Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1445/2017 AI generated

Inadmissibility of revision against a filter decision dismissing appeal for exceeding value threshold

Case Number Decizia nr. 1445/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the review petition as inadmissible and rejected the request to refer a question of constitutional unconstitutionality to the Constitutional Court, thereby upholding the finality of the prior ruling. The case involved a party seeking to review a decision that had rejected an appeal as inadmissible based on the litigation's value falling below the statutory threshold for the High Court's jurisdiction, arguing that the subsequent declaration of unconstitutionality of that threshold provision triggered a revision right under Article 509(1)(11) of the Civil Procedure Code. The court held that decisions rendered under Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which dismisses appeals for formal inadmissibility without a hearing, are explicitly barred from any form of appeal or extraordinary remedy, meaning such decisions are not susceptible to revision and do not fall within the legal hypotheses of Article 509(1)(11); consequently, the requested constitutional review was deemed irrelevant and the revision was rejected for failure to meet the admissibility conditions, leaving the original inadmissibility order intact.

Legislator headnote

AI generated

art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of revision against a filter decision dismissing appeal for exceeding value threshold: The case involved a party seeking to review a decision that had rejected an appeal as inadmissible based on the litigation's value falling below the statutory threshold for the High Court's jurisdiction, arguing that the subsequent declaration of unconstitutionality of that threshold provision triggered a revision right under Article 509(1)(11) of the Civil Procedure Code. The court held that decisions rendered under Article 493(5) of the Civil Procedure Code, which dismisses appeals for formal inadmissibility without a hearing, are explicitly barred from any form of appeal or extraordinary remedy, meaning such decisions are not susceptible to revision and do not fall within the legal hypotheses of Article 509(1)(11); consequently, the requested constitutional review was deemed irrelevant and the revision was rejected for failure to meet the admissibility conditions, leaving the original inadmissibility order intact.

Keywords

AI generated
effects of unconstitutionality constitutional jurisdiction article of civil procedure constitutional revision extraordinary revision right to petition

Cited Legislation

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ
Decizia a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.
art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ
The specific revision ground invoked by the petitioner, which the court deemed inapplicable because the target decision was not subject to revision.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
În consecinţă, revizuentul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.
art. 509 alin. (1) C. proc. civ
nu este supusă niciunei căi de atac, nu este susceptibilă de a fi retractată pe calea revizuirii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Mai mult, potrivit art. 457 alin.
art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată
The legal requirement for admitting a reference to the Constitutional Court, cited as the basis for rejecting the request due to non-fulfillment of conditions.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 587/2015
Prin decizia civilă nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia netimbrării apelului formulat de pârâta D.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

The specific revision ground invoked by the petitioner, which the court deemed inapplicable because the target decision was not subject to revision.

art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată

The legal requirement for admitting a reference to the Constitutional Court, cited as the basis for rejecting the request due to non-fulfillment of conditions.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 558 din 2 martie 2015, Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă a admis în parte acţiunea reclamantului A., a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de credit x/15.08.2007, în ceea ce priveşte calitatea reclamantului de codebitor şi a obligaţiilor asumate de acesta, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/15.08.2007 la BNP B., a respins ca nefondat capătul de cerere privind constatarea nulităţii/anularea procurilor autentificate sub nr. x/28.06.2007 la BNP C. şi nr. 548/25.06.2007 la BNP B., a constatat caracterul abuziv al clauzei inserate la art. 4.5 din contractul de credit în ceea ce priveşte modalitatea în care variază dobânda şi comisioanele, cu consecinţa lipsirii de efecte a acesteia şi a respins celelalte capete de cerere, privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor 4.1, 4.8, 7.1, 5.3, 4.10, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia netimbrării apelului formulat de pârâta D. împotriva sentinţei civile nr. 588/02.03.2015 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă şi, în consecinţă, apelul a fost anulat ca netimbrat.

S-au respins ca nefondate excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei E. S.A. şi excepţia tardivităţii formulării apelului de către apelanta E. S.A..

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta E. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 588/02.03.2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosar nr. x/2014.

Reclamantul A. a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia civilă nr. 656 din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva deciziei civile nr. 587/2015 din 4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., care a fost soluţionat prin decizia nr. 307 din 22 februarie 2017 de către Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în sensul respingerii ca inadmisibil. Decizia a fost pronunţată în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nefiind supusă niciunei căi de atac.

