Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1429/2017 AI generated

Extraordinary appeal inadmissible due to subject matter value falling below statutory threshold for cassation jurisdiction

Case Number Decizia nr. 1429/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the extraordinary appeal declared by the public construction inspectorate, thereby upholding the Court of Appeal’s decision, which had partially admitted the action and partially dismissed claims based on the exception of prescription. The case involved a dispute over statutory construction fees (0.1% and 0.7%) and associated penalties for three road consolidation projects, where the first-instance court had ordered the national road company to pay the full amount, but the appellate court had reduced the liability by declaring the claims for one construction permit prescribed under the material right to action. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the total value of the claim (approximately 832,962 RON) was below the 1,000,000 RON threshold established by Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which precludes appeals to the High Court for civil matters involving amounts up to that limit, rendering the appellate decision final and unchallengeable via extraordinary appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 329/2009, art. 483 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ; Extraordinary appeal inadmissible due to subject matter value falling below statutory threshold for cassation jurisdiction: The case involved a dispute over statutory construction fees (0.1% and 0.7%) and associated penalties for three road consolidation projects, where the first-instance court had ordered the national road company to pay the full amount, but the appellate court had reduced the liability by declaring the claims for one construction permit prescribed under the material right to action. The Supreme Court determined that the appeal was inadmissible because the total value of the claim (approximately 832,962 RON) was below the 1,000,000 RON threshold established by Article XVIII(2) of Law No. 2/2013, which precludes appeals to the High Court for civil matters involving amounts up to that limit, rendering the appellate decision final and unchallengeable via extraordinary appeal.

Keywords

AI generated
statutory limits road construction project matter in dispute action for liability reduction of fees limited liability company

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 7 din Legea nr. 329/2009
În concluzie, recurentul susţine că, în intervalul 12.11.2009 - 31.12.2014 veniturile obţinute de Inspectoratul de Stat în Construcţii sunt venituri bugetare având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 329/2009.
art. 483 C. proc. civ
- Braşov a depus la data de 04.04.2017 întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 483 C. proc. civ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din data de 25 mai 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.
art. 483 alin. (2) C. proc. civ
Având în vedere că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.
art. 634 C. proc. civ
În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

Provision establishing the 1,000,000 RON threshold that renders the appellate decision final and precludes the filing of an extraordinary appeal, serving as the primary ground for declaring the appeal inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. x/2015 din 13.08.2015, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C., instituţie publică cu personalitate juridică aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, pentru Inspectoratul Regional în Construcţii Centru Braşov în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri - D.R.D.P. Braşov a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 832.962,84 RON reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale pentru cele 3 autorizaţii de construire, calculate conform susţinerilor reclamantului în cererea de chemare în judecată, aflată la dosar Tribunal Braşov, secţia a II -a civilă:

a). Consolidare corp drum DN 1, km. 140+450-146+400; 146+500 - 155+950 - autorizate cu AC nr. 61 din 24.06.2011:

- 27.481,20 RON, c-val cotă de 0,1 % calculată la valoarea finală a investiţiilor;

- 192368,43 RON c/val. cotă de 0,7 % datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate;

- 219.849,63 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi de întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată.

b). Consolidare DN 73 A km 0+050 - 4 + 400; 4 + 450 - 5 + 820; 10 + 700 - 10 + 750 - autorizate cu AC nr. 59 din 14.11.2011:

- 8.270,73 RON, c/val. cotă de 0,1 % calculată la valoarea finală a investiţiilor;

- 57.895,08 RON, c/val. cotă de 0,7% datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate;

- 66.185,81 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată;

c). Consolidare DN 12 C km 9 + 500 - 12 - 400 - autorizate cu AC nr. 104 din 14.12.2011:

- 16.153,19 RON, c/val. cotă de 0,1 % calculată la valoarea finală a investiţiilor;

- 113.072,35 RON, c/val. cotă de 0,7 % datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate;

- 131.706,42 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi de întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată.

Prin încheierea civilă nr. 227/CA din 01.03.2016 Tribunalul Braşov, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015 a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a dispus transpunerea cauzei pe rolul secţiei I Civilă al aceluiaşi tribunal în vederea repartizării la un complet de drept civil.

