Territorial jurisdiction in consumer credit disputes; invalidity of pre-dispute forum selection clauses under exclusive consumer domicile competence rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari, sub nr. x/2017, reclamanta Ocean Credit IFN S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1551,4 RON reprezentând credit şi dobânzi penalizatoare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la solicitarea pârâtului a încheiat cu acesta contractul de credit nr. x/18.07.2016 în baza căruia i-a acordat un credit de 600 RON virat în contul indicat de pârât cu OP nr. x cu obligaţia de rambursare în termen de 30 de zile de la acordare, respectiv scadent la 17 august 2016.

A precizat reclamanta că pentru situaţia de neîndeplinire a obligaţiei la scadenţă, în contract la art. 1.9 şi art. 6.1 s-a convenit o dobândă penalizatoare de 1,5 % pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la suma restantă.

Prin sentinţa civilă nr. 281 din 21 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Răcari, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 121 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispoziţii privind protecţia consumatorului, care sunt speciale faţă de normele de drept comun.

Sub acest aspect, prima instanţă a mai reţinut că, în cauză, contractul încheiat între părţi este unul civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligaţiei asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Prin urmare, s-a apreciat că în litigiul pendinte devin aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.. În plus, s-a reţinut că prin contractul încheiat, părţile au convenit ca eventualele litigii rezultate din încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului să fie soluţionate de instanţa de la sediul creditorului.

Prin sentinţa civilă nr. 4393/2017 din 31 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin încheierea de amânare a pronunţării, Judecătoria Răcari a constatat că este competentă sub toate cele 3 aspecte, general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză. În consecinţă, s-a apreciat că, de la momentul la care instanţa s-a declarat competentă teritorial, competenţa rămâne dobândită instanţei sesizate cu cererea de chemare în judecată, chiar şi în situaţia competenţei teritoriale exclusive.

În plus, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a constatat că, din coroborarea art. 121 C. proc. civ., cu prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 acelaşi cod reiese că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în măsura în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială aparţine doar instanţei de la domiciliul consumatorului având, aşadar, un caracter absolut.

Prin urmare, cea de-a doua instanţă a apreciat că, atât timp cât clauza atributivă de competenţă a fost inserată în chiar contractul de credit, anterior naşterii dreptului la despăgubiri, iar reclamanta nu a făcut dovada încheierii unei convenţii de alegere a instanţei competente ulterior naşterii respectivului drept, o astfel de clauză este considerată ca nescrisă, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ.. În atare condiţii, s-a constatat că, în speţă, devin aplicabile normele de competenţă teritorială absolută înscrise în cuprinsul art. 121 C. proc. civ., competenţa revenind judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 3 iulie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul litigiului este reprezentat de acţiunea reclamantei Ocean Credit IFN S.A. prin care a solicitat obligarea pârâtului A. la plata sumei de 1551,4 RON reprezentând valoarea debitului restant şi dobânzi penalizatoare, rezultate din contractarea creditului pentru nevoi personale nr. x/18.07.2016.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată potrivit dispoziţiilor art. 1029 alin. (2) C. proc. civ., iar conform art. 1028 alin. (2) acelaşi cod, în procedura specială referitoare la cererile de valoare redusă, stabilirea competenţei teritoriale se realizează potrivit dreptului comun.

În speţă, raportat la actele dosarului şi obiectul litigiului, Înalta Curte constată că sunt incidente dispoziţiile art. 131 alin. (1) coroborate cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., pe de o parte, precum şi prevederile art. 121 raportate la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., pe de altă parte.

Astfel, sub un prim aspect, se constată că prin încheierea de amânare a pronunţării din 14 martie 2017, Judecătoria Răcari a constatat că este competentă să soluţioneze cauza, potrivit art. 131 C. proc. civ., prin aceeaşi încheiere încuviinţând şi proba cu înscrisuri solicitată de reclamantă.

În consecinţă, potrivit art. 131 alin. (1) şi art. 130 alin. (2) Cod procedură, competenţa de soluţionare a cauzei rămâne câştigată instanţei sesizate cu cererea de chemare în judecată atunci când aceasta s-a declarat competentă teritorial, chiar şi în situaţia competenţei teritoriale exclusive.

În plus, sub un al doilea aspect, Înalta Curte constată că obiectul acţiunii este în legătură cu raportul juridic născut din contractul de credit pentru nevoi personale nr. x/18.07.2016, astfel încât reclamanta are calitatea de profesionist în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, iar pârâtul este un consumator, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000. În consecinţă, Înalta Curte constată că sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzelor în favoarea instanţei de la domiciliul consumatorului, în cauză pârâtul având această calitate de consumator.

Din verificarea actelor dosarului, rezultă că pârâtul are domiciliul în jud. Dâmboviţa, fiind în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Răcari.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ. "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competenţa prevăzută la art. 17.4 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior naşterii dreptului la despăgubire.

În consecinţă, nu se poate da eficienţă unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ., este considerată nescrisă, sancţiunea considerării ca nescrisă fiind asimilată unei nulităţi absolute şi parţiale care operează de drept. În plus, în cauză nu a fost făcută dovada încheierii unei convenţii de alegere a instanţei competente ulterior naşterii dreptului la despăgubire.

În atare condiţii, devin aplicabile normele de competenţă teritorială absolută înscrise în cuprinsul art. 121 C. proc. civ., competenţa revenind judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Faţă de considerentele anterior expuse Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.