În motivarea acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că valoarea totală a pretenţiilor contestate în acel litigiu nu depăşeşte pragul de 1.000.000 RON.

La data de 20 iunie 2017, A. a formulat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., cerere de revizuire a deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie Justiţie, secţia a II-a civilă.

În motivarea acestei cereri, revizuentul A. a susţinut că prin decizia atacată cu revizuire a fost respins ca inadmisibil recursul ce a format obiectul dosarului nr. x/2014

Revizuentul a mai precizat că între timp temeiul inadmisibilităţii a fost declarat neconstituţional prin decizia nr. 369 a Curţii Constituţionale, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

La data de 9 octombrie 2017, revizuentul a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., solicitând în consecinţă sesizarea Curţii Constituţionale cu această excepţie.

În cuprinsul cererii, revizuentul a precizat că modul limitativ de reglementare a căii de atac a revizuirii îi încalcă dreptul de acces la instanţă, consacrat de prevederile art. 21 din Constituţia României. În acest sens, a învederat că situaţia este similară celei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, deja constatate ca atare.

În acest context, opinia revizuentului este în sensul că, în speţă, se impune intervenţia Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte conţinutul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., împrejurare care va avea efect direct asupra eventualei soluţii nefavorabile ce urmează a se pronunţa asupra prezentei revizuiri, fiind ea însăşi revizuibilă.

În consecinţă, revizuentul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Excepţia de neconstituţionalitate invocată vizează dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., urmărind reevaluarea efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale în planul proceselor deja soluţionate pe baza unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuentul A. constată că, analiza de conţinut a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ la art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din lege şi anume: dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Rezultă din textul de lege mai sus citat că pentru a putea fi admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: legea, ordonanţa sau dispoziţia legală cu privire la care se referă excepţia de neconstituţionalitate să fie în vigoare şi aceasta să aibă legătură cu cauza.

Din această perspectivă, trebuie evaluat dacă dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. au legătură cu cauza, adică dacă instanţa va ajunge, în procedura de judecată a revizuirii, la aplicarea acestor dispoziţii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., dacă după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

Potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi a faptelor pe care se întemeiază.

Trebuie menţionat ca aspect de admisibilitate că pe lângă motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă revizuirea este necesar să fie susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

În speţă, Înalta Curte constată că decizia a cărei revizuire se solicită, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A., din perspectiva criteriului valoric al litigiului, care se situa sub pragul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu poate forma obiectul revizuirii având în vedere următoarele:

Potrivit prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Astfel, se constată că hotărârea ce formează obiectul revizuirii pendinte a fost pronunţată în procedura de filtrare a recursurilor de competenţa Înaltei Curţi, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul fiind respins ca inadmisibil.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că nu pot forma obiect al revizuirii acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins ca inadmisibil printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerinţelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă niciunei căi de atac.

Altfel spus, în prezenta cauză, decizia atacată cu revizuire fiind pronunţată sub aspectul inadmisibilităţii recursului, care potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nu este supusă niciunei căi de atac, nu este susceptibilă de a fi retractată pe calea revizuirii, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, iar din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă.

Mai mult, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta...", ceea ce înseamnă că orice cale de atac, inclusiv cea extraordinară a revizuirii, poate fi exercitată numai dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Raportat la argumentele care susţin inadmisibilitatea cererii de revizuire expuse anterior, Înalta Curte apreciază că nu poate fi admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii nu vor ajunge să fie aplicate în speţă având în vedere că revizuirea formulată împotriva unei hotărâri care potrivit legii se dă fără nicio cale de atac nu este admisibilă.

În plus, problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu prezintă relevanţă în cauză, astfel încât este inutil să se dezlege această problemă de către Curtea Constituţională, cu atât mai mult cu cât prevederile invocate nu au legătură cu litigiul pendinte.

Având în vedere că hotărârea atacată cu revizuire a fost pronunţată în cadrul unui recurs respins ca inadmisibil în procedura reglementată de art. 493 alin. (5) C. proc. civ. respectiv, fără nicio cale de atac, Înalta Curte constată că această hotărâre nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., astfel încât, în considerarea dispoziţiilor art. 513 alin. (3) acelaşi cod, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Ca o consecinţă a respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, motiv pentru care urmează să o respingă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de revizuentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 307 din 22 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.