătoriei este supusă numai apelului la tribunal în termen de 30 de zile de la comunicare, hotărârea instanţei de apel fiind definitivă, astfel încât partea nu mai are deschisă calea de atac a recursului.

La data de 5 decembrie 2016, pârâta C. a declarat recurs, respectiv recurs în interesul legii împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a indicat ca titular al căii de atac şi pe numita H., decedată în anul 2001 conform susţinerilor recurentei.

Prin întâmpinarea formulată la 22 decembrie 2016, intimaţii A. şi B. au invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a numitei H., decedată, excepţia lipsei calităţii procesuale a numitei C. de a promova recurs în interesul legii şi excepţia inadmisibilităţii recursului. Totodată, au solicitat şi cheltuieli de judecată în cuantum de 200 RON, anexând şi dovezi în acest sens.

La data de 8 februarie 2017, recurenta C. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimaţi prin întâmpinare, precum şi admiterea recursului său astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a stabilit în sarcina recurentei-pârâte o taxă judiciară de timbru în cuantum 50 RON, conform art. 25 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013, recurenta depunând la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantumul datorat, conform dovezii aflate la dosarul de recurs.

Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 2 mai 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La data de 31 mai 2017, recurenta-pârâtă C. a depus la dosar punct de vedere asupra raportului, prin care a solicitat, în esenţă, admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de C. împotriva deciziei civile nr. 1820 din 17 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia Civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

În speţă, pârâta C. a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate tot în recurs, iar hotărârea recurată are, în raport cu art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. caracter definitiv de la pronunţare.

Din analiza coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă că recursul declarat împotriva unei decizii definitive a unei instanţe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în cele şase puncte ale art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv cu recurs, fie că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, acestea dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

În speţă, decizia nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia Civilă, împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a recursului, a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs fiind, aşadar, o hotărâre definitivă.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Recursul fiind o cale extraordinară de atac poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., dar în speţă decizia atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Totodată, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 pronunţată de a Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să oblige recurenta-pârâtă C. la plata către intimaţii-reclamanţi A. şi B. a sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanţa nr. x din 15 decembrie 2016, aflată la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 357/2016 din 21 septembrie 2016 pronunţată de a Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Obligă recurenta-pârâtă să achite intimaţilor-reclamanţi A. şi B. suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.