Exequatur of foreign civil judgment: inadmissibility of appeal under EC Regulation 44/2001

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea hotărârii judecătoreşti pronunţată de Curtea de Apel Düsseldorf la data de 15 august 2014, în dosarul nr. x.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1093 şi urm. C. proc. civ. şi art. 33 din Regulamentul CE nr. 44/2001.

2. Prin sentinţa civilă nr. 1208 din 21 octombrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor sentinţei civile pronunţată în dosarul nr. x 7 O 609/02 al Curţii de Apel Düsseldorf la data de 15.08.2014.

3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin decizia civilă nr. 481 A din 27 iunie 2016, a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinţei civile nr. 1208 din 21 octombrie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. A fost anulată sentinţa civilă apelată, şi fiind evocat fondul s-a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

S-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor sentinţei civile pronunţate în dosarul nr. x 7 O 609/02 al Curţii de Apel Düsseldorf la data de 15.08.2014.

A fost obligat apelantul la 500 euro cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

4. Împotriva acestei decizii, pârâtul B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârilor pronunţate de prima instanţă şi cea de apel.

În motivarea recursului, s-a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât admiţând apelul declarat de B. numai sub aspectul încălcării normelor procedurale de ordine publică - art. 159 C. proc. civ. -, respectiv a termenului prevăzut de lege pentru înmânarea citaţiei părţilor şi respingând apelul acestuia - reţinut de instanţa de control judiciar pentru evocarea fondului - Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat o hotărâre esenţial greşită.

Recurentul B. a susţinut că cererile sale au fost respinse în totalitate de instanţa germană, astfel că nu există, practic, o modalitate de a impune executarea acestei hotărâri "negative" în România. De altfel, chiar dacă cererea reclamantului B. ar fi fost admisă, tot nu s-ar fi putut executa, deoarece a intervenit prescripţia extinctivă.

Prin urmare, nu există interesul pentru executarea în România a unei hotărâri străine prin care s-au respins cererile părţii potrivnice intimatei reclamante A., şi, mai mult, aceasta nu este susceptibilă de executare.

S-a mai arătat că, aparent dispoziţiile art. 1096 C. proc. civ. au fost respectate de către instanţa de apel, însă este ignorată împrejurarea că pentru a pronunţa hotărârea a cărei recunoaştere este solicitată pe teritoriul României, instanţa străină şi-a întemeiat judecata pe nerecunoaşterea în Germania a efectelor unor hotărâri judecătoreşti definitive din România.

Instanţa de apel a încercat să ocolească criticile înfăţişate mai sus atunci când a analizat un alt motiv de apel - hotărârea a cărei recunoaştere este solicitată pe teritoriul României este ireconciliabilă cu o alta, între aceleaşi părţi, pronunţată de o altă instanţă germană, recunoscută în România din anul 2012.

Totodată, instanţa de apel a refuzat să primească spre analiză copia acestei hotărâri de exequatur la unicul termen de dezbatere a apelului, hotărâre prin care s-au recunoscut pe teritoriul României efectele juridice depline ale hotărârilor pronunţate de Judecătoria din Ratingen, Germania la data de 10.05.2000 în dosarul nr. x 69/99 şi, respectiv, la data de 29.04.2009 în dosarul nr. x 125/02.

Motivarea greşită a instanţei de apel este cuprinsă în fraza potrivit căreia "nu putea fi considerată nici ireconciliabilă cu hotărârile indicate de apelant, pronunţate între aceleaşi părţi în statul membru în care se solicită recunoaşterea, deoarece în considerentele hotărârii străine s-a reţinut faptul că nu pot fi recunoscute pe teritoriul Germaniei hotărârile pronunţate de instanţele române, în considerarea faptului că au fost pronunţate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului pentru România (01.01.2007), împrejurare în care dispoziţiile Regulamentului CE nr. 44/2001 nu puteau fi aplicate, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, pronunţată după intrarea în vigoare a acestui regulament."

Este irelevantă împrejurarea că obiectul acestor două hotărâri ale instanţelor germane este diferit.

În realitate, intimata-reclamantă A. nu urmărea să execute aceste hotărâri, ci numai să opună considerentele din hotărârea Curţii de Apel Dusseldorf privind nerecunoaşterea hotărârilor definitive ale instanţelor române - sentinţa civilă nr. 7949/09.09.1999 pronunţată de Judecătoria Sector 4 în dosarul nr. x/1999, sentinţa civilă nr. 16037/08.11.1999 pronunţată de Judecătoria Sector 2 în dosarul nr. x/1999 de şi sentinţa civilă nr. 15007/21.12.1999 pronunţată de Judecătoria Sector 3 în dosarul nr. x/1999.