Cauza a fost înregistrată 17.03.2016, sub nr. x/2015*.

Prin sentinţa civilă nr. 114/S/2016 din 13.06.2016 Tribunalul Braşov, secţia I civilă, a admis acţiunea reclamantului şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 832.962,84 RON reprezentând cota de 0,1 %, respectiv cota de 0,7 % din valoarea înscrisă în autorizaţiile de construire nr. x/24.06.2011, nr. y/14.11.2011 şi nr. 104/14.12.201.

Împotriva sentinţei civile nr. 114/S/2016 din 13.06.2016 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia I civilă, pârâta a declarat apel, susţinând că, în mod greşit, s-a reţinut că lucrările menţionate nu fac parte din categoria lucrărilor prevăzute de art. 25 alin. (2) din Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare.

La termenul de judecată din 04.11.2016 apelanta - pârâtă C.N.A.D.N.R. S.A. a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune faţă de dispoziţiile art. 1, 3, 6, 7, şi 16 din Decretul nr. 167/1958.

Curtea de Apel Braşov, secţia I Civilă prin decizia civilă nr. 1847/Ap din 12.12.2017 a admis, în parte, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat - I.S.C. - în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin D.R.D.P. Braşov.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă au fost respinse ca prescrise pretenţiile în sumă de 439.699 RON ce au la bază AC nr. 61/24.06.2011.

A fost decăzută apelanta - pârâtă din dreptul de a invoca excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ceea ce priveşte pretenţiile rezultate din AC nr. 059/14.09.2011 şi AC nr. 104/14.12.2011.

A fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 390.782 RON reprezentând cotele de 0,1 % din valoarea autorizaţiei de construire şi de 0,70 % din cheltuielile pentru executarea construcţiilor autorizate prin AC nr. 104/14.12.2011 şi AC nr. 059/14.09.2011 - 66.165,81 RON şi 129.225,54 RON - şi penalităţile aferente acestora fără a putea depăşi suma datorată(66.165,81 RON şi 129.225,54 RON).

Împotriva deciziei civile nr. 1847/Ap din 12.12.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia I Civilă a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. .

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei recurată vizează aplicarea greşită a prevederilor legale în ceea ce priveşte soluţia adoptată în apel în cazul autorizaţiei de construire nr. x/24.06.2011 pentru investiţia " Consolidarea corp drum DN 1, km. 140 + 450 - 146 + 400; 146 + 500 - 155 + 950".

Recurentul în dezvoltarea acestei critici susţine că, în mod greşit instanţa de apel a considerat că "cele două categorii de taxe nu sunt datorate bugetului general consolidat, ci Inspectoratul de Stat în Construcţii şi se constituie venituri proprii ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice", critică lipsită de temei legal, întrucât a fost încălcată voinţa legiuitorului cu privire la obligaţiile instituite de Legea nr. 329/2009 vizând reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, aplicabilă de la data emiterii autorizaţiilor de construire şi a finalizării lucrărilor de construcţii autorizate, precum şi a obligaţiei investitorului de a proceda la regularizarea cotelor datorate în baza Legii nr. 50/1991 şi a Legii nr. 10/1995.

Este evident că instanţa de apel, prin aplicarea greşită a normelor de drept material a denaturat această obligaţie instituită în sarcina investitorului beneficiar al autorizaţiei de construire analizată şi, invocând un temei de drept eronat, H.G. nr. 444/28.05.2014 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 273/1994 privind Regulamentul de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, a pronunţat o soluţie nelegală şi netemeinică. În confirmarea celor arătate, recurentul prezintă modul în care a fost înfiinţată această instituţie publică, iar prin intrarea în vigoare a O.G. nr. 24/2014 a fost abrogată poziţia nr. 5 din Anexa nr. 1 a Legii nr. 329/2009, inspectoratul trecând la finanţarea integrală din venituri proprii.

