Nullity appeal dismissed as untimely; constitutional exception regarding cassation filter panel admissibility declared inadmissible

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, a constatat următoarele:

Prin decizia nr. 325 din 23 februarie 2017 pronunţata de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1400/A din 2 iunie 2016 şi a încheierii din 29 octombrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă. Prin aceeaşi decizie a fost obligată pârâta S.C. A. S.R.L. să achite reclamanţilor B. şi C. suma de 300 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, contestatoarea a susţinut că examinarea legalităţii căii de atac a recursului trebuia să se facă cu respectarea tuturor garanţiilor procesuale specifice accesului liber la justiţie, dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare, incluzând citarea părţilor.

În plus, s-a învederat că recursul nu poate fi soluţionat pe aspectul de legalitate a căii de atac similar judecăţii pe fond de către completul de filtru, fără citarea părţilor, întrucât acordul părţilor prevăzut de art. 490 alin. (2) teza finală din C. proc. civ. se referă la judecata recursului, cu sau fără citarea părţilor, în procedura de filtrare şi nu la continuitatea completului de filtru. Aşadar, în opinia contestatoarei, dacă cel puţin una dintre părţi nu este de acord ca recursul să fie judecat în condiţiile art. 493 alin. (6) din C. proc. civ., aceasta nu înseamnă că recursul va fi judecat de un alt complet, ci că se va fixa termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ.

În cuprinsul cererii, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., raportat la decizia nr. 839/2015 a Curţii Constituţionale prin care s-a reţinut că sintagma "sau că recursul este vădit nefondat" din cuprinsul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. este neconstituţională.

Din această perspectivă, contestatoarea a susţinut că din analiza Curţii Constituţionale rezultă că numai aspectele pur formale (enunţate la pct. 19 din decizie - îndeplinirea cerinţelor de formă, încadrarea în motivele de casare şi dezvoltarea acestora) fac obiectul controlului în procedura filtru. Prin urmare, în opinia sa, potrivit deciziei nr. 839 a Curţii Constituţionale, alte chestiuni litigioase exced controlului de filtru şi ar trebui examinate cu citarea părţilor odată cu judecata pe fond a recursului.

În consecinţă, contestatoarea a precizat că soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii căii de atac a recursului, din perspectiva legalităţii căii de atac formulate, nu ar trebui examinată în cadrul controlului de filtru.

La data de 4 septembrie 2017, intimaţii C. şi B. au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, raportat la încălcarea termenului de 15 zile de la data comunicării deciziei contestate în care contestatoarea putea formula contestaţie în anulare. Totodată, s-a invocat şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare având în vedere că motivele dezvoltate nu se încadrează în dispoziţiile art. 503 alin. (1), respectiv art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. invocate de contestatoare, intimaţii au solicitat respingerea acesteia, apreciind că motivele invocate nu sunt întemeiate.

În speţă, Înalta Curte reţine că excepţia de neconstituţionalitate invocată de contestatoare vizează dispoziţiile art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., urmărind reevaluarea efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale în planul proceselor deja soluţionate, prin valorificarea efectului obligatoriu al considerentelor acesteia.

Examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., instanţa constată că, analiza de conţinut a dispoziţiilor înscrise în art. 29 din Legea nr. 47/1992 relevă împrejurarea că soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cade în sarcina instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată, aceasta fiind competentă să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute expres şi limitativ la art. 29 alin. (1), (2) şi 3 din lege şi anume: dacă excepţia de neconstituţionalitate priveşte o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept şi dacă prevederile legale care formează obiectul excepţiei nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Rezultă din textul de lege mai sus citat că pentru a putea fi admisă sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: legea, ordonanţa sau dispoziţia legală cu privire la care se referă excepţia de neconstituţionalitate să fie în vigoare şi aceasta să aibă legătură cu cauza.

Din această perspectivă, trebuie evaluat dacă dispoziţiile art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. au legătură cu cauza, adică dacă instanţa va ajunge, în procedura de judecată a contestaţiei în anulare, la aplicarea acestor dispoziţii.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 506 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Art. 185 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte că neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea, potrivit art. 186 alin. (1) din acelaşi cod, dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

În cauză, comunicarea hotărârii s-a făcut la data de 19 mai 2017, potrivit menţiunilor din procesul-verbal de înmânare, aflat la dosarul nr. x/117/2013 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, iar cererea a fost formulată la data de 19 iunie 2017, astfel că termenul de 15 zile, calculat conform art. 184 C. proc. civ., a fost depăşit, împlinindu-se anterior formulării contestaţiei în anulare.

Cum termenul formulării contestaţiei în anulare are caracter imperativ, nerespectarea sa afectează valabilitatea actului de procedură realizat după împlinirea termenului imperativ, iar potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., iar neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, ceea ce în cauză nu se poate reţine. Cum contestatorul nu a făcut dovada că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, instanţa urmează să dea eficienţă textului de lege menţionat şi să respingă contestaţia în anulare ca fiind tardiv formulată.

Raportat la argumentele care susţin tardivitatea contestaţiei în anulare expuse anterior, Înalta Curte apreciază că nu este admisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ., întrucât aceste dispoziţii nu vor ajunge să fie aplicate în speţă, având în vedere că tardivitatea contestaţie în anulare împiedică analiza temeiurilor acesteia.

Din această perspectivă, se apreciază că problema neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. nu prezintă relevanţă în cauză, astfel încât este inutil să se dezlege această problemă de către Curtea Constituţională.

Având în vedere că, în speţă, contestaţia în anulare a fost promovată cu depăşirea termenului imperativ de 15 zile de la data la care contestatoarea a luat cunoştinţă de hotărârea atacată, Înalta Curte, potrivit art. 506 C. proc. civ., coroborat cu art. 185 alin. (1) acelaşi cod, urmează să respingă ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L..

Ca o consecinţă a respingerii contestaţiei în anulare ca fiind tardiv formulată, Înalta Curte apreciază că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ. nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, motiv pentru care urmează să o respingă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 493 alin. (5)-(7) C. proc. civ.

Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Respinge ca tardivă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 325 din 23 februarie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.