Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1446/2017 AI generated

Timeliness of appellate challenge to procedural order rejecting principal intervention

Case Number Decizia nr. 1446/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed as untimely the appeal filed by an intervening company, thereby leaving in force the appellate court's ruling that rejected its principal intervention as inadmissible. The dispute arose from a challenge to a procedural order issued by the Court of Appeal, which had refused to admit the intervenor into the proceedings due to the express opposition of the original parties, a requirement mandated for principal interventions at the appellate stage. The decisive legal basis was the strict interpretation of Article 64(4) of the Civil Procedure Code, which prescribes a preclusive five-day deadline for appealing procedural orders dismissing intervention requests; the Supreme Court found that the appeal was filed on day fourteen, exceeding the mandatory term for a party served with the decision, resulting in the loss of the right to contest the lower court's decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 62 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 64 alin. (4) C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ; Timeliness of appellate challenge to procedural order rejecting principal intervention: Conform dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Keywords

AI generated
procedural deadline opposition proceedings article of civil procedure timeliness of recusal request action challenging schedule of claims appealability of interlocutory decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie formulată de S.C. Presconstar S.R.L..

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora intervenţia principală este admisibilă în faţa instanţei de apel cu acordul expres al părţilor, ţinând cont de opoziţia intimatei debitoare S.C. A. S.R.L. prin administratori care nu au fost de acord cu lărgirea cadrului procesual şi a apelantei creditoare B. S.A., cererea de intervenţie este inadmisibilă.

La data de 16 iunie 2016, recurenta S.C. Presconstar S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea încheierii atacate în sensul admiterii cererii de intervenţie principală.

În motivarea recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că deşi cunoaşte dispoziţiile art. 62 alin. (3) C. proc. civ., în speţă, este o situaţie atipică ce justifică formularea cererii de intervenţie principale direct în apel, având în vedere că deşi cererea de fond s-a judecat în procedură necontencioasă, s-au formulat critici cu privire la creanţa sa direct în apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., în concluziile căruia, s-a reţinut că în raport cu dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., recursul a fost declarat cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de dispoziţiile legale evocate.

Prin încheierea din camera de consiliu din 22 noiembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului iar prin încheierea din 4 aprilie 2017, s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta S.C. Presconstar S.R.L..

Prin punctul de vedere la raport, intimata B. S.A. a achiesat la concluziile raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, excepţia tardivităţii recursului declarat împotriva încheierii din 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, constatând următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 64 alin. (4) C. proc. civ., încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunţare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă.

Termenul de recurs se calculează pe zile libere, fiind un termen de procedură legal, imperativ şi absolut, nerespectarea sa ducând la sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a mai exercita calea de atac, potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că încheierea recurată a fost comunicată la data de 2 iunie 2016, conform dovezilor aflate la dosarul Curţii de Apel Târgu-Mureş iar recursul a fost declarat la data de 16 iunie 2016, potrivit ştampilei aplicate pe plicul de expediere, cu depăşirea termenului legal şi peremptoriu prevăzut pentru efectuarea actului de procedură al părţii.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. Presconstar S.R.L. împotriva încheierii din 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de recurenta-intervenientă S.C. Presconstar S.R.L. împotriva încheierii din 24 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.