Aşa fiind, rezultă că în intervalul cuprins între data emiterii autorizaţiei de construire nr. x/24.06.2011 şi data limită de regularizare, 04.08.2012, toate veniturile obţinute de către Inspectoratul de Stat în Construcţii - I.S.C. s-au constituit venituri ale bugetului de stat, supuse regimului juridic al veniturilor fiscale reglementat de Codul de procedură fiscală şi nu de C. civ.. Acelaşi regim juridic poartă veniturile obţinute din încasarea cotelor şi în cazul celorlalte două autorizaţii de construire supuse analizei instanţelor de judecată, atât la fond cât şi în apel, respectiv în cazul AC nr. 59 din 14.09.2011 şi recepţionată la data de 06.12.2012 şi în cazul AC nr. 104 din 14.12.2011 şi recepţionată la data de 11.04.2013.

Referitor la prescripţia dreptului material la acţiune, recurentul învederează că sunt aplicabile prevederile art. 91 Codul de procedură fiscală, aşa încât termenul de prescripţie începe să curgă de la 01.01.2012, termen care nu se poate considera împlinit până la data înregistrării cererii de chemare în judecată 10.08.2015, contrar celor reţinute de instanţa anterioară.

În concluzie, recurentul susţine că, în intervalul 12.11.2009 - 31.12.2014 veniturile obţinute de Inspectoratul de Stat în Construcţii sunt venituri bugetare având în vedere dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 329/2009.

Intimata - pârâtă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri - D..R.D.P. - Braşov a depus la data de 04.04.2017 întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de prevederile art. 483 C. proc. civ. raportat la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 62/2015, respectiv prezenta cauză având ca obiect pretenţii rezultate din cotele datorate în baza a două legi speciale pentru cele trei autorizaţii de construire calculate la suma 832.962,84 RON conform menţiunii reclamantului în cererea de chemare în judecată, dosar Tribunalul Braşov, secţia I civilă.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din data de 25 mai 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 7 iunie 2017, recurentul-reclamant a depus punct de vedere la raport.

La 21 iunie 2017 intimata-pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a depus punct de vedere la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, se constată că valoarea obiectului cererii este sub pragul sumei de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ceea ce înseamnă că hotărârea pronunţată în apel nu este supusă recursului.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum şi alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că, cererea reclamantului este evaluabilă în bani, având un capăt de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 832.962,84 RON reprezentând cote datorate în baza a două legi speciale pentru cele 3 autorizaţii de construire, calculate conform susţinerilor reclamantului în cererea de chemare în judecată, aflată la dosar Tribunal Braşov, secţia a II -a civilă:

a). 27.481,20 RON, c-val cotă de 0,1 % calculată la valoarea finală a investiţiilor + 192368,43 RON, c/val. cotă de 0,7 % datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate + 219.849,63 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi de întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată = 439.699,26 RON;

b). 8.270,73 RON, c/val. cotă de 0,1 % calculate conform la valoarea finală a investiţiilor + 57.895,08 RON, c/val. cotă de 0,7% datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate + 66.185,81 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată = 132.351,62 RON;

c).16.153,19 RON, c/val. cotă de 0,1 % calculate la valoarea finală a investiţiilor + 113.072,35 RON, c/val. cotă de 0,7 % datorată din cheltuielile pentru lucrările de construcţii executate + 131.706,42 RON, penalităţi de întârziere de 0,15 % pe fiecare zi de întârziere aplicate ambelor cote datorate, fără a se depăşi suma datorată = 269.931,96 RON.

Totalul pretenţiilor cerute de reclamantă sunt în cuantum de 832.982,84 RON.

Având în vedere că valoarea pretenţiilor solicitate prin acţiune este inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. 483 alin. (2) C. proc. civ., se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Potrivit art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv ".

Termenul prevăzut de textul legal sus menţionat a fost prorogat prin O.U.G. nr. 95/2016 până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac, care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, şi cele pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Aşa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant INSPECTORATUL DE STAT ÎN CONSTRUCŢII PENTRU INSPECTORATUL REGIONAL ÎN CONSTRUCŢII CENTRU împotriva deciziei civile nr. 1847/Ap din 12 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 octombrie 2017.