În final, s-a mai arătat că recunoaşterea hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Dusseldorf în dosarul nr. x -7U 131/09, ataşată cererii de exequatur, încalcă ordinea publică întrucât se întemeiază pe nerecunoaşterea unor hotărâri definitive din România, ceea ce este inadmisibil pentru o instanţă naţională, fie ea şi de exequatur.

5. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, susţinând în esenţă că recurentul-pârât nu a invocat veritabile motive de nelegalitate, ci doar a reiterat motivele de apel, nefiind arătate în concret care sunt normele de drept încălcate prin soluţia pronunţată.

În opinia intimate-reclamante A., hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, întrucât nu există vreun motiv de refuz al recunoaşterii hotărârii pronunţate de Curtea de Apel Dusseldorf, conform dispoziţiilor art. 35 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi conform dispoziţiilor art. 1096 C. proc. civ.

6. Recurentul-pârât B. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A., susţinând în esenţă că motivele invocate sunt simple apărări şi nu critici fondate, intimata-reclamantă nereuşind să răspundă criticilor importante.

7. Prin încheierea din 28 februarie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu menţiunea că părţile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurentul-pârât B. a formulat punct de vedere la raport susţinând că are deschisă calea de atac a recursului, potrivit Anexei IV a Regulamentului 44/2001, modificat prin Regulamentul 2015/63, în care se arată că "Căile de atac care pot fi introduse în conformitate cu art. 44 sunt următoarele:, în România, RECURS". Totodată, în dispozitivul deciziei atacate s-a menţionat posibilitatea exercitării căii de atac a recursului.

În conformitate cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat fixarea unui termen de judecată pentru judecarea pe fond a recursului, cu citarea părţilor.

Prin punctul de vedere la raport, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, cu obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 euro, conform înscrisurilor doveditoare, respectiv factură şi chitanţă.

8. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţinând următoarele:

Prealabil, se observă că, la data demarării litigiului, dispoziţiile art. 1095 C. proc. civ. nu erau aplicabile, context în care, în acord cu principiul supremaţiei dreptului Uniunii Europene reglementat de art. 148 din Constituţia României transpus în planul normelor de drept procesual civil prin art. 4 C. proc. civ., în materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau de statutul părţilor.

În acest sens, atât Germania cât şi România sunt membre ale Uniunii Europene, state ce au semnat şi ratificat instrumentele comunitare menite să reglementeze, de o manieră unitară, rezolvarea unor multiple probleme printre care şi aceea a facilitării recunoaşterii şi executării hotărârilor pronunţate sau a actelor emise în diversele state ale Uniunii.

În cauză, având în vedere obiectul litigiului, respectiv recunoaşterea şi executarea unei judecătoreşti pronunţată de Curtea de Apel Düsseldorf la data de 15 august 2014, în dosarul nr. x, sunt aplicabile prevederile legale cuprinse în Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2010 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Art. 43 alin. (1) şi (2) din Regulament stabileşte faptul că "oricare dintre părţi poate introduce o acţiune împotriva hotărârii privind cererea de încuviinţare a executării, la instanţa indicată în lista din Anexa III.

Potrivit acestei anexe, pentru România, instanţa înaintea căreia poate fi introdusă acţiunea prevăzută la art. 43 alin. (2) este Curtea de Apel.

Totodată, conform art. 44 din Regulament, hotărârea pronunţată cu privire la acţiunea reglementată de art. 43, poate face obiectul doar al căii de atac a contestaţiei în anulare sau revizuirii menţionate în Anexa IV pentru România.

Prin urmare, singura cale de atac - acţiunea - reglementată de art. 4.3 din Regulament ce poate fi exercitată împotriva hotărârii de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite pronunţată de tribunal ca primă instanţă, este dată în competenţa Curţii de Apel, care pronunţă o hotărâre irevocabilă.

Aşadar, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în baza dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 481 A din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

baza dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., recurentul-pârât B. va fi obligat să achite intimatei-reclamante A. echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 500 euro, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, potrivit facturii nr. x din 30 septembrie 2016 şi chitanţei nr. 9 din 10 octombrie 2016, aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 481 A din 27 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Obligă recurentul-pârât B. să achite intimatei-reclamante A. echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţii, a sumei de 500 euro, cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2017.